Polonia: Impresii din Varșovia după două săptămâni

Sunt în apartament, încă lucrez, încă am cutii nedesfăcute. Afară a venit toamna, dar nici nu prea am avut timp să ies pe afară cu excepția unor magazine de mobilă.

Mulțumesc celor care mi-au scris și mi-au urat succes în aventură; mă bucur că sunteți pe-aici: români în străinătate, români care au fost dar s-au întors, și restul cei care nu ați plecat dar sunteți plin de curiozitate despre cum e pe aici.

Mi-am propus să scriu trei impresii strict personale, cel puțin față de unde am locuit până acum (câteva orașe mari în Marea Britanie, San Francisco și Amsterdam).

1. E mult mai ușor să cumpăr legume și fructe (relativ ieftine), și să nu folosesc atâtea plastice

În Londra îmi plăcea să merg la un aprozar sau o piață o dată pe săptămână și nu aveam prea multe plastice. În San Francisco apreciam faptul că se putea recicla totul, și că existau destule magazine – lanțuri, magazine de colț sau cooperative – în care produsele erau prezentate atrăgător și fără plastic. Dar în Amsterdam, unde piețele mi s-au părut destul de slabe calitativ (am încercat trei până să le abandonez pentru că produsele nu păreau foarte proaspete sau nu aveau gust), a fost o explozie de plastice, motiv pentru care m-am uitat mai serios la cum să reduc din deșeurile de plastic din casă. Se reciclează și în Amsterdam, dar există încă o oarecare ipocrizie a supermarketurilor care își făc reclamă că sunt verzi, dar practică o formă de greenwashing: încă ambalează multe bunuri proaspete în plastic. Broccoli? În plastic. Ardei individual? Plastic. Roșiile? Găleți. Humus? Bidonașe de plastic. Plus, din cauză că apartamentele sunt mici și lumea nu are unde să țină lucrurile, pachetele de orice sunt mici.

În Polonia suspectez că încă se gătește destul de des, și găsesc aprozari, piețe și supermarketuri doldora de legume și fructe proaspete. Sunt servicii de cumpărături online, dar sigur nu sunt la fel de răspândite ca în vest. Oamenii folosesc legume și salate la aproape la orice masă, de la cel mai ieftin bar mleczny (bar de lapte, un concept de restaurant ieftin care a dăinuit de-a lungul anilor) în care am mâncat, până la restaurantele scumpe și chiar și cina de dinainte de Crăciun, bogată în pește și legume. Legat de preț, zic că sunt relativ ieftine pentru că inflația a ajuns la un nivel ridicat (triplu față de UE), dar personal nu am termen de comparație pentru cum era înainte și cum se resimte.

Ambalajele s-au mutat spre hârtie sau carton în mare parte reciclabil, probabil din cauză că vin o grămadă de legi și regulamentări. Încă nu e cazul la foarte multe lactate și carne (tăvi de polistirol), dar există senzația că lumea chiar se străduiește să ajungă la cotele impuse de UE, chiar dacă nu le ating și încă primesc prea multe gunoaie din afară. Printre altele, am observat într-un magazin că s-a implementat și o lege care stipulează că vânzătorul e responsabil să recicleze ambalajele – chestie nouă, cel puțin pentru mine.

2. E foarte liniște

Am plecat de la gălăgia de stradă din Amsterdam și haosul străzilor americane pline de sirene și construcții la o liniște aproape deplină. Deși stau foarte central, sunt într-un bloc cu patru etaje înconjurat de alte blocuri care dau la stradă. Acum că m-am plimbat pe străzi și am văzut cât de întins e orașul – cel mai apropiat model mental e Berlin – nu mă miră.

Mă bucur că nu am parte de traficul de pe arterele principale (est-vest, nord-sud). În ultimele săptămâni m-am bucurat să aud doar cheile vecinilor în uși, uneori poarta de la intrare în curtea interioară, și să dorm fără să aud scutere, hăhăit și țipete stradale până la 2 dimineața.

Din cei pe care i-am observat, unde olandezii și britanicii ieșiți în grup dau volumul conversației tare sau la maxim și cei din urmă tind către inebriere rapidă când sunt într-un local, în Polonia am trecut de multe ori pe lângă terase și restaurante pline de unde nu se aude decât murmurul conversației. Îmi aduce aminte într-un fel bun de România, unde nu prea auzeam oameni care să strige sau să-și ridice vocea prin restaurante, și există un fel de intimitate de care aproape uitasem.

3. Oamenii par mai onești și reali

În Olanda, SUA și Marea Britanie aveam des senzația că interacționez cu o fațadă, cu o anumită fațetă a unei persoane fabricată doar pentru interacțiuni cu străini și mediul profesional. Știam clar când oamenii își puneau deoparte principiile personale sau preferințele adevărate în exprimare, și că simțeau că pot să fie ei înșiși doar într-un mediu foarte privat. Cred că e o tehnică de supraviețuire utilă sau chiar necesară în societățile de acolo, unde trebuie să socializezi foarte mult ca să fii acceptat. Dar mie mi se pare destul de obositor să fiu foarte altfel, excluzând aici principiile și granițele pe care trebuie să mi le impun ca să-mi ocrotesc timpul și resursele (de ex., spus nu proiectelor neesențiale).

În Polonia, ca și în România pe care mi-o aduc aminte, oamenii întâlniți până acum par mai onești și transparenți în comportament, în sensul că nu ai senzația că interacționezi cu altă versiune a lor creată special pentru la muncă sau conversații pe stradă și scara blocului. Știi exact prin ce trec: uneori sunt veseli, alteori sunt indispuși, uneori trebuie să fie stricți pentru că rolul le cere, dar în toate conversațiile de până acum lumea e mult mai explicită în cum se manifestă. Nu trebuie să ghicești ce vor, sau să ocolești subiectul. Nu pretind că sunt veseli dacă nu sunt, o să-ți spună ce crezi chiar dacă nu-i întrebi neapărat, și nu folosesc treizeci de fraze alambicate și indirecte ca să-ți spună că n-ai făcut ceva bine, doar ca să nu superi sau să izbucnești prea tare. Ca atare, pentru cei din Vest, est-europenii cu precădere pot părea tăcuți, negativi și morocănoși.

Dar după ce am văzut și extrema de pozitivitate forțată și aproape toxică sau vorbitul cu foarte mult subtext în San Francisco și Marea Britanie, cred că echilibrul e undeva la mijloc. Nici olandezii nu mi se par așa direcți cum se mândresc ei că sunt, cel puțin nu față de est-europeni, care pot oricând să-ți trântească niște adevăruri în față fără aviz. Personal îmi place varianta asta mai mult, pentru pe de o parte o înțeleg, și pentru că mi se pare că poți să încerci să schimbi atitudini sau să înveselești oamenii mult mai ușor decât să navighezi limbajul de lemn al mediilor în care trebuie să pari entuziasmat și pozitiv chiar și când nu ești. Chiar și în SUA îmi plăceau oamenii sassy și un pic salty, dar în mediul profesional comportamenetele astea erau descurajate, implicit sau explicit, ca fiind nepotrivite cooperației între străini.

Anyway.

Orașul, locuitorii și problemele lor sunt încă un mister, dar am o vagă idee de la prietenii și foștii colegi pe care îi am aici: inflația, nu s-a vaccinat destulă lume în țară (sunt pe la 52% cât scriu asta), tinerii nu pot să-și cumpere apartamente așa cum puteau părinții, etc. Probleme noi, și totuși aceleași probleme peste tot. Rămâne de văzut.