Am o problemă azi, fix spre sfârșit de program – mă enervează tare mult Guardian de ceva vreme. Nu știu când a început povestea și de ce a ajuns să mă enerveze așa mult dar am o teorie. Știu că pot să aplic legea lui „dacă nu-ți place, nu citi” dar e imposibil să ratez câte un articol cercetând altceva cu totul diferit. Citesc fără să discriminez, dar unele chestii lasă un gust oarecum amar după. Nu mă obosesc să răspund sau să comentez la ziar, în marea schemă a lucrurilor e inutil.
Dar mă rog, iată articolul, oarecum tipic formatului: bucătar profesionist și bucătar amator se apucă să gătească o rețetă nouă din cartea lui Jamie. De la 30 de minute a scurtat rețetele până la 15 minute.
Bucătarul profesionist se descurcă și ca orice om care măcar a citit introducerea unde spune clar că cele 15 minute nu includ timpul de preparare ajunge la o concluzie logică: rețetele sunt drăguțe și relativ ușor de preparat în timpul recomandat.
Celălalt bucătar trebuie să fie neapărat în contrast, pentru că altfel n-ar mai fi articol. Nu știe cât trebuie lăsați tăițeii în apă fiartă, uită că nu are piper în casă (deși rețeta aparent nu cere piper iar gătitul – lui Jamie în special – e de fapt improvizație după improvizație) și uită un ingredient de pe listă. Cinicii din comentarii zic că da, vai, săraca de ea – ar trebui să ne amuze cât de nedescurcăreață e. Alții, dat fiind că secțiunea de comentarii de pe Guardian e ca un fel de cuib de vipere, atacă faptul că în esență, chiar dacă Jamie nu spune cât să ții tăițeii în apă, evident că scrie pe pachet.
Mă rog, mai trece o zi, încă o rundă de „eu am dreptate – ba nu, eu” și până la urmă mă îndoiesc că îi pasă cuiva. Premiza autoarei e greșită („pare că e o carte care se adresează celor nedescurcăreți ca mine,” zice ea în comentarii). Da, e nedescurcăreață în sensul că a investit vreo £80 în tigaia din poză dar nu știe cât durează să faci tăiței – oricum nu mai mult de 15 minute, ceea ce ar fi trebuit să fie un indiciu dat fiind cartea. Multă lume nu știe cum să facă dar e o diferență de la cer la pământ între „pare că se adresează” și „e adresată”.
Undeva la mijloc e o neînțelegere – 15 minute nu înseamnă 15 minute de distracție și hop, gata mâncarea. O rețetă condensată în 15 minute e fix opusul ideii de „carte pentru nedescurcăreți”. Și atunci mă întreb de ce un ziar care are pretenția să informeze a devenit de-a lungul timpului atât de inept în a face fix asta.
N-am aflat nimic despre carte; nu simt că citesc știri, ci părerea unor oameni despre știri. Ceea ce e OK într-o oarecare măsură, dar Guardian a încetat să mai fie locul din care „afli despre chestii”. Acum e locul în care te duci să confirmi deja o idee sau prejudecată pe care o ai deja. Măcar cineva de-acolo să îți dea dreptate. Nu mai e ce-a fost.
Comentarii
Un răspuns la „Să ne înțelegem cu mâncarea (și ziarul)”
Știrile sunt fie informație, fie prejudecăți confirmate. Pentru că dacă sunt prejudecăți infirmate, nu mai citești ziarul respectiv.
Matematica e simplă. Ce e remarcabil e că oamenii mai citesc ziare; deși e un obicei frumos, cît am stat săptămîna trecută în Dublin mi-am însoțit fiecare mic dejun cu un ziar.