Suburbia Bucuresteana – mic studiu de caz

Am găsit un articol lung și fascinant despre suburbiile de pe la marginea Bucureștiului – fix alea: vilele mari, căzute ca din cer fără vreo noimă, aglomerate una lângă alta, cu străduțe cărora le lipsește asfaltul sau semnalizarea dar și mai important infrastructura:

„Ceea ce desparte un egoist de un individualist este incapacitatea primului de a coopera în vederea producerii binelui public, incapacitate ce derivă dintr-o limită cognitivă, anume fie că nu poate identifica unde se regăseşte propriul interes în cadrul acestui bine public, fie că i se pare acest lucru ineficient. Faptul că după atâţia ani aceste suburbii nu dispun de infrastructura necesară scoate în evidenţă, pe de o parte, absenţa guvernării locale, dar şi  incapacitatea acestor oameni de a se organiza şi de a suplini astfel rolul pe care ar fi trebuit să-l joace autorităţile, pe de altă parte.

Prima bănuială este că, de fapt, omul nu şi-a pus problema costurilor de întreţinere a unei case, el locuind până atunci la bloc şi că ceea ce îl preocupa cel mai mult era nevoia de spaţiu, nu costurile de întreţinere. Vila  nu ar fi altceva  decât apartamentul de bloc, scos din acel cadru, mărit la scară şi rupt de relaţiile de vecinatate. Am putea bănui totodată că cel în cauză a crezut că jobul lui este foarte sigur, fără să cunoască experienţa capitalistă a pierderii slujbei, tocmai pentru că a trăit o viaţă în cadrul siguranţei muncii în comunism. În sfârşit, este posibil ca proprietarul să fi fost unul din cei iniţiaţi în noul joc economic, pentru care  a face o casă nu prezenta  nici un element de sacrificiu, iar   problema locuirii nu are legătură cu maşinăria de produs bani. Acolo unde ideea sacrificiului lipseşte, lipseşte şi aceea de valoare şi ca atare,  costurile de ridicare şi de întreţinere a unei vile nu puteau fi importante.

Deloc surprinzător este felul în care arată aceste locuinţe şi care au două note comune. Prima, este gardul. Semn al protecţiei spaţiului privat şi intim,  gardul indică totodată şi frica locatarului. Aceste suburbii sunt şi spaţii ale fricii. A nu fi văzut de ceilalţi, a te proteja de ceilalţi şi de aici logica: construcţie mare, semn de bogăţie, frică, gard de protecţie.  O veche noţiune comunitară, vecinătatea, nu pare să fie cunoscută aici. Cum să-i faci pe aceşti oameni să coopereze, dacă ei sunt marcaţi de teamă şi neîncredere?

Suburbia sau despre logica lui „nici-nici” de Ștefan Ungurean

Cine nu citește tot măcar să citească citatele și în jurul lor 🙂