Cred ca acum cativa ani eu si bunica mea ne certam destul de mult pe tema ‘ce aruncam si ce pastram’ in casa – in principiu pentru ca eu mereu aduceam dar nu aruncam nimic si ea vroia sa pastreze totul curat si ordonat. Eu eram tot timpul pe dos – nu si nu, si ani buni de zile nici nu-mi faceam patul dimineata macar (picture the rebellion). Intre timp am tot fost prin vizite la diversi oameni acasa si fiecare cu obiceiurile lui de curatenie si ordine dar unii nici nu se oboseau sa adune resturi de mancare atunci cand veneau musafiri. Si dupa aia am dat de persoane si mai lenese (ca sa nu zic imputite), moment in care mi-am pus problema daca sa curat dupa acele persoane ca sa ma simt eu mai bine in spatiul in care locuiesc sau sa le las in pace si sa fac curat doar la mine.
Nu stiu cum se face dar foarte multi din toti cei pe care ii stiu au ramas pe undeva la varsta de 16 ani sau isi inchipuie ca a locui singur e ca la hotel – vine fata de la curatenie si face. Problema e ca nu vine nimeni sa faca si trebuie (in mod oribil) sa puna ei mana sa curete. Nu imi place scuza „asa pare mai locuita” cand nimic nu e unde ar trebui pentru ca atunci cand o casa „e locuita” sau pare locuita cel putin, e adaptata la nevoile fiecaruia. Eu nu mananc de pe masuta pe care imi pun machiajul si parfumurile si nici nu-mi las fixativul langa oglinda din sufragerie pentru ca a „locui” undeva (in viziunea mea ciudata se pare) inseamna sa te simti bine in propria ta casa si totul sa functioneze asa cum ar trebui sau macar unele ritualuri sa fie…smooth. Sa nu ma impiedic in pantofii de ieri cand ma trezesc si sa nu-mi las farfuriile curate pe masa pentru ca nu am loc in dulapuri de cutii. Asta doar daca din motive de design farfuriile arata mai bine pe masa decat undeva inauntru 🙂
Altii au descoperit ca nu vine nimeni sa curete („Mda”) si fac ce fac lenesii in general (sau oamenii prost motivati): munca de mantuiala care nu dureaza mult si nici nu rezolva probleme. Inteleg sa fii presat de timp dar sa amani ceea ce IKEA bine numea ‘Irritable Home Syndrome’ nu o sa duca nicaieri. Un articol despre cum sa-ti iei un uscator de par bun spunea ca un uscator ieftin poate fi o solutie temporara dar te va costa si mai mult daca iti distruge parul. Nu stiu altii cum sunt, dar inca imi plac surprizele pe care viata ti le rezerva, doar ca imi plac mai mult cele care nu mi-ar fi trecut prin cap nici in vecii vecilor. Ah, si nu-mi plac surprizele care tin de sanatatea mea (oricare ar fi ea).
Revenind la buba mea initiala, din cauza ca nu mi-au placut niciodata stiluri arhitecturale sau de design ‘grele’ de tip baroc (ex. mobila facuta sa nu fie mutata din loc) si rococo si nici extrema cealalta nu imi place mai mult (Karim Rashid overload) dar au ajuns sa imi placa lucrurile simple, designurile simple, si cat mai putine.
Ce placuta a fost descoperirea facuta cand m-am intors acasa: lipsea un scaun si lampa de pe birou. Nu stiu daca sa ma enervez sau nu pentru ca nu prea le foloseam foarte mult si nici nu cred ca le voi simti lipsa dar m-a enervat gestul. As putea sa stau sa caut contractul care spune ce era in camera cand am venit si sa compar cu ce e acum dar sper ca n-o sa mai fiu prin zona suficient de mult ca sa imi pese. Vorba aia, a te enerva inseamna a te pedepsi pentru prostia altora. Plus ca e enervant cand oamenii nu inteleg de vorba buna, cine zicea ca suntem rezonabili mintea cu nerusinare. Nu toti suntem and common sense isn’t common. Probabil trebuie sa fii un pic rezervat pana sa-ti dai seama cine il are si cine nu.