Am cumpărat o casă

Hop și pragul ăsta!

Nu e stilul meu să spun prea multe despre ce, cât și unde, dar o să zic că tot în Polonia, dar nu în Varșovia, ci în Silezia de Jos, undeva în apropiere de Wrocław.

Am pornit la drum cu zero așteptări și mintea deschisă, neștiind exact unde o să ajung. După un an jumătate de explorat și vizitat Polonia în lung și în lat, sunt mai mult decât bucuroasă cu rezultatul final, și fericită și recunoscătoare că am reușit.

Procesul

Tot procesul a durat cam un an jumătate, de la început căutări pe site-uri de imobiliare până la semnat acte. În tot timpul ăsta am luat în calcul multe opțiuni, de la apartamente până la ideea de a construi o casă de la zero. Dar spre sfârșit știam deja foarte bine ce vreau și ce nu, și cât de mult meritau sau nu opțiunile pe care le tot vedeam.

Inițial am crezut că vreau să continui să locuiesc în Varșovia sau într-un oraș, dar știu sigur că orașul nu (mai) e pentru mine. Poate nu pentru totdeauna, dar cu siguranță pe viitor. Zgomotul, poluarea și oamenii mă obosesc. Nu polonezii în mod deosebit, pentru că sunt cei mai liniștiți și respectuoși comparativ cu alte țări în care am locuit. Dar aglomerările urbane în general mă fac să vreau să mă întorc în cochilia mea de casă, unde să scriu, citesc, să programez, să bibilesc la lucrurile care îmi plac. Îmi place liniștea. Îmi place să fiu înconjurată de lucrurile mele, să am proiecte, să creez. Mă simt mult mai calmă și plină de idei când aud vântul și păsările afară, nu mașini și sirene.

Casa, și cum am știut că e aleasa

Am cumpărat o casă cu grădină de la un proprietar care nu mai putea să aibă grijă de ea așa cum obișnuia, și, vorba lui, așa cum ar merita casa. E o casă plină de povești și are o grădină frumoasă, retrasă, de unde nu mai vezi sau auzi strada și vecinii.

Am avut o premoniție despre ea de când am văzut pozele de pe site-ul imobiliar. După un an întreg de văzut sute de case pe site și alte câteva pe viu, asta avea ceva aparte. Când am văzut-o pe viu s-a înfiripat în mintea mea o poveste despre cum aș vrea să locuiesc în ea, cum aș vrea să o aranjez, unde aș vrea să pun roșii în grădină, cum ar fi să-mi fac un ceai în bucătărie. Nu mi se întâmplase deloc până atunci. Sau, vorba aia, we vibed.

E o senzație aparte când vezi o casă care a fost (clar) iubită și îngrijită de foștii proprietari, și începi să înțelegi exact fraza „omul sfințește locul”. Am ajuns să cred că casa te alege pe tine pe cât de mult o alegi tu, și casa asta voia să fie restaurată și să se umple de viață din nou.

Străin, cumpăr casă în Polonia

Știu că lumea o să întrebe—procesul legal a fost foarte ușor.

Am văzut casa, am semnat un pre-acord de vânzare-cumpărare, am semnat acordul final în prezența notarului și gata în cam patruzeci de minute. Nu a fost bătaie cu oferte, scrisori elaborate către proprietari sau făcut decizii în treizeci de minute ca să nu ți-o ia altul înainte. Singura obligație legală e să mă înregistrez să plătesc taxa de proprietate. Teoretic se poate face online, dar încă e mai sigur să fii prezent fizic. Plus, te vede lumea la față.

Ca să fie totul posibil, a trebuit să am un card care atestă faptul că sunt cetățean al uniunii europene (karta obywatela unii europejskiej). În momentul în care scriu asta în 2023, PESEL-ul, codul numeric unic pe care îl obții când te înregistrezi la administrația locală în Polonia, nu e suficient pentru cumpărat o casă în Polonia. Știu că universul românilor care se găsesc în Polonia și mă citesc întâmplător e mic, dar zic asta ca să nu ia pe cineva prin surprindere. Actul ăsta începe să conteze la case, căsătorii și orice altceva mai serios decât locuit cu chirie. La mine a durat o lună să obțin acest card de cetățean UE rezident în Polonia; l-am luat anul trecut în Decembrie, și bine că l-am avut. Părerea mea e că o formalitate administrativă care ar putea fi desființată eventual, ca să poți fi căutat în bază de PESEL, dar mai e până atunci.

O ultimă chestie – la notar a trebuit să am un traducător prezent. Împreună cu agentul am concluzionat că nu înțeleg suficientă poloneză „din acte”, așa că un traducător legal mi-a citit punctele îmbârligate din contract, ca să nu semnez în necunoștință de cauză. Cum ar fi faptul că dacă sap în grădină poate găsesc vestigii din epoca bronzului. Aștept cu interes.

Mai departe

Căutarea s-a sfârșit, dar munca de-abia începe. Urmează o mulțime de reparații și drumuri odată ce mă mut, în câteva luni de zile. S-ar putea să mai scriu odată ce mă mut, sau pe parcurs. Ce ați vrea să știți? (Pe lângă bani și locație precisă). Ce sfaturi aveți? 🙂


Publicat pe

în

de către

Comentarii

6 răspunsuri la „Am cumpărat o casă”
  1. Andrei

    Singurul meu sfat: bucură-te mult pentru că e un vis atât de frumos pentru mulți o casă așa cum ai descris-o! Mă bucur mult pentru tine! O să o iubești, sincer cred asta, te așteaptă o mulțime de amintiri de construit acolo!

  2. poze și manuși de piele de lucru 🙂

  3. Mad

    Sa o stapanesti sanatoasa!
    Cat de mare este? Cate bai ai si cum se incalzeste?

  4. Karin

    Bravo, felicitari! 🙂
    Ma bucur pentru tine ca ai gasit un loc cu care vibe si-ti doresc multe bucurii si aventuri interesante!

    Ce vrei sa faci cu gradina?
    Cum e cu vecinii si integrarea in comunitate?

  5. […] primul rând, mulțumesc celor care au comentat la postarea anterioară, și mii de scuze că de data asta nu am primit notificări de comentarii, așa că până ieri nu […]

  6. Felicitari. Noi am ales padurea in detrimentul oraselor si este MULT mai bine. Liniste, aer curat, natura. Te poti descurca si fara sa ai 20 de supermarket-uri la 100 de metri de casa. Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa gasesti CASA. Sa fii fericita in ea si sa te bucuri de fiecare zi 🙂