În România deja a fost Black Friday (straniu) dar în Statele Unite aproape a trecut 23 Noiembrie – Thanksgiving Day, mereu a patra săptămână din lună. San Francisco e un oraș mult mai gol dat fiind că sunt două zile libere și mulți au făcut punte și au plecat toată săptămână pe la rude sau prieteni.
Am profitat de faptul că orașul e gol, și am început să mă duc din nou la clase la sală acum că sunt pe jumătate mai puțini oameni decât de obicei. Am revenit la yoga (fierbinte) după o pauză de mai bine de doi ani de când n-am mai făcut în Londra. Man, it was good.
Ce-are asta cu Thanksgiving? Well, clasa asta de yoga are o dublă semnificație.
Pe de o parte…
E semnificativ că am tot vrut de mult să mă întorc la yoga fierbinte de aproape doi ani și n-a fost să fie până acum. E singurul tip de yoga care îmi place, dar e și greu de găsit dat fiind că studiourile trebuie încălzite la o anumită temperatură și să fie dotate cu dușuri, prosoape, plus tot felul de alte lucruri.
Back story e că oamenii care m-au dus la yoga în Londra încă sunt cumva parte din viața mea, cumva. În Londra m-a convins o prietenă să merg cu ea și cu fostul ei prieten (care se întâmpla să fie proprietarul casei în care stăteam la vremea aia) timp de o lună la bikram pe un abonament de începător. Luna aia fost minunată. Bikram mi s-a potrivit ca o mânușă. Nu știu cum să îl descriu pentru cineva care n-a fost niciodată la yoga sau bikram, dar e ca și cum ai face yoga într-o saună timp de 90 de minute. În alea 90 de minute combinația de efort, căldură și liniște topește orice gând pe care l-ai putea avea. Când știi mișcările și secvențele pe dinafară, clasa devine un automatism pe care abia îl poți aștepta și după care adormi ca un bebeluș.
Dar din păcate bikram nu mai e așa răspândit. Tipul care a inventat metoda se pare că e un mega creep, studiourile și profesorii nu prea mai predau, și gașca de bikram din Londra s-a destrămat și ea. Toți ne-am mutat din Londra (doi din noi la San Francisco, unrelated), studioul s-a schimbat, și capitolul s-a încheiat. Am rămas cu un dor de bikram și de cele 90 de minute în care mi-era prea cald să-mi mai aduc aminte ce mă stresa atât de tare la muncă.
Pe de altă parte…
Am avut o clasă în San Francisco care a fost diferită față de ce mă așteptam, dar care m-a făcut să mă gândesc mai serios la tema Thanksgiving și recunoștință.
Am ajuns la un studio de yoga fierbinte dar cu o metodă mult mai dinamică: pomul super lăudat de internet și oameni de pe Twitter, aparent cel mai bun din oraș. M-am dus să văd dacă are potențialul să înlocuiască golul lăsat de bikram în Londra. Putea să iasă bine sau putea să iasă cu profesori care nu tolerează începătorii și nici nu vor să îi ajute.
A ieșit bine: clasa a fost pe întuneric și profesoara a fost cu totul altfel față de alte orașe și locuri în care am mai făcut yoga. Era o localnică din East Bay cu o voce distinctly Californian, cu un twist de yogini: veselă și optimistă dar în același timp foarte liniștitoare. Fix de ce aveam nevoie în momentul ăla. Ne-a explicat că fiecare clasă începe cu niște minute de meditație și că în fiecare săptămână e altă temă. Dar fiindcă suntem în ajun de Thanksgiving, ne-a ghidat într-o meditație tematică: What are you thankful for?
E greu de descris combinația de stimuli din sală care a dus la gândurile pozitive dar mi-a plăcut cum a început și a terminat cele cinci minute de încălzire. M-a pus pe gânduri serios, cum n-a mai reușit nicio clasă de yoga până acum.
So what am I thankful for? N-am făcut niciodată publice lucrurile astea, dar acum e un prilej bun.
Fără să numesc nume sunt recunoscătoare…
- Familiei mele: pentru că m-au ținut sănătoasă până când am plecat de acasă la 18 ani și pentru că m-au vaccinat (ceea ce se pare că unii oameni uită zilele astea). Pentru că m-au susținut cât au putut și mi-au cultivat și răsplătit curiozitatea. Pentru că au avut mereu răbdare să îmi răspundă la orice întrebare aș fi avut, indiferent de subiect. Pentru că m-au împins să mă ambiționez și să îmi doresc mai mult de la mine și de la viață. Pentru că m-au susținut în Marea Britanie și acum în Statele Unite, chiar dacă ne auzim la ore și zile decalate. Mi-am dat seama că foarte puțini oameni au părinți și rude cărora să le pese atât de mult, și sper că într-o zi o să pot să fiu și eu măcar pe jumătate la fel de bună ca ei.
- Lui Vlad, care mai nou e tot familie (oficial din Februarie 2017) – but a special kind of family. Sunt recunoscătoare pentru faptul că fiecare zi împreună e o aventură, pentru că atunci când suntem împreună pot să mă relaxez și să fiu eu însămi așa cum restul lumii nu mă vede, pentru că m-a învățat să încetinesc și să mă bucur de lucruri, pentru am făcut în doi ani lucruri pe care nu credeam că o să le fac într-o viață, și pentru că în fiecare zi mă face mai încrezătoare în forțele proprii.
- Unui om din publicitate din România care a văzut ceva în mine, mi-a acordat o șansă la început de drum, m-a primit în agenție, și care mi-a scris și semnat o scrisoare de recomandare pentru facultatea din Marea Britanie atunci când profesorii n-au vrut. Pentru că de acolo a început toată aventura asta acum 11 ani.
- Unor profesori din România care m-au făcut să îmi placă subiectul și să-mi placă să învăț. De la ei am luat mai mult decât „strictul necesar” din curriculum. Informatică, istorie, muzică, fizică, română, marketing – ore care mi-au rămas întipărite în minte și acum.
- Unor manageri din Londra – they know who they are. Pentru că au văzut potențial în mine și au știut cum să mă motiveze de-a lungul anilor. Sunt recunoscătoare că m-au tratat ca pe un om; nu doar ca o resursă de care să se folosească, ceea ce se pare că e norma în multe locuri.
- Prietenilor din San Francisco și din New York – prea mulți ca să fie numiți. Deși ne cunoaștem doar de puțin timp, au fost generoși cu timpul lor, sfaturile și alte imbolduri care m-au ajutat de când am venit în SUA. E greu când te mulți cu totul în alt capăt al lumii, dar au făcut să fie mult mai ușor.
Când am început meditația am crezut că lista o să fie super lungă de oameni care au jucat un rol important în viața mea. Dar când am terminat-o mi-am dat seama că foarte puțini au avut un impact semnificativ, pe care să mi-l aduc aminte pozitiv după zeci de ani.
Happy Thanksgiving.