De o lună în San Francisco

Azi dimineață am primit un mail neobișnuit de la Nextdoor, o aplicație care facilitează o comunitate online pentru locuitorii și vecinii din cartier. Poliția locală a postat un anunț cu un comunicat atașat în care spuneau că azi noapte un om a fost împușat și omorât la locul faptei. Spuneau că pe la ora 11 au răspuns la un apel pentru un caz de violență domestică, în zonă, și că au chemat un expert ca să să negocieze cu un individ care își ținea nevasta și copii minori în casă. Au tot vorbit ce-au vorbit până pe la ora două-trei noaptea, când respectivul n-a mai răspuns polițiștilor. Au intrat peste el în apartament și au tras. Omul murit mai încolo la spital, iar restul lumii OK (zic ei).

Sunt multe lucruri noi și greu de procesat în toată povestea asta, de la faptul că n-am mai întâlnit cazuri care să se termine așa, până la faptul că în San Francisco afli știrea de la poliție prin aplicația/forumul pe care îl folosesc o mare parte din vecinii din cartier.

Când locuiam în Manchester cazurile astea nu se terminau așa bine. La câteva case de unde stăteam prin 2009 un tip și-a omorât toată familia după care și-a luat viața și poliția nu s-a sinchisit să ne spună decât când am aflat din ziare, iar în cartierul mai „bun” în care m-am mutat prompt un om inocent a fost împușcat brutal în a doua zi de Crăciun. Cumva și în Londra în prima casă în care am stat niște oameni s-au înjunghiat fix sub geamul de la dormitorul meu în prima mea noapte acolo, și răspunsul poliției a fost că n-o să îl investigheze pentru că aveau deja prea multe cazuri. Știam că aici o să fie altfel, dar nu știam cât și cum.

M-am gândit că acum aproape o lună și jumătate am ajuns în San Francisco, dar n-am mai zis nimic de atunci. Am scris despre mutare când eram încă în România și nu-mi vine să cred ce repede a trecut timpul.  Încă n-am procesat complet faptul că sunt în altă țară, și probabil că o să mai dureze.

Am ajuns în SUA cu patru valize. Așa că din punct de vedere logistic mutarea a fost OK, dar ce-i drept ne pregăteam de aproape un an de zile, și am avut o lună să vând sau să scap de cât mai mult ca să călătorim doar cu valize. Mi-am promis să nu mai port așa de mult negru, să nu mai cumpăr haine până când ajung aici, și am aruncat sau donat cam tot ce aveam în casă și nu se potrivea cu clima din SF. Sau cum se zice aici, Marie Kondo’d that shit! Primele două săptămâni n-au fost grozave cât am trăit din valizele respective și mă trezeau cele mai ciudate zgomote sau sirene noaptea, dar după ce ne-am găsit un apartament într-un cartier liniștit (în ciuda poveștii de mai sus), lucrurile au început să se schimbe în bine.

Aici totul e mai mare, mai intens, mai ușor și mai convenient. E greu să explic fără să iau la puricat amănunte domestice, dar multe lucruri sunt mult mai bine gândite decât în Marea Britanie, cu mai multă grijă către detalii care fac viața mai ușoară, iar serviciile cu care interacționezi (inclusiv funcționarii publici) mai ușor de înțeles, sau oamenii mai comunicativi și nu răstiți. Cât de prietenoși sau nu sunt depinde de la stat la stat, dar faptul că e mai ușor de interacționat cam cu oricine e destul de universal. Orice lucru care îți elimină o sursă de stres e o îmbunătățire.

Pe cât de simple sunt unele lucruri sau mai ușor de înțeles, sunt altele care necesită multă muncă și creează alt stres. Cam tot ce ține de lege sau contracte, finanțe și sănătate a ajuns la un nivel de complexitate care îi depășește pe cei mai mulți oameni. Să înțelegi cum îți funcționează asigurarea (pentru cei care au noroc și au) înseamnă să examinezi și să înțelegi tot sistemul. E cumva echivalentul mental al unei încercări de a dezasambla motorul și de a-l asambla la loc când nu ești mecanic sau poate doar amator, dar vrei să știi ce faci dacă rămâi în pană în mijlocul drumului.  Sunt multe lucruri sau servicii care în alte țări se întâmplă automat, sau cel puțin fără prea mult stres din partea individului. Sunt țări în care poți să stai relativ liniștit fără să te preocupi foarte tare de anumite aspecte ale vieții, dar nu neapărat și aici.

Aici trebuie să fii o combinație de perspicace, dibace, inteligent, perserverent, comunicativ, încrezător în forțele proprii și să ai spirit antreprenorial sau inițiativă doar ca să exiști.  Ca să avansezi sau să devii cineva e cu totul altă poveste. La nivel micro și macro e o țară/cultură care pare să recompenseaze extroverții și oamenii cărora nu le e frică de (un pic de) risc. Diferența asta temperamentală e cea mai interesantă, și în același timp cea mai mare provocare venind din Marea Britanie: țara oamenilor care nu își exprimă sau încearcă să își suprime sentimentele și care au tendințe pasiv-agresive.

Știu (și simt) că o să mă schimb pentru că vreau și pentru că trebuie, dar nu știu cum încă. Sper să fie în bine, pentru că în SF ești mereu înconjurat de oameni mult mai inteligenți ca tine care te inspiră, dar sper să nu pierd valori și principii importante pentru mine pe drum.

Cum zicea Anthony Burrill, work hard and be nice to people. SF în mod deosebit e un loc în care toată lumea (care nu se laudă cu minciuna că muncește 80+ ore pe săptămână) mereu învață ceva lucru nou, ori învață cum să muncească mai inteligent în loc de mai mult, ca să devină un om mai bun și generos.

Mult mai multă lume trăiește sau încearcă să trăiască with intent, o frază care nu știu dacă se traduce bine cu intenție sau intenționat sau dacă se traduce at all. Sentimentul e de a avea un scop în viață care e doar al tău, și de a trăi în armonie și concordanță cu el (cât timp cât nu îi deranjezi pe cei din jur).

So, to living with (more) intent than until now.