Ieri am făcut schimb de mail-uri cu ai mei în legătură cu faimoasa știre despre epidemia de rujeolă din România. În Iunie auzisem vag că erau focare de rujeolă în țară dar acum asta i-a pus capac. Puține lucruri mă indignează suficient cât să reacționez la mail-uri și să scriu un perete întreg de text dar asta e o ocazie bună. E trist că a ajuns mișcarea anti-vaccin și în România ca să facă ravagii. E și mai trist că România nu e „singură”: în SUA au revenit cazurile de tuse convulsivă (pertussis) – și de rujeolă pe alocuri – pentru că părinții nu-și vaccinează copii.
Nu știu ce se întâmplă la nivel global și de ce oamenii nu mai au încredere în vaccinuri, în știință și în studii sau recomandări de la experți dar fenomenul e real.
Acum trei ani când am lucrat pe un cont farmaceutic legat de vaccinul anti-cervical (Gardasil/Merck sau Cervarix/GSK în funcție de unde ești în lume) vedeam o grămadă de studii de piață. Era evident că încrederea oamenilor în instituții (de orice fel), guvern, „big pharma” etc. era în scădere. Pe forumuri părinții mega-informați erau eclipsați de părinții care își țineau fetele acasă ca să nu fie vaccinate împotriva cancerului de col uterin.
Din ce mai citeam pe marginea subiectului era clar că nu doar în UK dar și în România și SUA și tot așa. Nu știu în restul Europei cum e că n-am acces la date dar era suficient.
N-am mai lucrat pe conturi farmaceutice dar în UK văd multe alte studii de piață care ne arată destul de clar că oamenii caută din ce în ce mai mult remedii naturale la orice fel de problemă. Vedem analiza a milioane de tweet-uri și status update-uri pe Facebook: o mare parte din oameni preferă să nu ia medicamente de zi de zi (nu antibiotice) pentru că au senzația că o sa le facă rău, sau pentru că simt că nu vor să facă exces.
Poate că undeva medicament a devenit un pic sinonim cu antibiotic chiar dacă problema globală cu antibiotice e cam altă discuție. Oamenii nu vor să ia nici ibuprofen, un medicament ieftin care a fost descoperit prin anii 50-60 în Marea Britanie în laboratoarele Boots, care nu are contraindicații semnificative cât stai sub doza zilnică recomandată. De asemenea, oamenii refuză ajutor pentru probleme mentale reale pentru că există percepția că sunt probleme „inventate de Americani” (fraze reale, văzute pe net de prea multe ori deja, nu inventate de mine).
Pe de o parte e trist că au dreptate cumva. Din SUA ne vin multe filme, seriale, albume și artiști. SUA înca are cea mai avansată economie la nivel mondial și pentru mulți oameni stilul de viață e aspirational: vreau și eu viață așa, casă așa, haine și serviciu așa. Nu mai contează că viețile noastre există în alt loc și alt context.
Filmul ăsta explica destul de bine o parte din motivul pentru care în SUA sunt foarte multe reclame la branduri de medicamente care pur și simplu nu există in Marea Britanie si alte țari:
Problema e că istoria medicamentelor și reclamelor în SUA e exact asta: o istorie pe care mulți nu o văd, știu sau studiază, dar îi văd „efectele” cumva.
Dacă vezi filme în care toată lumea ia o pastilă sau se duce la terapeut la orice problemă care în altă societate și cultură probabil s-ar rezolva fără, e drept să te fii un pic confuz. Dar când pui lucrurile în context, vizitezi țara, vorbești cu oamenii și înțelegi mai bine de ce se întâmplă lucrurile așa îți dai seama că așa a evoluat societatea (de bine sau de rău), asta merge, ăsta e cursul lucrurilor.
Nu cred că ajută nici faptul că acum pur și simple avem mult mai multe știri ca volum decât acum 5 sau 10 ani. Probleme și știri care n-ar fi ajuns la TV in Marea Britanie sau România pentru că erau cazuri prea izolate la sursă acum sunt peste tot. Internetul, fie că ne place sau nu, a creat atât o metoda de distribuție globală prin care orice știre poate ajunge oriunde – oricât de distorsionata și interpretată ca la telefonul fără fir – cât și un „filter bubble” prin care te poți izola complet de lucrurile pe care nu vrei să le auzi pentru că nu corespund cu versiunea realității pe care ți-ai creat-o în cap (vezi Blue Feed, Red Feed și cum arată – ipotetic – Facebook pentru oamenii cu anumite înclinări politice). Nu cred că cineva are răspunsul momentan.
Acum toată lumea aude ceva, cumva, despre Mylan și Epipen, despre Martin Shrekeli și aroganța lui, despre Theranos și testele de laborator, etc. Îmi place articolul ăsta din The Economist:
„Drug companies continue to charge exorbitant prices in America. Why? The simple answer is because they can. European governments control prices in various ways—Britain has the strictest system, refusing to pay for medicines that fail to meet a threshold of cost-effectiveness. But in America companies set whatever official price they like. Insurers and the government then whittle down that price using methods that vary from one type of patient to the next. (Like so much of American health care, this system is hard to understand, to the delight of the firms that profit from it.)”
Nu mă mai miră neapărat ca oamenii (în SUA și acum în general) nu au încredere in medicamente și doctori, mă întristează.
Nu cred că ajută nici faptul că „știința” care ajunge la ochii și urechile oamenilor e acum interpretată de jurnaliști și tabloide fără experiență în a scrie despre știință. Studii serioase (unele din ele) ajung să fie interpretate în mod foarte pueril sau mai rău, din cauză ca ai „slow news day” sau vrei să umpli content calendar-ul pe social mediau sau vrei să faci un click in plus scrii articole despre non-studii care nici măcar n-au suficienți participanți cât să fie reprezentative, poate sunt facute de niște studenți la doctorat, sau sunt foarte limitate în scop. Se poate că „Cercetatorii Britanici” de care lumea aude poate erau doar niște studenți care se chinuiau sa scrie o teză și n-aveau idei și participanti. Se poate să fie și oameni serioși dar cine mai știe?
Chiar dacă în teorie oamenii au senzația că mai multă informație diseminată mai multor oameni înseamnă mai bine, in realitate oamenii refuză informația pentru că nu mai timp sau capacitatea de a procesa tot ce citesc si aud.Totul se pierde sau rămâne un ecou la modul „am auzit odată demult că vinul e bun pentru inimă” când poate tu ca individ nu arăți deloc ca participanții din studiul de la sursă. Cam așa:
„What you see is places that got TV actually saw declines in voter turnout and political participation. And so you might think that’s sort of at odds with the general rule that more media seems to be associated with more turnout, or more information seems to be associated with more turnout.
What you see if you dig a little deeper is that what TV replaced was a lot of time that people were spending with other media, and in particular, newspapers and radio in the 1940s and 50s and 60s had much more coverage of politics than TV did. In the first years, TV newscasts were just 15 minutes long.
Mostly, people were watching Westerns, and entertainment programs. So although it was a new medium, it actually had the effect of reducing the political information people were getting. And so consistent with all the other evidence, if you crowd out a lot of political information and people have less news, less information about the political process, then they vote less and are less engaged.
Ce nu văd toți oamenii ăștia care refuză vaccinuri dar am avut norocul să văd după trei ani de lucrat cu milionari și miliardari e că la polul opus acești „1%” sunt foarte preocupați de sănatatea lor și de longevitate în general. Excesiv aș zice. Da, poate sunt câțiva care probabil nu corespund profilului dar statistic vorbind oamenii bogați tind spre auto-conservare.
Ca reminder cine nu crede: „Overall, heirs and heiresses make up about half of Western Europe’s billionaires.” Cine n-a citit bine: „În general , moștenitorii și moștenitoarele constituie aproximativ jumătate din miliardarii din Europa de Vest.”
Pare ciudat că lumea s-a polarizat atât de mult în termen de venituri, opinii, atitudini – și aș vrea să fie doar părerea mea dar mi se confirmă de ani de zile în studii și cifre.