Femeile vs. medicina modernă: cum să îți asculți propriul corp și cum să te folosești de tehnologie ca să te ajute

Acum câteva weekenduri am fost în vizită la prietena mea cea mai bună în Cambridge și am stat și-am povestit cu orele, întinse la umbră sub niște șezlonguri în Grantchester. A fost un weekend plin de veselie și de povești din ultimele trei luni de când nu ne-am văzut și mi-am dat seama că am vorbit foarte mult despre prietene și prieteni de-ai noștri care prin Mai au anunțat că ori sunt pe cale să aibă copii, ori încearcă: una din prietenele noastre a rămas însărcinată, dar alta nu reușește de niciun chip.  

Ce legătură are asta cu medicina modernă? Poveștile despre încercări îmi sunt foarte curioase pentru că par a fi mai complicate decât ar trebui să fie din varii motive. Cine a trecut sau trece prin asta știe cât de multe variabile pot să interfereze cu dorințele cuplului, iar cine nu a trecut și are senzația că trebuie să fie foarte ușor să faci copiii ar putea fi destul de surprins. Conversația s-a axat pe faptul că acești prieteni cheltuie desult de mulți bani pe niște kituri de ovulație și teste de sarcină fără să fi încercat totuși niște metode mai banale dar care au trecut testul timpului, cum ar fi luat temperatura în mod regulat ș.a.m.d.

Pentru noi două cea mai curioasă chestie legată de sarcină e diferența de la cer la pământ pe plan fiziologic. Pentru unele femei, „ascultă-ți corpul” nu e un sfat degeaba. Schimbările care îți arată că ești gata pentru sarcină se fac mai mult decât simțite. Dar nu pentru toată lumea. Mă intrigă foarte tare faptul că mulți oameni trec prin viață fără suficiente cunoștințe și/sau senzații legate de propriul corp. Citeam pe BBC despre un experiment în subiecții au fost rugați să ghicească cât de repede le bate inima fără să se atingă în vreun fel:

„Try it for yourself, and you’ll see that this kind of “interoception” can be surprisingly difficult; around one in four people miss the mark by about 50%, suggesting they have little to no perception of the movements inside them; only a quarter get 80% accuracy.”

Într-o lume ideală, dacă nu simți că se schimbă ceva, ar fi bine măcar să știi ce ar trebui să se schimbe și invers, dacă simți că se schimbă dar nu știi ce e atunci trebuie să pui mâna să înveți.

Cel mai fabulos mi se pare însă faptul că sunt multe femei (altfel aparent inteligente) care nu știu ce se întâmplă cu propriul corp, nici nu se interesează și/sau refuză să observe progresul din medicină din ultimii 20 de ani sau mai bine. Unele îmi sunt prietene. Le bat la cap când apuc. Probabil că și Bogdana face la fel. Le bat la cap și când nu îmi cer părerea, pentru că am ajuns în stadiul în care a devenit o problemă personală. Încerc să îmi spun că nu e treaba mea, dar atunci când se răspândește o dezinformare generală și cruntă care ne afectează pe noi și pe alții, trebuie să spui sau faci ceva.

Am ajuns la trei subiecte despre care mă întreabă toată lumea dat fiind linkurile pe care le postez pe Facebook (știință, tehnologie și psihologie ar putea fi trei cuvinte să descrie), exprimate aici sub formă de întrebări.

(Spoiler alert: nu conține sfaturi medicale din partea mea, pentru că nu sunt medic)

1/3 Cum pot să aflu ce se întâmplă cu propriul corp?

Am citit recent o carte pe care acum o recomand tuturor femeilor care îmi ies în cale și se plâng de orice pe plan fiziologic: crampe menstruale, mâncat prea mult vs. dorința de a mânca mai puțin, efecte secundare de la antideprimante și/sau pastile contraceptive, goluri emoționale și alte probleme.

Moody Bitches e o carte scrisă de Julie Holland, o femeie foarte deșteaptă care are pregătire în psihofarmacologie și are o clinică de psihiatrie. Nu scrie despre tot corpul, e drept, dar scrie foarte bine despre ce îi faci corpului de pe la vârsta de 20 de ani și mai încolo.  Scrie însă pentru „femeia din Vest” – și zic asta cu ghilimele pentru că cine citește din România nu e familiar și nici nu poate conceptualiza ușor o lume și o societate de consum în care antideprimantele, calmantele sau stimulantele se prescriu ușor (o conversație pentru altădată).

Moody Bitches Julie Holland coverExistă mult scepticism în privința companiilor farmaceutice și bolilor mentale în general (altă conversație pentru altădată) dar autoarea pune deoparte contextul cultural și dilemele morale prezentate de toate opțiunile pe are le avem la îndemână. Tratează pur și simplu problemele pe care le-a văzut de-a lungul anilor și scrie despre ce știe și vede în propria clinică într-un mod foarte accesibil. Cine nu mai ține minte biologie de după clasa a 12-a a nimerit bine.  În esență, dacă tot iei pastile, ceaiuri, urmezi diete și în general faci chestii corpului tău în speranța că se va întâmpla ceva și nu se întâmplă, ba din contră, te simți mai rău – atunci ar trebui să-ți pui niște semne serioase de întrebare. Mi-a venit să o recomand de cel puțin trei ori de când am citit-o, și o recomand mai ales celor care îmi spun că Deliciously Ella sau instagram sunt surse credibile de informații despre nutriție. Nu și nu.

Am recomandat-o și la muncă și acum tot vreau s-o recomand indirect acestor oameni care încearcă să conceapă dar totuși nu reușesc și trăiesc cu niște impresii greșite legate de comportamentul propriului corp și/sau a progresului din medicină din ultimii ani. Ceea ce mă duce la următoarea întrebare:

2/3 Cum poți să urmărești ce se întâmplă cu propriul corp? 

Doi la mână, nu numai că în general știm mai multe despre corp și sănătate mentală decât știam colectiv acum câțiva ani dar mai avem și o generație întreagă de femei care se ocupă de dezvoltat software sau aplicații pentru probleme „de femei” (just girl things). Din ce în ce mai multe femei vorbesc despre experiența de a fi femeie sau mamă în unele cazuri. Apropo, cine n-a văzut desenul „Mom Body” (moms are tough as fuck) ar trebui.

Mom Body by Rebecca RoherAm auzit toți/toate povestea despre cum Apple Health nu avea date despre ciclul menstrual și s-au grăbit să adauge. Din vorbit unele cu altele descoperim treptat-treptat că există aplicații pe nume Clue și Glow care ajută cu urmărit ciclul menstrual și descoperit perioadele fertile.

Trăim în era telefonului și a tehnologiei în general: de ce ai vrea să continui să ai aceleași probleme pe care le aveai și înainte dacă există o soluție pe care o porți mereu în geantă?  Nu e minunat că în era asta există femei – nu doar bărbați – care inventează produsele pe care ni le-am dorit multă vreme până când să apară tehnologia care să le faciliteze?

Mă bucur și că vorbim despre probleme, soluții și că există voci care să pornească un dialog la nivel global acum, chiar dacă stârnesc controverse. Viața nu poate decât să se îmbunătățească acum că știrile nu mai sunt doar cazuri izolate de care nu aude nimeni, indiferent cât de dezgustător pare subiectul.

Ca o paralelă, pentru că am văzut că în Facebook-ul românesc opinia publică a luat-o pe căi nebănuite: Cine e dezgustat că o femeie a alergat un un maraton fără un tampon ca să atragă atenția asupra unor probleme trebuie să își dea jos ochelarii de cal un pic: încă există țări pe planeta asta unde nivelul de educație e atât de scăzut încât a menstrua sau a fi o ființă care menstruează (în general) te coboară în importanță în ochii societății. În Nepal, ca femeie, te exilează într-o cocioabă de lut în afara casei. Femeia aia nu a alergat pentru tine, tu cea care ai trei feluri de tampoane la orice chioșc de la colț de stradă – a alergat ca să nu uiți că nu toată lumea are, că se întâmplă lucruri nasoale și vina nu e a femeii.

aljazeeranepal
Banished: Where menstruation can mean exile

 

Ceea ce duce la a treia chestie:

3/3 Cum poți să stai la curent cu schimbările din medicină din ultimii ani? 

Al treilea lucru. Dacă îl întrebi pe Elon Musk o să îți spună că vrea să fie sau să devină nemuritor și probabil face toate demersurile aferente. Dacă mă uit la multe femei pe care le cunosc, încă nu s-au dus la un control (acum de rutină) pentru prevenția cancerului de col uterin. Am lucrat la un proiect pentru GSK și mă uimeau constant comentariile de la femei care nu aveau încredere în vaccinuri pentru boli preventibile pentru că „pe vremea mamei mele” nu erau vaccinuri și uite că lumea trăia. Până la ce vârstă în medie și în ce condiții?

 

Directorul NiMH (National Institute of Mental Health din SUA) spune că psihiatria se schimbă datorită ultimelor descoperiri din alte domenii. Cumva e mai ușor de acceptat că am trimis un robot care a aterizat pe Marte, unul pe o cometă și că avem un accelerator de particule care descoperă lucruri noi și nebănuite decât să acceptăm că acum putem să nu murim cum muream pe vremuri datorită unui vaccin. Oare de ce?

Există niște lucruri mai simple: du-te la doctor! Întreabă de ce schimbări sunt tipice vârstei tale. Întreabă despre schimbările care urmează. La 20-și-ceva întreabă despre schimbările care urmează la 30-și-ceva, și tot așa. Ia pe cineva la vreo generație sau două distanță și întreabă care erau cele mai mari probleme de sănătate pe vremea aia (sau chiar de trai). Unde era spitalul? Cum ajungeai la spital? Cum aflai ce te doare? Cum arăta igiena personală? Cui îi povesteai despre toate astea? etc. Dacă nu găsești o poveste care să te oripileze, n-ai întrebat ce trebuie.

Dezabonează-te de la orice ți se pare sursă de „știre” filtrată de opinia unei instituții jurnalistice care nu citează surse, nu oferă detalii despre studii și eșantioane sau trage concluzii senzaționaliste pe baza unor studii minore. Du-te direct la sursă la jurnale dacă e o problemă specifică. Învață să citești și să înțelegi ce scrie în introducerea unui jurnal științific. Caută surse independente: examine.com e un loc de pornire. Contează studiul, dacă a fost replicat cu succes, dacă efectul e semnificativ cât să merite atenție și multe alte lucruri. Da, evident că te costă să ții un site pe picioare fără să iei bani de la oameni care vor să pună publiciate pe el sau să îți influențeze conținutul editorial, dar e un preț mic. New York Times – Well și restul blogurilor și secțiunilor sunt alt loc (din cauză că New York Times au niște principii destul de bătute în cuie). Probabil mai sunt multe altele dar astea sunt doar locuri de pornire.

Cam atât (momentan).