În ultimul an am lucrat cu mai mulți oameni din start-up-uri care m-au chemat din cauză că aveau nevoie de ajutor ori cu marketingul, ori aveau probleme de comunicare (mai ales online). Am vizitat multe spații de coworking cam cum e Impact Hub din București (bănuiesc), doar că la diferite niveluri de dezvoltare și maturitate ale companiilor din ele.
Sunt flatată de ideea că cineva consideră experiența mea ca fiind utilă dar mi se pare un pic trasă de păr ideea că aș putea să ajut oameni cu sfaturi despre afacerile lor în condițiile în care eu nu am – sau nu am avut încă – dorința de a avea o afacere de-a mea. Când nu primesc mail-uri de la oameni din recrutare, sigur primesc de la start-up-uri sau spații de evenimente care mă roagă să le vorbesc. De obicei alea sunt cele mai dubioase mail-uri: oameni care nu mă cunosc mă roagă să mă gândesc eu la ceva să le zic unor alți oameni pe care nu-i cunosc. E clar că situații de genul ăla n-o să fie foarte utile sau plăcute; cineva intermediar vrea să facă un bine, dar nu poți să știi cu ce să ajuți oamenii și nici nu e clar că unii vor să fie ajutați. Știu foarte multe lucruri care ar putea să ajute oamenii, dar prefer evenimentele în care experiența pe care o am, greșelile pe care le-am făcut și lucrurile pe care le-am văzut în viața mea de până acum să fie prezentate din unghiul care trebuie și să ajungă la oamenii care vor să afle.
Din cauza asta, tot anul trecut am încercat pe cât posibil să mă duc la evenimentele în care oamenii știu în ce se bagă, în care antreprenorii o „caută cu lumânarea” și știu de la cine o să vină sfaturile: ori oameni din aceeași industrie (de ex. publicitate), ori oameni din industrii foarte diferite, cu riscul ca nu toată lumea să știe cu ce se mănâncă planul tău de afaceri, marketing sau comunicare ș nici audiența pentru produs. Cel mai interesant format de până acum din Londra și în afara ei mi se pare House of Genius – unde nu ai voie să spui cine ești și ce experiență ai, ca să se evite scenariile în care te introduci ca „X-ulescu cu 20 de ani de marketing experiență” și devii tu mai important decât cel pe care ar trebui să îl ajuți. Formatul vine din State, unde am senzația că datul mare e foarte important reputației oamenilor dar în Londra prinde chiar bine cumva.
Am început să văd similarități în prezentări, să văd lucruri la muncă, să am prieteni care încearcă să își construiască afaceri și să unesc punctele între ele. Unele lucruri despre care scrie presa sunt ușor exagerate, iar altele foarte adevărate și dureroase.
Trei chestii pe care le-am observat în ultimul an:
1 – Lipsa de talent e cea mai mare problemă: lipsa de oameni cu experiența, personalitatea și atitudinea potrivită mediului de muncă. Nu e suficient să zici că nu sunt oameni cu pregătire când sunt foarte mulți la colț de stradă. Evenimente ca să ne întâlnim cu toții sunt să ne iasă pe nas. Social media are toată lumea. Problema e că nu sunt suficienți oameni cu inițiativă proprie (sau self-starters). Într-un start-up sau chiar și într-o companie mică trebuie oameni care să știe sau să fie dispuși să facă de toate, pentru bani relativi puțini și ceva nesiguranță pe termen lung. Am văzut prea mulți studenți care nu își doresc nimic din cele de mai sus, probabil pentru că au părinți care le suflă în ceafă că trebuie să-și găsească un loc de muncă stabil și nu să-și piardă vremea cu un business care peste vreun an ar putea să nu mai existe – chiar dacă de acolo vor învăța cel mai mult.
2 – Prezentarea contează, dar mulți nu știu ce anume să povestească despre compania lor, sau nu știu cum să o facă. Am văzut idei atât de bune distruse de prezentări atât de proaste. Sincer, singurii antreprenori pe care i-am văzut să vină cu prezentări puse la punct vizual și cu prezență de scenă sunt cei care au fost ori în departamente de marketing, ori în consultanțe de management. Nu e o garanție a succesului, că am văzut și consultanți cu slide-uri de powerpoint cu text de 8p și 40 de rânduri scrise dar e mult mai probabil. De bine sau rău, în publicitate pitch-ul e un fel de modus operandi prin care treci încă de când îți începi cariera. Mi-am petrecut mai mult timp vorbind cu oameni și aranjând ordinea slide-urilor de powerpoint ca să îi ajut să spună o poveste, eliminând cuvinte gen „code ninja” și arătându-le cum să folosească powerpoint sau keynote ca să-și îmbunătățească aspectul estetic al prezentărilor.
3 – Încă mi se pare fascinant că oamenii nu disting între obiective de business, marketing sau comunicare și nu înțeleg diferența dintre o strategie și tactici. Nu poți avea o strategie dacă opusul ei nu e de fapt o alegere viabilă. Nu poți să ai o strategie de a fi client-centric atâta timp cât alegerea care reprezintă opusul ei e o absurditate. Sa îți ignori clienții nu e o strategie. Într-un sfert din timpul meu la muncă mă gândesc la alegerile pe care trebuie să le fac pentru diversele conturi la care lucrez. Celelalte trei sferturi vorbesc cu oameni, duc muncă de convingere, sunt psihologul de serviciu și încerc să mișc lucrurile cu pași mărunți. Cum termin pe o parte, trebuie să o iau de la capăt în alta. Într-un start-up e mult mai ușor să faci lucruri dat fiind că nu sunt atât de mulți oameni implicați dar culmea e că fix acolo le-ar prinde bine lucrurile care se învață în medii super-corporatiste și birocratice.