Găsit pe Facebook via Marius:
Iată și mult așteptata statistică detailată a votării în Marea Britanie
Total voturi 25850 Iohannis 24533 (94,9% – 48% în turul 1) Ponta 1317 (5,1% – 7,5% în turul 1)
Pe secții de votare:
Iohannis / Ponta
==============================================
ICR Londra 4438 (96,1%) – 177 (3,9%)
Secția Consulară Londra 3718 (95,2%) – 185 (4,8%)
Wembley 4145 (97,2%) – 119 (2,8%)Total Londra 12301 (96,2%) – 481 (3,8%)
Edinburgh 1200 (93,8%) – 79 (6,2%)
Newcastle 632 (90,3%) – 68 (9,7%)
Leeds 1436 (90,4%) – 152(9,6%)
Liverpool 1154 (92,9%) – 88 (7,1%)
Birmingham 2422 (94,3%) – 147 (5,7%)
Portsmouth 2026 (96,5%) – 74 (3,5%)
Bristol 1965 (95,3%) – 96 (4,7%)
Belfast 1397 (91,4%) – 132 (8,6%)Total rest UK 12232 (93,6%) – 836 (6,4%)
Procentajul cel mai mare 97,2% îl obține Iohannis în secția aproape exclusiv „muncitorească” de la Wembley și cel mai mic – 90,3% în cea mai mica secție de votare – Newcastle. În general provincia e ceva mai puțin covârșitor de partea lui Iohannis decât Londra.
Trebuia să las chestia despre vot așa cum era ea de fapt și să nu mai zic, dar nu pot decât să remarc cât de mult lucrurile s-au schimbat în șapte ani de zile nu doar în capul meu, ci și în România și la alți români de prin afară.
Pe vremuri ideea de a fi în „diasporă” nu era atât de puternică precum a fost acum; de fapt nu prea era ea mai deloc. Pe vremea aia de „acasă” auzeai poate că nu ar fi trebuit să pleci pentru că sunt mii de oportunități care abia te așteaptă. Eu mă întrebam care sunt alea, iar alții care au plecat și cu care am mai vorbit șoptesc că e ușor să zici că oportunitățile există dacă nu ești în poziția omului disperat după una.
Mereu mă gândeam că poate alții sunt mai persistenți ca mine sau poate negau inevitabilul, un denial colectiv care nu vroia să recunoască adevărul și încă își spunea o poveste. Când am votat, la coadă la ICR unde am votat spiritul era foarte diferit față de tot ce am văzut sau auzit vreodată în România: am văzut oameni care locuiesc și muncesc în străinătate de ceva vreme, au fost expuși unui alt spirit de muncă și care totuși văd niște servicii (relativ mult mai) eficiente, în ciuda carențelor locale. Am văzut oameni care și-au pierdut din statutul social ca să vină aici și au preferat să fie codași la oraș decât fruntași la sat și totuși trimit mai mulți bani lunar în țară decât ar fi făcut vreodată într-o lună în România, dar cel mai important am auzit oameni care spuneau că nu contează cât e de greu, tot trebuie să ieși să votezi: cel puțin așa știi că ai făcut tot ce ține de tine.
A fost o zi interesantă. Chiar dacă sunt și sceptici, per total s-a schimbat ceva în atmosferă: miza a fost suficient de mare încât să mobilizeze lumea și să îi educe în privința responsabilităților de cetățeni: de a face ceva când nu-ți mai convine și chiar dacă nu te privește pe tine personal, nu doar de a sta pe facebook sau Twitter și a te plânge.