Călătoritul de business – partea I

Mă gândeam zilele trecute la călătoritul de business, după un an de iubit trenuri și avioane și taxiuri plus alte modalități exotice de transport.

Călătoritul de business face parte dintr-un univers paralel. Ce se întâmplă uneori în acest univers paralel, observații și mirări:

Uneori biletele (ți) se cumpără de pe o zi pe alta, nu contează ce planuri ai, dacă trebuie să fii în New Jersey a doua zi la prânz vei fi acolo, sau dacă ești în Beijing dar trebuie să te vezi cu cineva în Singapore îți anulezi biletul și iei altă cursă și plătești din propriul buzunar până ți se rambursează suma – sau dacă n-ai timp să îl anulezi devii acea persoană al cărui nume e strigat în aeroport în van de câteva ori până se închide poarta.

Zboruri de $10,000 pentru două persoane dus întors sunt „mărunțiș”, și zece curse de genul sunt aproape de normă sau oricum nimic ieșit din comun.

Uneori toate hotelurile dintr-un oraș din Germania (cam de mărimea Clujului) sunt ocupate – una din cele mai mari firme de pantofi de sport are sediul acolo și cumva toți musafirii probabil acaparează puținele hoteluri cu standarde cât de cât OK unde nu se servește currywurst dimineața, la prânz și seara. Suficiente nopți departe de casă într-un ibis sau Holiday Inn de 2* și toată lumea visează la Sheraton.

Uneori te trezești la 4.30 pentru că vine un taxi să te ia la ora 5 să te ducă la un aeroport în care sunt toți micii afaceriști care trăiesc și călătoresc în universul lor paralel – manifestat ca un episod din Apprentice și costumele lucioase din poliester aferente – dar nu înainte de a face coadă la poartă cu zece minute înainte să se facă boarding-ul.

Uneori dimineața ești acasă, la ora șapte cumva ai ajuns deja în Frankfurt, la 12 te întrebi dacă să mănânci la o cantină tristă a angajaților („Oare ei aici mănâncă în fiecare zi? Oare noi de-aia suntem așa de grași, că avem mai multă varietate? Oare de-aia sunt ei atât de slabi?? Oare toate cantinele sunt așa de nașpa? Oare oamenii îți aduc mâncare de acasă? Ies la restaurant? Dar nu e nimic aici!”) sau la McDonalds sau la o copie locală cu Fried Chicken la sfârșit. Uneori alegi să mănânci alunele furate din avion și să aștepți până seara când ajungi tot la tine acasă și te întrebi unde ai fost toată ziua, că parcă la prânz erai în Frankfurt.

Uneori te întreabă la aeroport unde te duci și uiți unde ești, darămite unde te duci. Răspunzi cu o întrebare. Frankfurt? Cred. Cine mai știe. Devin și mai suspicioși la întrebarea dacă ți-ai făcut tu singur bagajul.

Uneori calculezi totul perfect, ajungi la absolut fix peste tot unde ți-ai propus, comanzi o cafea și îți dai seama că nu trebuie să te grăbești să te urci în tren – și o iei la pas lejer, fruntea sus și pieptul înainte, uitându-te la toți muritorii din jur care fug după ale lor și deja au transpirat. Pentru că meriți.

Uneori nu apuci (sau n-ai chef) să mănânci până pe la 8 când te trezești la ora 5. Și atunci când aștepți, începe să ți se facă foame și te gândești să iei o cană de porridge caldă, fierbinte și delicioasă că aproape o poți gusta – descoperi că locul de unde vroiai să o iei nu mai are, dar are croissante cu gust de jumătate de pachet de unt.

Uneori te gândești că o să lucrezi cum te așezi la masă și de fapt adormi în Eurostar și când te trezești ai fermoarul de la haină în relief pe față.

Uneori ai o călătorie de vreo 40 de minute cu un taximetrist care vrea să îți vorbească tot drumul…cu greu începi să vorbești, chiar dacă n-ai chef. Și pare simpatic. Nu e chiar așa de rău. La final îți spune că oamenii din publicitate sunt niște răi care vor să te facă să cumperi chestii de care n-ai nevoie. Bine ai ajuns acasă.

Uneori călătorești cu alți oameni la business care sunt curioși să știe dacă a) ești un fraier care a plătit zeci de mii de lire pentru un bilet sau b) pentru cine lucrezi și ce faci dacă nu – și dacă vrei să ieși la o cafea să îți prezinte o oportunitate. Nu știi dacă e serios, chiar dacă vocabularul de vânzări, vânzări, vânzări, always be closing nu e parte din vocabularul tău curent sau e ca la talcioc, unde „ocazie” și „ofertă de neratat” înseamnă altceva.