Tot ce e greșit cu bizara licitație pentru uniformele Tarom

Am aflat de faptul că Tarom l-a ales pe Cătălin Botezatu să creeze uniformele însoțitorilor de bord de pe tumblr și cred că am rămas la fel de mirată ca mulți alți oameni pe care îi știu pe twitter.

Cum reușește o companie să organizeze o licitație la care participă 31 de oameni (printre care și studenți) și să aleagă drept câștigător un designer care nu mai are nevoie să demonstreze nimic nimănui? Întâmplător foarte cunoscut. Ai la dispoziție o grămadă de oameni care sunt la începutul carierei, care abia așteaptă „momentul” care să îi scoată din anonimat – oameni pentru care oportunitatea de a pune „Uniforme Tarom” pe CV ar însemna faimă în afara granițelor țării.  

De ce e nevoie de Tarom?

Nimeni nu se întreabă „De ce avem nevoie de Tarom?”. Eu mă întreb la ce folosește compania aeriană națională – în România, în Europa, în general. Meseria de pilot nu apare nicăieri în topul celor mai respectate slujbe sau în topul „În ce instituții aveți încredere?” Trăim într-o lume în care decizia de a zbura din Madrid până în Kuala Lumpur nu se face cu gândul la patrie, ci cu gândul la portofel și la gradul de comfort. British Airways nu se bate cu Air France pentru că nu e războiul de 100 de ani, British Airways se bate cu Virgin Atlantic pentru portofelul ălora care zboară spre New York, și mai recent cei care zboară și intern (BA a cumpărat fostul meu client bmibaby, iar Virgin a lansat Little Red pentru curse interne). Când întrebi pe cineva cu cine zboară, citează motive de brand (îmi place personalitatea lor), de preț sau de număr de zboruri la ore convenabile.

Mulți operatori naționali nu sunt la fel de mari, și singurul motiv pentru care unele țări încă mai au companii aeriene e ca să fie 100% siguri că încă o să existe zboruri pe rute interne obscure dacă low-costurile decid că nu sunt profitabile pentru ei și le închid.

„Soft power”

Soft power e un concept foarte în vogă în development circles și pentru cei care cred că Tarom contribuie la un brand de țară. Ultima oară când am văzut un studiu pe marginea subiectului, Tarom nu e nicăieri pe lista Top 50 branduri românești.

Se poate specula – dacă nu e un brand puternic, ce contează cine le face uniformele?

Contează mult pentru cine le face, mai ales dacă e o generație nouă. Contează ca vot de încredere și de imagine pentru ambele părți: o companie veche angajează pe cineva nou vs. o companie veche angajează pe cineva vechi.

Contează pentru ambele părți dacă sunt chiar bune și dacă cineva chiar are de gând să reorganizeze Tarom și să pună brandul pe picioare, iar uniformele contribuie.

Am senzația că mulți români din străinătate s-ar bucura să vadă un brand revitalizat. Dacă ne bucurăm de Orchestra Simfonică București cu „conducere nouă” (citez de la Vivi – „uite că se întâmplă și în România ceva finuț”),  există lucruri la care mulți ar vrea să arate cu degetul și să zică „ia uite că au reușit (să facă ceva care nu e limitat în gândire)”.

Două chestii:

1. Mă întreb de ce toți am văzut „schițele” dar nu și ideile care nu au fost câștigătoare.

În alte părți, oamenii sunt disperați să se asocieze cu designeri tineri sau cu publicul în general. Double decker (Borismeister sau noul Routemaster) a fost o competiție deschisă. În anul 1980, în Marea Britanie s-a organizat un concurs similar pentru designul cutiilor poștale – cele mai cunoscute simboluri ale țării, de ordinul sutelor, nu doar o uniformă. Toată lumea a văzut toate desenele trimise.

2. Mă întreb de ce nu aflăm de ce au pierdut, dar aflăm doar de ce sunt bune variantele câștigătoare:

„Am ales modelele lui Cătălin Botezatu pentru că aduc uniformelor un plus de prospeţime, de eleganţă şi de optimism şi pentru că întrunesc cel mai bine toate elementele de identitate ale companiei Tarom (…)”, a declarat Christian Heinzmann, directorul general al companiei. (ZF)

Apropo – în comunicatul de presă în engleză de pe site-ul oficial Tarom au tradus „We chosed Cătălin Botezatu.” – HAHAHA.

Oare nu le-au plăcut schițele? Înapoi la punctul unu. Oare nu au nivelul de „școală” al lui Cătălin Botezatu?

Nu o să aibă experiența lui, dar poate că elanul contează mai mult în cazul ăsta. Vreau tare mult ca cineva care studiază modă și design în București să îmi spună că nu e greu să faci schițe pentru sacouri, pantaloni, cămăși, cravate, paltoane, impermeabile, rochii, fuste și eșarfe:

Pentru piloți – o variantă de vară – sacou, pantaloni, cămaşă cu mânecă scurtă, cravată – şi variantă de iarnă – sacou, pantaloni, cămaşă cu mânecă lungă, cravată, impermeabil, palton.

 

Pentru însoţitorii de bord băieţi uniformele includ de asemenea o variantă de vară – sacou, vestă, cămaşă cu mânecă scurtă, cravată, pantaloni – şi o variantă de iarnă – sacou, vestă, cămaşă cu mânecă lungă, cravată, pantaloni, palton, impermeabil.

 

Pentru însoţitoarele de bord, uniformele trebuie să includă aceleaşi piese ca pentru însoţitorii de bord, cărora li se adaugă fustă, rochie, tocă şi eşarfă în loc de cravată. (Q Mag)

Le văd toată ziua pe Behance, pe tumblr și pe Pinterest de la oameni care nici măcar nu au studiat așa ceva. Nu că ar fi participat, dar de ce nu cineva ca Felipov?

This is why we can’t have nice things!