O luna ca account planner

Știu că România pare să aibă probleme existențiale mult mai mari, dar momentan am descoperit că mai bine pun pe „mute” mai mult de jumătate din oamenii pe care îi am pe facebook și mă concentrez asupra altor lucruri, la fel cum n-am plecat de la muncă și nici nu ne-am dat cu fundul de pământ că nu lucrăm când am avut proteste în August anul trecut.

Am o cunoștiință care lucrează ca freelance account planner de ceva vreme în nordul țării, lucru aproape inimaginabil pentru unii oameni din afara capitalei. M-a rugat să scriu un fel de mini articol despre ce înseamnă de fapt slujba și ce lucruri mai neobișnuite ajungem să executăm de-a lungul unei luni. În Decembrie am fost destul de ocupată și nu am avut timp sau chef să scriu despre muncă, în plus n-ar fi fost cine știe ce interesant atâta timp cât nu aveam niște rezultate despre care să vorbesc: a mers? N-a mers? Cum ni se pare totul la o lună după?

Articolul ăsta a fost inițial în engleză și cred că se aplică multor oameni care se întreabă (dacă se întreabă) cum să înceapă o carieră în publicitate, mai precis ca account planner, undeva între cunoscător al opiniei publice și al evenimentelor curente și al problemelor de business și vânzări. Așa că…luna Decembrie, cam cum a fost ea:

1. Griji peste griji și o grămadă de anxietate în general.

Nu-mi dau seama daca sunt singura persoană care se îngrijorează constant sau își pune mereu întrebarea „oare am făcut bine?” dar am ajuns să nu am încredere în oamenii care sunt foarte siguri pe ei înșiși că au făcut bine. De unde știi? N-ai cum să știi. Poate e felul meu de-a fi, dar cred că e absolut normal să ai griji și să îți pese de ceea ce faci. Atunci când stai un pic prea relaxat, înseamnă că nu înveți nimic nou și nici nu îți deschizi orizonturile în privința lucrurilor pe care ai putea să le îmbunătățești. Marea diferență pentru cei care au terminat facultatea și au reușit să se angajeze e că

a) nu știi cum ai ajuns de la discuții pur teoretice la a fi persoana care vorbește unei camere pline de oameni despre ceva cu 100% convingere – și culmea, ei te ascultă și te mai și cred.

b) ai început cu adevărat să lucrezi la niște lucruri care o să aibă un efect real asupra vieților unor oameni. Mă uit acum în urmă la toate reclamele făcute de Leo și mă gândesc cum fraze și chestii din ele au ajuns să fie parte din vocabularul de zi cu zi al unor oameni. Laser, frate. A fost și rămâne o senzație genială și până la urmă asta e bucuria: am fost acolo când s-a întâmplat.

Grijile sunt normale atunci când îți pasă. Ca planner nu există decizii corecte versus decizii greșite, există doar „cea mai bună decizie posibilă dintre toate cele la îndemână”. Sau cum zicea cineva, dacă nu poți să iei decizia corectă. măcar corectează decizia pe care ai luat-o. Sau ceva în genul. E ok să iei o decizie și să „vezi ce se întîmplă”.

2. FACEBOOK

Facebook, twitter și social media sunt niște lucruri dubioase pentru multe agenții. Sunt prea multe agenții care susțin că știu ce fac și prea mulți clienți care cumpără un „produs” pentru că agențiile asta fac: vând servicii integrate. Nouă ne place să ne vindem, lor le place să ne cumpere. Serviciile corecte? Rămâne de văzut. Urăsc oamenii care zic că vor să „activeze” fanii de pe facebook sau să îi gâdile cumva și să le facă una sau alta pentru că asta e soluția universală, la fel și cuvântul „engagement”. Engage ce? Atâta timp cât la nivel global nu putem să găsim o definiție acceptată de toată lume, nu există ca măsurătoare. Apropo de punctul nr. 1, da, există oameni care o să vină și o să te placă pentru că sunt clienți sau pentru că le place ideea sau ideologia din spatele afacerii (ca să includ și branduri exclusiv pe net, fără magazine) și orice vei spune sau face pe facebook le va schimba percepția asupra ta (sau a brandului). Acțiune și reacțiune, cum s-ar spune. Există modalități de a folosi facebook pentru a ajuta afacerea în general (de ex. avem un client care beneficiază de traficul obținut prin Facebook către produse individuale) dar mă irită oamenii care nu se gândesc ce s-ar întâmpla (ipotetic vorbind) dacă facebook și twitter n-ar mai exista mâine. O strategie care se bazează exclusiv pe „social media” și nimic altceva nu o să aibă o viață prea lungă. Așa că apropo de punctul unu: dacă nu te îngrijorezi din când în când că ai putea să faci altfel și/sau mai bine, atunci probabil ceva e în neregulă.

3. Lucruri pe care știi să le faci dar nu credeai că sunt folositoare brusc devin foarte utile

Consecință a pitchurilor pe care le-am avut, în Decembrie am ajuns să fac multe lucruri pe care nu credeam că o să le am de făcut vreodată ca „planner” dar a te limita doar la ce scrie în descrierea postului nu e deloc folositor. Acum câteva luni mă plictisisem de calculatorul care mi-a fost dat pentru că abia reușeam să deschid mail-uri și să citesc documente sau să fac prezentări în PowerPoint așa că m-am mutat la un mac alăturat și de-atunci nu m-am mai mutat înapoi. În Decembrie a trebuit să mă ocup de secțiunea de „rețete” a site-ului unui client și surpriza a fost că nu ne-au trimis poze gata de pus în sistem, ci niște imagini de dimensiuni astronomice, direct din conversia RAW către jpeg. Nimeni nu căutase o persoană care să se ocupe de asta o zi întreagă și să retușeze totul și ne-am trezit că nu e nimeni valabil și nici nu au timp după program pentru că alte pitch-uri aveau prioritate. Așa că dă-i înainte, retușează totul în Photoshop, comprimă dimensiunile imaginilor, adaugă toate rețetele, verifică totul. Minunat. Planner? Manager de proiect? Nu mai contează.

Partea a doua, mai neinteresantă de felul ei a fost că am avut o videoconferință cu alte birouri JWT din Europa și a trebuit să înregistrăm totul, să tăiem unele secțiuni și să facem un mic colaj. Ne-am lovit de aceeași problemă: cei care fac asta de obicei nu au timp și am rămas singura persoană cu software pentru editat video care să o facă. A fost destul de plictisitor, dar cred că ajută să te joci cu tot felul de chestii care poate nu au niciun rost atunci când le încerci, pentru că ajung să fie foarte utile. Există destui oameni care dau câte treii mii de euro pe un Mac doar ca să intre pe facebook și să scrie documente. De ce ai face asta? Ți-ai cumpărat o „jucărie” de câteva mii de euro fără să deschizi cel puțin unul din programele preinstalate? Blogul a ajutat și el probabil, dar nu mi-ar fi trebuit niciodată Photoshop doar pentru blog (sau la școală), a fost o curiozitate extra-extra-extra-curiculară și uite că a prins bine.

4. Videoconferințe

Pentru același pitch menționat adineauri, am avut câteva videoconferințe de câte o oră. E o chestie nouă pentru rețea și destul de interesantă și utilă atunci când e folosită cum trebuie. Mie mi-a adus aminte de zilele petrecute pe Ventrilo în World of Warcraft și iată unde ceva cu totul aiurea ajută destul de mult: cum să ajungi la un acord cu alți 39 de oameni din cel puțin 5-6 țări diferite vorbind în același timp? Cum îi faci pe cei gălăgii să tacă și pe cei mai sfioși să vorbească și să ceară ajutor? Cum îți dai seama cine e nesimțit și cine nu e obișnuit cu cantitatea inimaginabilă de „small talk” pe care o folosim în Marea Britanie? Cam așa și cu videoconferința. Mult prea multe lucruri care ar trebui să fie norma sunt utile: să fii la curent cu alte culturi, cu ce se întâmplă la ei în țară, să mai pui mâna pe o știre din afară și nu doar știri centrate pe țara ta, să citești un Monocle, Economist și nu doar secțiunea de „Travel” din Elle sau GQ și așa mai departe.

5. Colecționează lucruri utile.

Agențiile o să aibă destule reviste, cărți, cadouri, chestii primite pe gratis de la alți oameni, dar când intervine un pitch trebuie să te documentezi. Să mergi în magazine, să întrebi lucruri, să te prefaci destul de mult. Cel puțin așa ar trebui să se facă – ai o bancă drept client? Ia pe cineva de mână și pretindeți că sunteți un cuplu și vreți să luați un credit ipotecar de la ei ca să vedeți ce vi se spune, cum vi se adresează, cine își face treaba și cum se comportă angajații în general, care sunt ofertele și tot așa. Nu trebuie generalizat, dar se pot trage destul de multe concluzii.

Întreabă întrebări acolo unde se lucrează, nu la birou sau la calculator. Cum zicea John Le Carre, „a desk is a dangerous place from which to view the world”. Întreabă lucruri pe care tu personal nu le-ai întreba niciodată. Gustă chestii pe care nu le-ai mânca la tine acasă. Mi-aduc aminte de un caz faimos în care cineva se întreba de ce ar bea cineva cafea solubilă când o cafea în oraș e  5 lei. Pentru oamenii care consideră că un borcan de solubilă la 5 lei e scump, o cafea în oraș e un vis îndepărtat. Stilul meu, al tău, al altora de viață nu e același cu cel al oamenilor cărora le vinzi sau ai vrea să le vinzi (multă lume uită). Tu te uiți prin malluri în weekend, alții consideră IDM un lux. Tu îți iei o bentiță nouă de la Accessorize în weekend pentru că nu poți să pleci cu mâna goală, alții preferă să nu iasă din casă pentru că știu că o să vadă ceva ce nu-și vor putea permite. Din același motiv lumea pare să urască oamenii din redacții: de ce primesc atâtea lucruri gratuite? Excursii! Telefoane scumpe în teste! Pentru că nici ei nu au stilul de viață al celor cărora le sunt adresate telefoanele gen Vertu sau hotelurile de 5 stele în Bali, dar pentru a scrie despre ele trebuie să le încerce și să se prefacă preț de câteva zile că trăiesc stilul acela de viață. Nu e de mirare că mulți vor să le păstreze.

Un pitch despre perdele și draperii. Ce știm despre draperii? Nu mare lucru, dar putem să aflăm. Uite ce draperie minunată, nu-i așa că nimeni nu și-ar pune asta în casă? Ar vedea una colorată și de fapt și-ar cumpăra una gri. Dar ce bine e să îți imaginezi că ești genul de persoană care ar putea să aibă o perdea în culori nebune acasă.

Și alte lucruri făcute în Decembrie: am tot încercat să deschidem un sertar, dar în mare grabă nu am reușit, așa că a trebuit să-l distrugem…și acum stă acolo în colț, martor al unor violențe nemaiîntâlnite în departament. Semn că violența e o soluție uneori.