Facebook Timeline

Facebook Timeline s-a anunțat acum ceva vreme dar din câte țin minte au avut niște mici probleme la lansare din cauza unei companii cu un nume oarecum similar (Timlines Inc). Facebook au anunțat că va mai dura ceva până să lanseze timeline pentru toată lumea dar formatul a fost mereu valabil pentru app developeri. Folosesc timeline de ceva vreme și mie sincer îmi place, deși aș putea să vorbesc despre el vreo săptămână, întrebând ce înseamnă pentru noi, pentru internet, pentru branduri, pentru banii pe care facebook îi încasează de la cei care au reclame pe platforma lor. Whatever. Nu e momentul potrivit.

Mie îmi place – și văd că și altora le place, de unde până acum toată lumea a fost împotriva schimbărilor de design. Absolut de fiecare dată. Cred că se duce totul de râpă dacă nu se plânge nimeni de noua înfățișare. Dar trecând peste asta, sunt multe lucruri care îmi plac și la care m-am tot gândit:

• Numărul lui Dunbar e o conversație probabil mult prea lungă pentru blog dar în esență e numărul magic de aproximativ 150 de oameni în cercul de prieteni: mai mult de 150 de prieteni sau cunoțtiințe și nu putem să ținem pasul cu schimbările din viața lor și evenimentele importante pentru ei. Acum ceva vreme se făcuse un studiu conform cărora oamenii au în medie 180 de prieteni pe facebook și aparent încă se descurcă cu like-urile și comentariile. O sută cincizeci e încă o cifră valabilă pentru unele grupuri de vârste, pe când evident cei mai tineri sau sub 24 au mult peste 180. „Media” e un cuvânt de folosit cu grijă, iar unii oameni au mult peste 1000 de prieteni, deși nu reprezintă 1000 de cunoscuți, ci mai degrabă necunoscuți. Oameni adăugați ca prieteni pe facebook pentru că în creierul uman, un număr e echivalent cu un punct. Mai multe puncte înseamnă câștig. Dacă am 3000 de prieteni, eu câștig, iar tu cu 120 pierzi. Clasic. N-o să folosesc ghilimele în speranța că e destul de evidentă ironia.
• Anyway, sunt prea mulți oameni, oricum ai pune problema. Faptul că există un facebook ticker și poți să stai să te holbezi la el toată ziua nu îmi spune nimic. Da, e acolo și dacă stau să mă uit la el pot să aflu că X a dat like la o poză cu un cățel, Y a lăsat un comentariu care zice  „lol” în altă parte, cineva a postat o poză de pe telefon…și tot așa. A te holba la ticker toată ziua e echivalent cu a te holba la bara aia de pe canalul de știri toată ziua: nu o să afli nimic interesant la 9:05 și garantat până la 9:10 nu ai pierdut nimic interesant (Gigel a ascultat 3 melodii pe Spotify și Maria a citit 2 articole în alea 5 minute. Cum ți se schimbă viața?). Poți să ieși (și probabil vei ieși) să-ți vezi de treabă între timp. Probabil nici la 17.45 n-o să fie mare lucru acolo, dar facebook o să adune tot ce s-a întâmplat cât ai lipsit și o să analizeze ce crede că te interesează. Cam asta o să-ți arate. Ai putea să iei totul la puricat și să vezi tot, dar cine naiba are răbdare? Și dacă ai răbdare, ce spune asta despre tine?
• Din cauza asta îmi place faptul că pot să decid să mă dezabonez de la anumite tipuri de conținut (sau complet, dacă chiar nu mă interesează nimic de la o anumită persoană): de la un album în mod deosebit, cu fotografii cu animale – căței, pisici – sau bebeluși și poze de familie. Nu e ca și cum nu îmi plac dar cred că după un anumit număr de poze ajung la saturație. Prefer să le urmăresc o dată la câteva luni când pot să observ schimbări reale atâta timp cât pentru mine personal nu înseamnă mare lucru. Aș vrea să însemne dar nu pot să mă implic în atât de mult detaliu, oricât de apropiați mi-ar fi oamenii. Iar atunci când apare ceva interesant (de ex. o poză la care o grămadă de alți oameni au lăsat comentarii sau like-uri, deci probabil e interesantă sau importantă) o să văd oricum. În alte cuvinte dacă e important, o să ajungă cumva la mine. Prin facebook sau prin intermediul altora. Oamenii de obicei zic că e un lucru egoist și tind să critice, dar asta pentru că nimeni nu vorbește despre asta în mod deschis – și toți suntem egoiști într-o mai mică sau mare măsură, iar pentru unii facebook poate accentuează trăsătura de caracter. Egoist pentru că eu nu am copii sau câine sau pisică, dar practic răcim tastatura degeaba pentru că ne unește același sentiment: scriem despre ce ne place, ce ne gâdilă și ce ne interesează. Pe mine mă gâdilă pozele cu clădiri, mâncare și alte chestii cu care mă identific. Pentru alții e o mașină sau o motocicletă poate. Dar acum e mult mai ușor să recunoaștem că e un caz simplu de „fiecare cu ale lui” și nu trebuie să ne intereseze tot și toate. E ok – nu prea avem timp 🙂
• Îmi place faptul că pot să pun linkuri publice și oamenii pot să se aboneze la ce mai citesc eu interesant pe net (prin RSS sau direct pe facebook). E mai simplu decât să adaug oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată doar pentru că le-au plăcut niște linkuri sau poze. Restul din lista de prieteni pot să vadă si alte tipuri de poze, alea plictisitoare cu mâncare și clădiri sau bălării. Și pot să se dezaboneze oricând (chiar recomandat, pe mine mă bucură când lumea descoperă cum să-și îmbunătățească experiența decât să zică „e prea mult” și să renunțe). Pentru cine vrea să vadă linkurile, mă găsiți la facebook.com/lolprofile. Acolo e tot conținutul public. E adevărat că se repetă, dar până la urmă e chestie de platformă: unii preferă să dea click pe linkuri pe twitter, alții pe facebook și să dea totul mai departe. Deci cu mâna pe inimă: se repetă. Îmi pare rău. Dacă e enervant, nu dați click 😀