Nu știu cum se face, dar sâmbăta trecută pe vremea asta mă gândeam să scriu despre excursia pe care am făcut-o la Londra. Mă plictisisem de Manchester, nu mai fusesem de multă vreme prin Londra și am vrut să mă văd cu diverși prieteni și să merg pe la muzee. Aveam planificate câteva, dar bineînțeles că nu am ajuns la toate. Nici măcar. Douăsprezece ore de pierdut vremea prin oraș și eventual făcut niște poze, simțit bine și cam atât. Și a fost chiar minunat pentru o zi întreagă. Am plecat mult prea devreme, cândva pe la ora șapte și un sfert dimineața și speram să cad în scaun și să adorm după ce mă treziseră niște zgomote de la patru până la cinci. N-am adormit, nici n-au avut cafea la clasa întâi pentru că li se stricase aparatul, așa că ceea ce ar fi fost o călătorie plăcută a fost de fapt o provocare să stau trează fără cafea sâmbătă dimineața până au adus niște biscuiți cu ciocolată. Dacă nu e ciocolată, nu e mic dejun. Anyway, o priveliște din Manchester de pe la ora 6.30 dimineața. Pentru cine se întreabă, sunt gigeii care locuiesc în vecinătate (gen..Periș față de București) și ies prin cluburi dar se întorc abia a doua zi cu primul tren de dimineață. Asta dacă nu ajung acasă pe la vreo domnișoară. Vai de ei. Să le dea cineva un kebab.
În Londra m-am îndreptat spre un Pret unde am mai încărcat telefonul după o tură de Regents Parkși am primit un ceai gratuit de la un angajat în toane mult prea bune. I-am zis că și eu sunt la fel de optimistă, dată fiind vremea mai mult decât minunată 😀 Am plecat și mă gândeam și la faptul că în Manchester nu prea primești lucruri gratuite, deși mi s-a întâmplat să primesc desert sau câte un pahar de șampanie din partea managerului la masa de prânz. Cred că lumea vrea să mă îngrașe așa că nu întreb de ce, dar mereu mă uit în jur înainte să demolez tot desertul (ca o doamnă).
Cu frunze din astea, cine nu e fericit? Mi-am dat seama de ce îmi plac parcurile de aici și nu mi-au plăcut parcurile din România – și cred că are de-a face cu ideea de grădină și cultura grădinii în țară. Grădina trebuie îngrijită constant și trebuie să fie perfectă, dar perfecțiunea vine din imperfecțiunile date de vreme, vânt și câteva zile de netăiat frunze și smuls bălării. Încă mă gândesc la formulare, dar cred că e aerul de nepăsare aparentă, când de fapt suntem obsedați de grădini. Când am fost în Alhambra și am văzut grădina dedicată reginei Victoria, am avut aceeași senzație: spre deosebire de grădinile celelalte care erau echivalentul unei manichiuri perfecte, grădina englezească avea un aer ușor neîngrijit aproape, dar fix ăsta e șarmul. Mi-era ciudă că toată lumea era la jogging în parc și eu nu eram cu ei. Nu cred că am mai avut running envy până atunci, probabil din cauză că nu prea îi observam.
Am trecut dintr-un parc în altul. Am trecut pe lângă Hyde Park și deja se făcuse mult prea cald. Cald dar bine. Mă gândeam că momentele alea erau aproape perfecte și nu știu cum să descriu mai bine cât de fericită am fost să pot să trec printr-un parc, să pierd câteva ore fără să trebuiască să țin cont de cât e ceasul, unde trebuie să fiu, ce trebuie să fac și dacă am suc de portocale acasă pentru a doua zi. Fix din cauză că în afara alergatului nu am timp să meditez la ce se întâmplă, la ce aș vrea să fac, ce mi-ar plăcea să fac și cum să abordez subiectul, plimbarea prin parc a fost cea mai bună treabă pe care am făcut-o toată ziua. Nu știu alții cum sunt și nu cred că o să se schimbe sentimentul prea devreme, dar există locuri în care te simți acasă și atât. Te simți acasă și nu ai pleca, indiferent de ceea ce se întâmplă în viața ta la momentul acela. Cam așa și eu aici. Sunt țări în care îmi place să călătoresc și în care știu instinctiv că mi-ar plăcea să fiu turist și doar atât, dar nu m-aș muta niciodată. Cu alții se întâmplă oarecum diferit: au senzația că Marea Britanie e acel loc dar după vreo câteva luni de stat aici le trece momentul. Nu dau vina pe ei, dar dacă nu crezi 100% că asta vrei să faci, probabil mutatul n-a fost o idee bună. A fost un „experiment”, dar un experiment scump. Dar mă rog, atâta timp cât nu te plângi că a fost un experiment scump…
Am trecut pe la V&A cu delice, unde am intrat la o expoziție despre Postmodernism dar până să vină ea am fost la „Power of Making”, una mai micuță și gratuită: despre puterea lucrului manual, arte și meserii.
În contextul situației economice, multă lume discută despre chestia asta – oare am produs prea mulți oameni cu diplomă? Oare nu avem suficienți oameni care să lucreze în fabrici sau să fie adepți la lucruri practice, nu doar la teorii și lucruri care țin de materia cenușie? Și printre altele, Power of Making încearcă să răspundă la întrebarea „cine mai plătește pentru lucru manual? Cât ar trebui să plătească? Care e valoarea lui?”. Interesant pentru mine 🙂
Am trecut și prin muzeul de știință și tehnică din Londra, oarecum similar cu cel din Manchester dar gigantic. Dimensiuni colosale. Eu tocmai terminasem de citit „Blood and Guts” (istoria medicinei, pe foarte scurt) și mi-a plăcut teribil secțiunea dedicată descoperirilor medicale, plină de aparate vechi și mobilă de spital din vremuri demult apuse. În muzeu au și o cafenea. Până și cafeneaua arată bine:
Când postez asta fără context, lumea crede că e un restaurant scump sau un lanț de restaurante modern. E muzeul. Bravo muzeului 🙂
Și deși nu prea pun poze cu mâncare pe-aici, fac o excepție pentru gofra asta cu ciocolată din Kensington:
Mmm. Gofră.
Comentarii
5 răspunsuri la „acum o saptamana in Londra”
zOMG, mai putine posturi care sa ma faca sa salivez pe tastatura macbookului daca se poate 🙂
On a more serious note, you got me thinkin : motivul pentru care de ceva timp urmaresc blogul tau ( si nu RSS, ci the old fashioned way, refresh de 2 ori pe zi la homepage ) e ca te afli cam pe unde imi imaginez ca o sa fiu si eu in cativa ani. Am vizitat Londra in decembrie 2007 si de atunci Anglia e singurul loc la care ma pot gandi ca sa fac o universitate si chiar sa ma mut de tot ( desi ideea e mult mai veche ), si sunt 100% convins ca e singurul loc in care as vrea sa fac mai mult decat o vacanta de 2 saptamani.
Si totusi, desi numar zilele pana cand o sa ma urc in avion si-o sa parasesc romanica, dupa ce am citit postul tau m-am gandit pentru prima data la posibilitatea ca dupa cateva luni sa ma satur de britanici si sa-mi doresc si eu sa ma intorc ( which is scary as s#17, fiindca asta e singurul meu plan long-term ), deci vroiam sa te intreb: cam care au fost asteptarile tale/ce ai gasit acolo cand ai ajuns ? Sunt constient ca o sa fie multa munca, nu prea mult timp liber, si mult mai greu ca acasa.
A, si inca un lucru : cam pe la ce varsta ti-ai dat seama exact de ce vrei sa studiezi? Eu am 16, dar inca nu ma pot decide ce vreau sa fac. Stiu sigur ca o sa fie web-related ( web design / development / dunno ) fiindca asta fac de cativa ani buni, e ceea ce vreau sa fac si ce ma pasioneaza, dar nu am ales o specializare, ceva concret pe ce sa merg, cam cat timp as mai avea ca sa ma decid?
Sper ca nu te-am plictisit, e cel mai lung si mai serios comment pe care l-am scris vreodata, promit ca data viitoare o sa fiu mai interesant. Cheers!
P.S: I’m not some sort of rich, spoiled kid, daca la asta te-ai gandit dupa remarca cu macbookul. La fel ca tine, am vrut sa lucrez ( si m-am chinuit ceva vreme sa obtin un job in domeniul in care vreau sa fac ceva ) din dorinta de a-mi putea cumpara shuzi si ‘mere’ fara sa ma mai rog de ai mei.
P.S.2: Keep up the good work, am auzit de tine de la zoso, da’ l-ai intrecut de mult, e singurul blog pe care-l tin in bara de bookmarks 😀
Foarte misto Power of Making, nu stiam de expozitia asta, incerc sa ajung si eu. Pe mine ma fascineaza chestiile facute de mana si am o idee fixa ca nu produc nimic, nu iese nimic din mainile mele, eu invartind numere la birou (stats, etc).
Nu ti-ar placea sa locuiesti la Londra?
Ca o concluzie dupa ce am citit articolul tau.. gofra arata demential:D
un comentariu incepe:
articol siropos, oarecum incearca si reuseste pe final sa nu spuna nimic…
Da’ chiar nimic.
in rest imi permit sa-ti dau un sfat „ce-si face omul cu mana lui se cheama lucru manual”!
@Andrei, esti idolul meu, asta daca n-ai salivat deja pe tastatura macbookului aceluia second hand.
@light play, Da mi-ar placea sa locuiesc la Londra, dar mai mult mi-ar placea sa locuiesc in gara din Dej.
Sfarsit epic de comentariu
@okoopat ok, I don’t get it ( for the record, e un macbook pro de 15”, modelul din 2011, chiar nu stiu unde vroiai sa ajungi cu ‘second hand’ ) . epic comment iz epic fail?