Am zis că o să scriu un pic despre cum a fost la Apparat, în mare parte pentru că nu prea știam la ce să mă aștept. E genul de muzică pe care pot s-o ascult acasă în căști sau stând în pat sau în timp ce gătesc, dar live nu prea știu ce ar trebui să fac. Să dansez? Să mă mișc puțin? Să dau din cap? Am o oarecare anxietate față de omul sau oamenii pe care am plătit să îl/îi văd pe scenă, cam la fel ca atunci când am un pitch sau o prezentare și lumea stă și nu zice nimic. Oare la ce se gândesc? Știu că deja mi-am exprimat interesul financiar (și poate i-am și cumpărat albumul sau niște melodii) dar mă gândesc că ar trebui să fie ciudat să fii acolo pe scenă și audiența să fie destul de pasivă în timp ce tu îți dai silința (
Nu știam la ce să mă aștept – știam Moderat (Modeselektor + Apparat) dar mi-a plăcut tare mult formatul și un mic xilofon pe scenă pentru una din piese. Am descoperit că melodia mea favorită (Ash/Black Veil) sună altfel live și melodii pe care nu le ascultasem la fel de mult îmi plac mai mult acum că le-am auzit pe viu:
Cam așa cu orice alt gen de muzică.
PS: Am filmat Rusty Nails și mi-am dat seama abia când am pus filmul pe YouTube că mai bine nu filmam în portrait mode, dar să trec peste erori de începător…
Comentarii
4 răspunsuri la „Apparat aftermath”
Am avut și eu aceeași dilemă la Portishead. 🙂
oh, thank you, thank you! nu conteaza ca-i portrait, e live…
„quiet people have the loudest minds” 😛
@a good point 😀