A murit Steve Jobs și aproape au crăpat serverele twitter de cât s-a discutat subiectul.
S-a răscolit în trecutul lui, s-au redescoperit articolele despre el, poveștile despre ingeniozitatea lui ca om de afaceri, în fine, l-au târât prin toate cele. Geniu, geniu malefic (apropo de Foxconn), tată, vecin, soț, prezentator de excepție, magician, obsedat de detalii, om de vânzări genial (sau malefic, iar). Întâi laudele, apoi criticile, apoi întrebările jurnalistice de genul „ce va face nevasta lui? Cum vor fi copiii lui? De ce nu a vorbit mai deloc cu tatăl lui biologic?” de care chiar nu era nevoie dar servesc un scop destul de evident. Din nișa asta cele mai dubioase articole au fost cele de genul Times – „ia mai tăceți o dată cu laudele astea, Jobs le-a zis tuturor să viseze și să-și îndeplinească visele și de-asta ne-am ales cu X Factor și tot felul de afoni la televizor.” De parcă e vina lui Jobs că unor oameni le-a fost implantată de a deveni cântăreți pentru a avea o viață împlinită.
Eventual s-a publicat și cauza decesului, și anume stop respirator (prima cauză) – cândva pe la ora 3 după-amiaza dacă îmi aduc bine aminte -urmat de o metastază a unei tumori pancreatice mecanice.
Mi se pare groaznic. Mama mea a murit din aceeași cauză, doar că a murit în somn. Am primit telefonul dimineața când era clar că a încetat să respire în timp ce dormea. Cauza decesului e identică și dintr-un oarecare masochism, încă mai am hârtia cu care au externat-o din spital pentru că mă rugase să o traduc în speranța că se poate opera în Franța. Am tradus-o și am încercat să nu mă gândesc la ce scriam, cred că la vremea respectivă nici nu știam prea mult despre ce înseamnă să ai cancer.
Am văzut păreri imature despre cum sfatul lui Jobs de a-ți trăi viața la maximum e o pierdere de timp. Am auzit și glume seci pe seama faptului că mai bine nu te operezi dacă știi că tot o să mori cândva, în special din cauza faptului că îți scade „calitatea vieții”. Adică trăiești la 5-10-15-20-50 și uneori mai mult la sută din cât erai, încetinit de propria-ți oboseală și a medicamentelor sau chimioterapiei. Cât a fost operat și a primit un ficat nou (mama mea n-a avut un ficat nou, de fapt faptul că se făcuse galbenă a dus-o la spital unde au descoperit cancerul) a prezentat, a fost la întâlniri, a scos un iPad, probabil o fi contribuit și la iPhone 4S într-o oarecare măsură dar în mintea mea nu încape îndoială că scrisoarea cu care s-a retras de la conducere era gata de mult și doar a dat acordul. Există un moment în care știi clar că nu mai e cale de întoarcere. Al meu a fost în Decembrie, dar speram să aștepte până în Aprilie și evident nu a așteptat. N-au trebuit patru luni, doar două. Tot în mintea mea îmi închipui chinurile fizice prin care o fi trecut și Steve. Și atunci când te gândești la ele și ți le poți imagina, nu știu cum ai mai putea să scrii un articol despre omul rău sau omul bun. Mai bine lași subiectul în pace.
Dar nu și nu.