De bine ce ziceam că a trecut prima nuntă, am zis să dau o tură pe site-ul construit de cuplul nr. 2 pentru liste de cadouri și alte nebunii.
Listele astea sunt fascinante pentru mine pentru că de obicei disting între două tipuri: listele cu lucruri de care cuplul are absolută nevoie dar nu și le permit pentru că au de acoperit cheltuiala nunții și listele cu lucruri total inutile de care te-ai putea lipsi, dar le cumperi „în caz că”. Pe mine una mă omoară acest „în caz că (o să am vreodată nevoie)” și mi se pare o tortură inutilă pentru toată lumea: pentru cuplu, pentru că o să adune praf dar n-o să fie aruncate pentru că „au costat bani” sau „sunt încă bune” și nu o să culeagă mare lucru de pe ebay.
Cel mai bun exemplu: ceainicul. Ceainicul e un instrument minunat pentru a face ceai. Pentru puritanii ceaiului, cele mai bune infuzii se fac în ceainic și nu în ceașcă, cu un plic agățând de marginea cănii. În esență, ritualul implică anumite pregătiri care îmbunătățesc gustul produsului finit. Ceainicul trebuie încălzit înainte, apa trebuie să fie la punctul de fierbere atunci când e turnată (în afara ceaiului verde și poate și altele), totul se lasă vreo câteva minute și se toarnă. E un proces lung dar oarecum satisfăcător și similar cu prepararea unei cești de cafea la ibric, numai că aici ceaiul se bea atât de bes, nimeni nu-și bate capul cu ceainicul: nici la birou și nici acasă. Mirele de la nunta nr. 2 urăște ceainicele de porțelan pentru că nu vede rostul „ceaiului băut rece”. În viziunea mea e o neînțelegere la mijloc pentru că ceaiul nu se răcește decât dacă faci prea mult și n-are cine să îl bea – dar viitoarea nevastă a pus un ceainic pe lista de nuntă, în condițiile în care ea nu bea ceai! Pentru mine e cel mai bun exemplu de produs „în caz că”, aici în caz că o să vină în vizită oameni și nu avem ceainic în care să le facem ceai.
A devenit oarecum normal să mă uit la liste care includ seturi noi de prosoape, tăvi pentru brioșe, cronometre de bucătărie, spatule de silicon pentru decorat glazură de tort, aparate pentru de strivit cartofii în piure și alte lucruri la fel de…interesante. În caz că. Brioșele și spatulele mă intrigă: pe de o parte mă bucură că lumea se apucă de făcut prăjituri dar mă fac să mă întreb de ce fix după ce se căsătoresc și se mută în casă nouă. Cumva nu știu ce stă între oameni și o tavă de £8 în timpul anului, dar e fascinant că nunta devine pragul: „gata, mă apuc de prăjituri! Lorraine Pascale, dă-te la o parte!” Îmi pare rău de prăjiturile de casă care au așteptat atâția ani lista aia – cu gândul la propria mea listă (inexistentă de altfel), lucrurile dorite de alții se împart în „aproape inutile sau ușor de înlocuit” (cuptorul meu vine cu un cronometru – și telefonul de altfel) și „deja își au locul în casă” (tava cu brioșe, prosoapele și cratițele – câte cratițe poți avea? De câte poți avea nevoie?). Poate sufăr mai mult de sindromul „de ce să aștept să mi se facă sau cumpere” și efectele secundare „urăsc să am prea multe lucruri în casă”.
Mi-am dat seama de treaba asta citind un articol despre Glastonbury și corturile ieftine care au fost lăsate în urmă ca gunoaie pentru că, de ce nu, erau ieftine și aproape de unică folosință:
The organisers blame the popularity of cheap tents, often marketed as “festival tents” by retailers, whose low cost and poor quality have led consumers to see them as disposable. Organisers say “many thousands” of tents were left behind when the festival ended this week, along with air beds and boots, all of which are destined for landfill.
Din motive oarecum similare (și pură plăcere mai mult), am decis că lucrurile pe care stau, dorm sau cu care mă învelesc ar trebui să fie suficient de bune încât să nu trebuiască să le înlocuiesc în fiecare an și să nu simt că mă usuc cu șmirghel în loc de un prosop de baie. Am purces și am găsit o listă cu lucruri care nu o să fie niciodată pe nicio listă:
- Pernele Tempur
- Așternuturile din bumbac 100%, curate, parfumate și un pic tari după călcat, atunci când le întinzi prima oară (din hoteluri am descoperit că bumbacul satinat e ca aurul, la 1000-1500 thread count cu atât mai mult)
- Prosoapele mai grele de 600 g/mp, spălate doar cu alte prosoape, fără balsam de rufe și uscate în casă sau la aer pe balcon (în orice caz nu în mașina de spălat sau uscător)
Ahhh, știu că e un fel de problemă a lumii civilizate – dar dacă am astea trei lucruri, nici n-aș mai avea nevoie de cratițe sau cronometre, aș sta toată ziua în pat. Până atunci, mă duc să mai cumpăr ceainice și cratițe Jamie Oliver. Plus niște prosoape pentru cei care nu au avut aceeași revelație încă. Și deși nu aș avea o listă proprie pentru nuntă (sau o nuntă), mi-ar plăcea să-i torturez un pic invitându-i și eu să cumpere ceșți de porțelan, rame de poze cu argint și hăinuțe pentru ceainic.