Bună dimineaţa, am venit să şterg praful pe-aici pentru că s-a aşezat ceva de când am scris ultima oară. Motivul a fost preponderent munca şi faptul că mi-au trecut tot felul de gânduri de viitor prin cap (viitor oarecum apropiat, cel puţin dacă 2012-2013 se poate numi apropiat). Nu am un obicei din a vorbi despre planurile de viitor pe blog şi asta pentru că sunt suficient de critică cu propria-mi persoană şi mi-am repetat în gând toate posibilităţile şi imposibilităţile înainte să ajung la o concluzie. Anyway.
Apropo de starea de spirit din momentul ăsta, cred că cel mai relevant e un citat găsit în cel mai neaşteptat loc posibil:
„Ce mi s-a parut cel mai greu (si motivul pentru care m-am simtit hartuita de cand am nascut), a fost sa fac fata parerilor celorlalti despre cum si ce ar trebui sa fac. Pentru ca toti recomandau, dar toti priveau cu indoiala justificarile mele cand refuzam sa fac intr-un anumit fel. Vorbeam cu entuziasm despre ceea ce intuiam si mi se confirmase prin tot ce citisem (si am citit mult) dar parca ma izbeam de ziduri. Oameni apropiati nu-mi dadeau credit pentru simplul motiv ca eram abia la primul copil si „nimeni nu se naste invatat”. Si mi se zicea ca experimentez chestii periculoase in loc sa urmez lectiile deja stiute pe care ceilalti erau nerabdatori sa mi le serveasca.
Pentru mine asta a fost trenul care m-a facut ferfenita.”
Şi nu, n-am născut şi nici nu sunt gravidă dar pot să mă leg de acelaşi sentiment de a te izbi de ziduri 🙂