Am o programare la cosmetică în seara asta, ceea ce mă duce cu gândul la două lucruri de obicei: cât de plăcută e experienţa şi cât de mult îmi place masajul de la final, toate beneficiile plus cât mă costă distracţia asta. Răspunsul – mulţumita globalizării. nu mai mult decât mă costa în România cu aceleaşi produse. Sunt conştientă că e un lux până la urmă (şi îl privesc ca pe un lucru de făcut o dată pe lună, dacă nu o dată la două luni, în funcţie de cum arată faţa mea la acel moment dat) dar de când am auzit o cunoştiinţă spunând că atunci când o să dea £50 pentru un tratament în loc de o cină la restaurant, n-o să se recunoască pe sine. What?! Iniţial a părut ca un afront la adresa celor care le place să facă asta şi până la urmă discuţia despre produse şi experienţe scumpe sau de lux e împărţită în două tabere:
– cei care caută un fel de „return on investment” pentru fiecare produs: dacă port rochia asta de 10 ori, atunci merită banii
– cei care vor doar senzaţia plăcută asociată cu obiectul/experienţa: dacă geanta asta mă face să mă simt minunată de fiecare dată când o port, atunci merită banii.
Eu sunt în a doua tabără, cunoştiinţa asta de care ziceam în prima când vine vorba de tratamente cosmetice, dar în a doua când vine vorba de mâncare. Priorităţi 🙂
După care m-am gândit (cu ideea de a mă deprima un pic) la cât se ridică de fapt cheltuielile mele pe produse cosmetice, asta considerând că în Marea Britanie bărbaţii cheltuie mai mult ca femeile.
„That’s a whole lot of cash being blown on unnecessary items like clothes, magazines, booze, books and DVDs — all of which were determined to be in the top 10 impulse buys — especially during an economic downturn. While they end up spending more, it’s a safe bet that they aren’t shopping more than women.”
Pentru uzul meu personal, o listă oarecare cu toate produsele şi preţurile, considerând că nu le schimb pe toate în fiecare lună (ci poate mai degrabă o dată la 3 luni, în special cremele pe care le folosesc o singură dată pe zi şi nu de 2-3 ori pe zi).
- Facial wash (Uneori Guinot, £13, alteori Body Shop Aloe Vera facial wash, £7)
- Toner (Boots No7 Beautifully Balanced Toner, £8)
- Exfoliating lotion (Clinique Mild Clarifying Lotion, £13)
- Moisturiser (morning and night, same stuff) – Olay Regenerist Rehydrating Lotion (£10 de multe ori, altfel £20)
- Tinted moisturiser (Aveda Inner Light Tinted Moisture SPF 15 £23 sau cand mi-e lene sa il comand Boots No7 SPF 15 £13)
- Extras şi rarităţi folosite relativ rar sau care mă ţin cu lunile (Ruj, eyeliner, eye kohl, pressed powder, blush)
- Bobbi Brown Sandwash Pink £16
- L’Oreal Superliner £6
- Body Shop Carbon Eye Definer £8
- Uneori Bobbi Brown (£22), alteori L’Oreal Truematch Powder (£7)
- Uneori NARS Orgasm/Deep Throat (£20), alteori L’Oreal Truematch (£7)
Ceea ce înseamnă că dacă le-aş lua pe toate în aceeaşi zi, aş arunca pe geam vreo…maximum £140 si minimum £80.
Aşa cum pun eu problema…undeva acolo e o pereche de pantofi. Şi probabil o singură masă în oraş. De ce m-am apucat să fac calculul ăsta? Mai ştie cineva? 😀
Ah da, pentru că a doua descoperire oarecum legată e că după două tunsori, fiecare stilist pe care l-am avut a plecat în altă parte. Primul în Australia (de bine ce mă înţelegeam cu el) şi a doua tipă să lucreze pe un vas de croazieră. Ca un premiu de consolare, m-au reprogramat şi mi-au făcut o reducere. Nu mai cred în ideea aia de a avea un stilist pe care să îl urmezi, indiferent de salonul la care lucrează. Australia e cam departe, totuşi…
Comentarii
Un răspuns la „descoperiri cosmetice”
Poate ca nu e de judecat, fiecare se simte bine in felul lui. Dar as fi tentata sa pun exemplele tale (tratament cosmetic vs. cina in oras) pe acelasi palier cu un altul: vizita la stomatolog vs. bunuri diverse. Daca preferi sa mananci sau sa te intolesti, in loc sa-ti tratezi niste nevoi ce tin de sanatate pana la urma, o sa ajungi ca pe sub hainele de firma sa colcaie cariile sau punctele negre. Sau sa nu mai ai cu ce sa savurezi masa aia in oras 😉 Parerea mea.