Sâmbătă era să intrăm în Nandos să mâncăm dar bine că ne-am oprit la timp când un bebeluș la o masă în capătul celălalt al restaurantului urla din toate puterile și pe părinți părea să îi doară în cot, probabil pe sistemul „lasă-l să urle, să vadă că nu primește nimic dacă urlă”. Pentru 3 adulți și un bebeluși au pierdut alți 5-6 adulți care au luat-o la fugă cum au intrat pe ușă 🙂 Litte darlings devin little monsters și atunci nu mai e OK. Cel puțin chelnerii nu sunt la fel de șocați ca în alte locuri când le spui că vrei să te simți bine, nu mai rău decât atunci când ai intrat pe ușă 🙂 Am descoperit însă un restaurant mediteraneean care a avut cea mai bună masă a săptămânii – cremă de ciuperci cu rucola. Am descoperit ieri sau alaltăieri ca la „rocket” îi spune rucola în română. Mai bine mai târziu decât niciodată…cred.
Poza asta a făcut înconjurul lumii dar încă mi se pare că are un efect dramatic atunci când apare pe o copertă întregă, pe toată pagina, în multe exemplare (celelalte ziare ori aveau aceeași poză, ori altele cu valul care lua case după el). În tren am citit The Observer și mi-a luat fix vreo oră jumate, cred că îmbătrânesc atunci când descopăr plăceri nebănuite în a citi ziarele aproape din scoarță în scoarță. Și la un ziar gros de 5cm, să tot citești…
Manchester la apus. Oricât de mult m-am plictisit de zonă, există peisaje care mă fac să mă răzgândesc. Și locuitul pe marginea canalului e unul din ele.
Innocent au lansat o sticlă nouă pentru sucul de portocale. Arată mai mult a carafă acum dar limbajul e același. Lucruri mărunte care nu fac decât să te bucure.
Am concluzionat că n-ar fi chiar așa de rea o vizită către Paris. Tot e aproape dar e altă țară, alt peisaj, alte mici plăceri 🙂