stârnind lucrurile cu world of warcraft

Azi a apărut o nouă expansiune pentru World of Warcraft şi rightfully so, cei de la Decât o Revistă au vrut să încerce marea cu degetul pe Facebook să vadă câţi cititori sau fani sunt interesaţi sau chiar joacă. Răspunsul a fost în majoritate pozitiv, cu excepţia unor critici cum că trebuie să fii foarte trist să joci şi că în esenţă e un joc pentru rataţi.

Mă rog, trolling aside, obvious troll is obvious dar simţeam nevoia să fac o menţiune apropo de mecanica jocului şi ce ziceam mai devreme când vorbeam de ‘trendurile’ JWT. Ştiu că Decât o Revistă are la bază ideea că vrem să înţelegem şi să povestim despre lumea în care trăim, deci niciun subiect n-ar trebui să rămână neacoperit. Dacă lumea se joacă farmville, căutăm să înţelegem de ce. Dacă lumea îşi cumpără maşini scumpe, încercăm să înţelegem de ce – teoretic un principiu de bază al toleranţei. Nu exclud faptul că violenţa e uneori o soluţie 😀

Deduc din comentarii că oamenii urăsc jucătorii de World of Warcraft pentru că spre deosebire de ei, chiar se distrează şi se simt bine făcând asta! Oh, nu. Nu putem tolera aşa ceva.

Înainte să uit ce am scris şi când, părerea mea despre jocuri (nu doar World of Warcraft) şi motivaţie e că dacă lucrezi în publicitate ar trebui să ai o uşoară idee despre ce îi motivează pe oameni. Ce cred, ce simt şi ce fac. De-aia îmi place mie revista, pentru că reflectă grijile şi trăirile unor oameni adevăraţi. Şi tot de-aia nu cred în reviste ca Wired uneori care spun aşa:

You wake up and check your email on your bedside iPad — that’s one app. During breakfast you browse Facebook, Twitter, and The New York Times — three more apps. On the way to the office, you listen to a podcast on your smartphone. Another app. At work, you scroll through RSS feeds in a reader and have Skype and IM conversations. More apps. At the end of the day, you come home, make dinner while listening to Pandora, play some games on Xbox Live, and watch a movie on Netflix’s streaming service.

The Web is Dead

Serios? Câţi americani din 300 de milioane fac asta? Câţi britanici din 70 de milioane fac asta? Wired e o idee foarte bună şi nu critic existenţa ei, chiar mă bucur, dar de multe ori descrie o utopie. Poate au dreptate şi sunt way ahead of our times, poate bat câmpii. Ideea nu e să luăm totul de bun, ci să ne arunce în faţă un punct de vedere şi să ne facă să gândim.

Ideea pe care vroiam să o exprim e că e foarte simplu să uraşti World of Warcraft sau Farmville sau orice alt joculeţ care implică oameni. Pe de altă parte e mai greu să înţelegi ca motivaţia (intrinsecă sau extrinsecă) e un lucru complicat. Motivaţia extrinsecă pentru a juca World of Warcraft pentru puncte, achievements sau orice rasplataă in joc (plus ce-o mai fi) nu ar merge de una singură. Dar atunci când ai un grupuleţ de oameni care se apucă de joc şi il consideră distractiv ca activitate în grup care îi uneşte, motivaţia devine intrinsecă: e fun pentru că e un ritual între doi sau mai mulţi oameni şi asta e suficient pentru ei ca să îi ţină fericiţi.

Ceea ce ajungi să urasti nu e jocul in sine, ci mecanismul pe care e bazat – ai oameni care joaca doar pentru rasplata din joc şi alţii care joacă doar pentru ca e fun şi nu au nevoie de nimic mai mult. Incluziune şi excluziune, cum s-ar zice. Foarte puţini rămân pe dinafară şi nu e greu de înţeles de ce 🙂