muzica da, zgomot nu

(via Heathen Audio, via facebook…via…da)

Nu vreau să repet ce zice filmulețul ăsta de ~7 minute de la TED dar în mare vorbește despre poluarea fonică și cum ne distrugem auzul cu căști date la maximum absolut tot timpul.

Atunci când încă mai mergeam cu autobuzul mă oripila faptul că era plin de plozi și părinți tembeli care îi lăsau să urle în neștire, că și cum erau la ei acasă (nu vreau să știu cum era la ei acasă). Nu tu două vorbe, nu tu o jucărie, o atenție care să îi țină ocupați. Nu tu un biberon sau un măr, o banană să îi țină ocupați 10-20 de minute cât te plimbi cu autobuzul.

Zgomot de copii, de diverși alți tembeli cu muzica la telefonul mobil, muzica altora din căști ajungea să mă înnebunească de cap zilnic. Uneori nici măcar acasă (cu altă tembela care își lăsa câinele să latre, în lipsă de copil) nu merita să îmi mai pun căștile așa că mai bine ieșeam și mă duceam în lume, că tot îmi venea să îmi iau câmpii.

La birou e bine, e destul de liniște uneori, în special după prânz când toți sunt ghiftuiți și somnoroși (true facts) dar tot am chef să ascult muzică. Nu e interzis, uneori e chiar încurajat, nimeni nu se supără, nimeni nu te crede antisocial. Uneori e bine cu muzică pe fundal (eu nu ies din Helios, I’m Not a Gun și Scuba), alteori prefer liniște. Te bagi într-o cameră separată dacă vrei liniște absolută. Silence is good. Silence is sexy.

De când m-am mutat starea de bine s-a îmbunătățit; nu mai e zgomot de la vecini din toate părțile, doar muzică uneori enervantă a colegului de apartament – enervantă doar pentru că se repetă același ritm dar fiecare cu plăcerile lui în limitele decenței.

Anyway, înapoi la film. Cândva pe viitor plănuiesc să investesc în niște căști care reduc zgomotul extern; le-am încercat în showroom-ul Bose și să zic că sensory deprivation e o senzație grozavă ar fi prea puțin. E o senzație fenomenală să nu poți să auzi nimic altceva decât muzică din căști, fără bruiaj. Nu le-aș purta pe stradă dar deja visez la căștile alea în avion și în pat cu o carte. Până la A£300 mai e – deși aș putea să mă duc să le cumpăr mâine, dar prefer să aștept până când se ivește momentul cel mai oportun. Aștept momentul în care o să pot să dau muzica mai încet pentru că nimic din exterior nu mă mai oprește să mă bucur de ea.

Și fără glumă, când o să le am probabil că o să încep să am experiențe ca în meditația transcendentală.

La fel, fără exagerare, încă mai văd lume care se zgandare în ureche cu cheia de la intrare sau cu ce găsește la îndemână (inclusiv bățul din cafea). Ați înnebunit?!