Nu stiu cine a zis ca munca de la 9 la 5 e monotona si repetitiva, dar cred ca a gresit enorm sau pur si simplu a uitat sa mentioneze factorul uman in toata treaba. Pentru ca oricat de repetitivi ar fi oamenii, nu sunt roboti programati sa vina la birou, sa se opreasca la automatul de cafea si sa se aseze la birou (mereu).
Zilele mele nu arata la fel si nici nu cred ca o sa am vreodata o ‘zi la fel ca oricare alta’; nu stiu daca o sa ating vreodata vreun grad de normalitate, dar ziua mea de ieri a decurs in mod sublim – pentru femeie, atunci cand nu o enerveaza nimic, se enerveaza singura. Se gasesc modalitati.
Dimineata am aterizat la birou unde am aflat ca e zi de netball – ca un fel de baschet, dar pentru fete. Nu aveam nici echipamentul cu mine, nici timpul sa ma duc acasa si cred ca nici energia. Era prima zi de munca dupa vacanta, asa ca nu aveam nici mancare de acasa, prilej cu care m-am enervat ca iar ajung sa platesc £3-£3.50 la fiecare pranz pentru ca mi-a fost lene sa gatesc acasa. Sau n-am avut timp. Totul mergea struna pana la pranz.
30 Iunie a fost si ultima zi de valabilitate pentru abonamentul meu de autobuz cu pret redus pentru studenti lenesi; acum ca am trecut in ‘the real world’ a trebuit sa platesc unul in avans pe o luna la £40 si inca unul pentru saptamana asta, pentru ca normal cel comandat online nu vine instant, oricat as vrea. Ma enervez pentru ca autobuzele, indiferent de companie, nu merita £51 pentru bilete. Si nici eu nu vreau sa platesc mereu £40 pe luna pentru privilegiul de a sta in multime cu transpiratie, tuse, copii, altii usor dusi si alte specimene. Daca timp de 5 luni platesc £200, mai bine imi iau o bicicleta, ca tot am gasit si pista ideala, departe de traficul de pe Oxford Road.
Am primit un mail de la vodafone cu noul numar de telefon mobil (in caz ca il vreti, get in touch – stiti voi pe unde si cum) si cu vestea ca telefonul meu e pe drum si ‘o sa vina’. Am stat pana pe la 6.30 asteptand mail-ul, sperand ca o sa fie in magazin cu 30 de minute inainte sa se inchida dar bineinteles ca n-a venit nimic. Usor dezamagita, am plecat spre casa si am facut risotto cu asparagus, desi in teorie ar fi trebuit sa fac curat si sa arunc tot ce n-am aruncat dupa ce s-a mutat faimoasa colega de apartament.
Mi-a lasat mostenire niste cartoane de lapte UHT, cel mai ieftin dintre cele mai ieftine si complet degresat pe deasupra. Daca beti lapte complet degresat, imi pare rau pentru voi – nu prea mai are gust de lapte. Stiu ca laptele de vaca nu e bun pentru noi oricum, lapte 4% nu beau ca imi lasa un aftertaste ciudat, dar in orice caz sigur nu ma ating de 0,00001% care seamana mai mult cu apa chioara, nu cu lapte. Soy milk? De ce nu. Mi-a mai lasat mostenire niste cutii, o perdea de dus si tot felul de obiecte triste care si-au trait viata dar pe care ea le-a adunat cu drag in camara noastra, plus tot ce n-a reciclat o luna sau doua.
Am mers spre supermarket, am facut cumparaturi, cu mentiunea ca nu circulau autobuzele asa ca am facut o plimbare lunga si neplanificata catre si inapoi. Constiincioasa, pusesem si rufe la spalat dupa ce am despachetat valiza plina de rufe murdare din vacanta (usoara exagerare, spalasem si acolo). Erau de fapt o mare parte din hainele pe care urma sa le port pana vineri. Bineinteles ca atunci cand am ajuns acasa am adormit bustean cand vroiam doar sa imi ‘odihnesc ochii’. I-am odihnit de nu s-a mai putut, si iar m-am trezit la ora 2-3 cu telefonul langa mine, muzica inca in calculator si o durere de cap. Am adormit la loc, nestiind pe ce lume eram, dupa care m-am mai trezit iar la 4 si la 6. Durerea de cap rezista!
Dimineata cu greu m-am ridicat din pat pe la 7 si mi-am adus aminte ca uitasem sa scot rufele – moment asemanator cu cel in care gasesti mancare veche in frigider si te intrebi daca mai e buna de mancat. O mirosi, iar atunci cand mirosul nu-ti spune nimic cauti pe Google. Doar-doar sa nu arunci…daca mai e buna? Of, de ce arunc mancare? Pus rufele la spalat inca o data, si de data asta chiar le-am scos si lasat la uscat.
Vroiam sa iau si niste pastile pentru dureri de cap (eventual) dar bineinteles, ca un moment fml absolut, nu mai aveam in casa, nu mai aveam timp nici de mic dejun, telefonul meu ajunsese in magazin dar nu se deschidea decat la ora 9, cand eu trebuia sa fiu la munca.
Cine zice ca zilele arata toate la fel minte. Eu inca le caut, dar suna ca un fel de mit. Liniste, pace, plictiseala? UNDE?
Comentarii
Un răspuns la „eroare de programare”
„pentru femeie, atunci cand nu o enerveaza nimic, se enerveaza singura. Se gasesc modalitati.” :)) So true!