M-am intalnit zilele astea cu cineva care nu cred ca isi vrea numele public pe blog, asa ca de dragul anonimitatii o sa cenzurez si o sa zic ca m-am vazut cu Gigel!
Gigel mi-a povestit despre ce se mai intampla prin Bucuresti, prin online, prin agentii poate si alte locuri de interes general, chestii cu care eu am pierdut legatura dar pe care le urmaresc de aproape. Si am ajuns incet dar sigur la intrebari de genul ‘si campaniile pe bloguri? dar in UK cum e? La voi ce se intampla?’
Si am stat usor pe ganduri, iar parerea mea sincera a fost ca iarna nu-i ca vara; in UK nu cred ca blogurile au prins asa cum au evoluat in Romania. Cu mana pe inima nu pot sa ma gandesc la un blogger de care sa fi auzit toata lumea pe strada, in schimb probabil stiu ei de un Stephen Fry pe twitter, un Jonathan Ross si alte vedete de genul dar doar acolo. TechCrunch a avut o incercare esuata de a avea blog pentru UK si nu a mers, pe langa problemele lor de organizare interna dar singurele bloguri cunoscute din Marea Britanie ar fi Belle de Jour despre care am aflat toti ca e ceva cercetator in Bristol, femeie banala pe la 40 de ani si apoi a trecut momentul (noi toti ne-o imaginam ca Billie Piper dar de fapt ea era intruchiparea ideii ca si femeile de o anumita varsta pot sa isi faca de cap). Momentul a trecut cam din acelasi motiv pentru care nici Sex and the City n-a trecut. Nu e feminin! Stim ca femeile fac asta dar nu vrem sa stim de fapt. Nu ne place si pace. Al doilea blog usor cunoscut a fost o anonima care scria despre oamenii pe care ii vedea in metrou in fiecare dimineata si povestea tot felul de lucruri. Nimeni nu stie probabil numele dar din nou, momentul a venit si a trecut la fel de repede.
In mare parte, ne asemanam. Fiecare se gandeste ‘bine ca esti tu destept!’ cu singura diferenta ca in Romania polemica e incurajata, ba chiar ne place ca la piata si eventual sa facem pe tzatzele; barbatul nu mai e barbat, barbatul e un fel de tata Leana caruia ii place sa se balacareasca in public, de unde si ideea de circ si paine…si noi ne bucuram tare mult. Of, uite unde s-a ajuns…dar tot noi le facem rating si ii bagam in seama, ca ne place sa avem ceva de bagat in seama. In UK nu, esti tembel? 2 milioane de oameni se uita la emisiuni politice, restul de 9 milioane se uita la serialul lor preferat.Poate spune ceva despre preocuparea oamenilor dar atunci cand audienta e cinica, pot sa fie si politicienii la fel de cinici; votam cu ‘more of the same’ sau ce facem?
Athos pe care îl ştiu eu nu ar fi ieşit niciodată la televizor să-i strige duşmanului lui că e un „beţiv transpirat”, un „prostănac”, un „papagal”, un „oligofren”, o „zdreanţă”, un „şobolan rozaliu” sau un „măi, animalule”. Portos pe care-l ştiu eu nu i-ar fi cerut vreodată cuiva să-i numere ouăle, Aramis nu i-ar fi zis nici beat unei femei „ţigancă împuţită” şi n-ar fi invitat-o pe masă să-i explice el nişte lucruri, hă-hă-hă, iar D’Artagnan n-ar fi bârfit în presa străină despre o eventuală partidă de sex oral pe care a auzit el că s-ar putea să i-o fi prestat o contesă duşmanului prietenului său.
Simona Tache
Anyhow, blogurile n-au prins la fel de tare si din cauza faptului ca oamenii vor sa scrie dar sub egida anonimatului; scriem pagini si pagini de ‘letters to the editor’ sau scrisori catre redactie pentru ca e singurul loc in care parerea mea poate sa fie publica dar tehnic nu e parerea mea, e un contra-argument la parerea altcuiva si nu sunt eu sustinand sus si tare un argument imbecil (sau nu), e un ‘dialog constructiv’. Lumea e si mult mai bine informata de la surse oficiale precum ziarele; ca fiecare ziar are o anumita orientare politica e una, dar rar se intampla sa ai articole platite, sa vina cineva sa dea cu banul si sa isi bata joc de politica editoriala a unui ziar. Stim toti ca Guardian e ziar de stanga, fara afilieri politice, ca Sun sunt suporteri ai partidului Conservator si se vede, ca Independent a fost luat de Lebedev si ne asteptam sa se aleaga praful, ca Times (istoric vorbind) a fost tot de dreapta samd:
However, reportajele nu sunt niciodata dintr-un singur punct de vedere; nimeni nu pupa in fund pe cineva anume si daca ai facut o gafa la televizor n-o sa fie niciodata laudata in slavi pe de o parte si criticata aspru de cealalta parte. In mare parte e fair play, dar nu e perfect (ca sa fie clar – doar ca nu e la fel de rau ca in Romania). Reduce nevoia de a avea un blog pentru ca ‘parerea mea n-o asculta nimeni’. Undeva, candva, tot vei fi bagat in seama. Ca scrii la ziar sau ca scrie un jurnalist exact ce credeai, e vocea ta dar cu cuvintele altcuiva. Si bineinteles, BBC-ul pe deasupra.
Cand vin aici, fara exceptie vad aceeasi stire repetata in mod obsesiv, gresit, o cenzura curioasa, o preocupare bolnavicioasa pentru tot ce se intampla aici, in micul colt de paradis pe care nu-l atinge nimeni, chestie care pare sa ocupe tot timpul oamenilor; pentru ca da, cand vrei sa iti ocupe tot timpul fix asta o sa se intample. Niste ziare ca niste foite (cate mai exista) si prea putini oameni care se straduiesc sa scrie ceva cat de cat decent; atunci normal ca blogurile o sa fie la cautare, stirile din afara o sa fie la mare cautare, decat sa stai sa astepti stirea trei zile (!!) pana o traduce cineva sau se gandeste ca ar fi bine sa scrie despre ea. Si cand cineva in sfarsit traduce ceva interesant/important, prima reactie e ‘da’ bine ca esti tu destept..ce-mi trebuie mie, ma intereseaza sa stiu ce se intampla la mine in ograda, nu la altii!’
Pai nu? Ca doar e bine sa fii singur pe lume