I Care Because…

Cand ma apuc sa scriu un titlu de insemnare imi vine sa scriu fiecare inceput de cuvant cu litera mare, ca si cum ani de scoala au fost irositi. Cand e in engleza insa, nu arata bine si nu ma simt eu bine daca e cu litera mica, desi restul e in romana si asta e un blog scris aproape in totalitate in romana.

via ffffound

Multi din cei pe care ii urmaresc pe twitter au o oarecare nostalgie acum ca a venit toamna (aici a venit vara, sunt 20+ grade afara) si vremea e grozava dar din ce in ce mai des vad imagini gasite pe fffound pe bloguri, in status-uri si peste tot de fapt. Keep calm & carry on, fraze precum ‘when you hug someone never be the first to let go’ si alte motivationale in acelasi stil. If someone ever makes a film of your life, make sure it doesn’t go straight to video. Ridica-ti fundul de pe scaun si fa ceva odata, pentru numele lui Dumnezeu. Nu sta degeaba. Nu fii oaie, nu fii in turma, nu spune ‘don’t follow me because I’m not leading’ si tot asa.

Singura care mi-a atras atentia e una care zice ceva gen ‘turn your wishes into wants so you start acting upon them’, dintr-o mare de expresii motivationale care n-au avut nici un efect, acum mi-am dat seama ca multa vreme nu am mai vrut nimic, ci doar mi-am dorit. Mi-as fi dorit sa nu moara mama, mi-as dori sa imi vad prietenul mai des, mi-as dori o bicicleta, mi-as dori si tot asa. N-am mai vrut nimic cand s-au intamplat unele lucruri in februarie anul asta si am intrat intr-o pasa destul de proasta. Ma rog, abia acum am iesit din ea, cam tarziu dar inca mai erau unele lucruri la ‘categoria nerezolvata’ si abia acum mi-am dat seama ca au trecut, gata, nu mai trebuie sa ma gandesc la ele.

Ca sa va explic pasa proasta, desi nu trebuie sau nu intereseaza pe nimeni, intram in magazine, ma uitam la haine, vedeam pantofi Manolo Blahnik si nu imi produceau nicio impresie. Vedeam genti, aceeasi reactie, nu vroiam nici sa imi iau haine, nici sa ma asortez, nici sa ma ‘imbrac in fata’ ci vroiam sa se dea timpul pe fast forward cumva. Vedeam saloane de coafura, nici atat, lac de unghii, nimic, bronz, zero, mers la mare nici atat. Abia acum imi dau seama cat de aiurea a fost. Si in tot acest timp prietenul meu a avut grija in mod exemplar de mine, imi punea si plasturi pe degete daca faceam bube de la pantofi sau mers prea mult, imi dadea hanoracul lui pe munte in Wales daca mi-era frig, se oprea si ma astepta, imi facea ciocolata calda, imi aducea o patura cand inghetam de frig si cand adormeam noaptea incepeam sa plang si cred ca a incercat absolut toate metodele posibile sa ma faca sa uit de toate astea.

Si a mers. Bine ca a trecut 😀

Acum ma simt mai bine. Yay.