„Subprime exprima in lumea financiara creditele ipotecare acordate celor care nu puteau sa se imprumute la prima mana, pentru ca nu aveau bonitatea necesara. Atunci interveneau alte companii, un fel de hibrid intre firma ipotecara si banca, firme care preluau clientul si ii dadeau banii si casa. Bineinteles, la un pret mult mai mare. Daca nu putea sa plateasca o dobanda de 5%, sigur putea sa plateasca 12%!
Cu un portofoliu de mii de clienti de acest gen, companiile ipotecare se duceau apoi in piata financiara pentru a face rost de bani ca sa creasca afacerea prin vanzarea de obligatiuni garantate cu imprumuturile/ipotecile acordate celor care nu indeplineau conditiile de credit. Si aceste obligatiuni aveau un pret mai mare decat cel al pietei. Cu mult. Investitorii si fondurile cumparau aceste instrumente pentru ca obtineau un castig mai mare decat daca ar fi pus banii in titluri de stat, spre exemplu. Operatiunile mergeau aproape de la sine. Si pretul caselor crestea, la fel ca si numarul celor care obtineau acest gen de credite.
Dupa cativa ani au inceput sa apara povestile, dar si realitatile. Nu numai ca aceia care luau credite nu aveau bonitatea necesara sa plateasca ratele in mod normal, dar si cei care dadeau banii practic ii fortau sa intre in afacere si sa cumpere casele, prin modificarea modului de calcul al veniturilor sau prin acceptul de a nu da vreun avans. Ca tacamul sa fie complet, si casele erau supraevaluate. Toata lumea era fericita pe acest lant. Clientul avea o casa unde sa stea sau pe care sa o speculeze – o locuinta scumpa, ce-i drept. Dezvoltatorul isi lua banii pe casa, iar intermediarul vanzarii – comisionul. Creditorul stia ca debitorul nu va avea bani sa plateasca, dar spera intr-o minune. Oricum era fericit, pentru ca plasase mai departe ipoteca si contractul de credit catre alti investitori, care erau la randul lor bucurosi ca obtineau dobanzi mai mari, puteau raporta catre actionarii lor profituri mai mari si la finalul anului isi incasau bonusurile.
[…] Totul revine la fundamente: daca cel care ia creditul poate sa-l dea inapoi, iar casa luata in gaj este evaluata corect sau pretul este umflat. Acum, cei care sunt ultimii cumparatori ai tuturor acestor instrumente sofisticate s-au trezit ca sunt proprietarii unor case ce nu valoreaza 500.000 de dolari, cat s-a platit pe ele, ci numai 100.000 de dolari, iar cel care trebuie sa plateasca ratele nu poate sa dea pe luna mai mult de 200 de dolari in loc de 1.000 de dolari, cu cat i-a fost dat creditul. Restul banilor au disparut, ca la Bancorex.
Din cauza creditelor ‘subprime’, de aproape o luna toate pietele financiare sunt in sevraj, iar pentru a le mai calma a fost nevoie de interventia marilor banci centrale – care au alimentat cu amandoua mainile conturile bancilor ramase fara lichiditate – si de taierea dobanzilor in America, ca masura de urgenta. Ca intotdeauna, statul este plasa de salvare. „
Ce inseamna criza economica din lume
de către