Cineva mi-a zis cum ca insemnarea despre ‘povestea’ mea a fost cea mai buna insemnare de pana acum de pe blog. Pot zice ca da, mi-a depasit asteptarile si n-am mai avut peste cincizeci de comentarii de numaistiucand.
Si intamplator aceeasi persoana de care era vorba mai devreme in insemnare zicea ca sunt un fel de cameleon si ca vrea sa fiu de fapt eu insami si nu sa incerc sa plac cuiva anume. Aici eu cred ca el n-a inteles de fapt esenta problemei, nu eram eu aia care incerca sa placa tuturor (vechi cititori probabil ca stiu probleme gen promoteri care si-au gresit vocatia si oamenii din autobuz care nu folosesc deodorant) ci de fapt el nu-si dadea seama de linia subtila dintre a face tot posibilul sa nu superi pe nimeni si a lasa loc de buna ziua.
Pe parcursul catorva ani, am tot primit intrebari de genul ‘si cum te-a schimbat faptul ca lucrezi intr-o agentie de publicitate, nu e plin de invidiosi? Nu-i asa ca e multa mancatorie?‘
Ma surprinde uneori, as zice ca cel mai probabil este – niciodata mai multa sau mai putina fata de alte meserii. Pana la urma, nu trebuie sa scrie ‘account’ sau ‘copywriter’ in fisa ta de post ca sa existe cineva care sa vrea sa iti ia locul sau caruia pur si simplu nu-i place de tine. Ceva imi spune din ce am vazut si auzit ca se petrece peste tot, publicitatea fiind singura in care nu e loc de orgoliu. Pana si cliseul cu orgoliul e invechit, dar de fapt e vorba doar de momentul in care munca ta devine celebra (nu doar publica, din alea exista destule) cand el intervine cu adevarat.
Daca vroiam teatru, ma duceam la Nottara
Revenind la amabilitate si ‘a te face placut’, am auzit o gramada de povesti si sfaturi de la rude cum ca in viata ba e bine sa fii diplomat, sa joci teatru, sa nu vorbesti pe nimeni de rau, sa nu aia sau ailalta. Si mie mi-e greu sa ‘joc teatru’ asa cum zice lumea in general, nu pot sa mimez sentimente pe care nu le am sau sa inventez idei pe care din nou, nu le am! Niciodata n-am putut sa fac un compliment de genul ‘ce draguta e bluza’ cand bluza nu mi se parea nimic deosebit 😀 si tot din cauza asta n-am stiut sa primesc niciodata complimente de la diverse persoane pentru ca in mintea mea nu ajutau prea mult la conversatie. Stiu ca suna aiurea, dar n-am putut sa pornesc o discutie de la un compliment, fie ca e ‘si de unde ti i-ai luat’ sau ‘L-am primit cadou de la o verisoara care a venit zilele trecute din Spania’. Mi-e efectiv imposibil 🙂
Asta a fost primul argument al meu in discutia ‘fii tu insati si nu incerca sa placi tuturor’. Oamenilor le plac complimentele, eu habar n-am sa le fac. As fi un PR groaznic, pun pariu. In schimb daca nu stiu sa le fac, macar nu am criticat niciodata gesturi sau vestimentatie, comportamente, cuvinte decat daca intr-adevar cunosteam persoana. Niciodata de fata cu altii si niciodata n-am incercat sa fac asta sa sune a jignire sau cine stie ce – de obicei ‘nu prea se face asa’ sau in functie de cat de ‘intima’ ( :D) eram cu persoana, ‘nu asa ba ca nu esti prost crescut’ 😀 Vorba cuiva, ‘Daca nu poti sa faci bine, macar nu fa rau’ (se aplica si la locuri de munca, pay attention to those words 🙂 )
Ohhhh … hi!
In schimb! Am vazut persoane care nu dadeau buna ziua nici macar portarului sau femeii de serviciu (ceea ce nu mi se pare ok) – din experienta de pana acum, de doi ani, am descoperit ca e bine macar sa stii si cine sunt oamenii pe care nu-i vezi toata ziua si care apar sa iti faca tie treaba. In momentul in care am dat buna ziua portarului, s-a mirat de ce oare ma mai obosesc sa ii salut pe oamenii astia – si eu m-am mirat. Am zis bai baiete, parca voi, britanicii erati aia cu manierele si restul, unde le-ai lasat, in aeroportul din Bruxelles? Am trait o chestie interesanta acum cateva zile cand am ajuns ultima la banca sa imi platesc o factura : era inchis, evident, dar cine era paznic la banca daca nu fostul portar pe care l-am avut in scoala generala. Culmea a fost ca m-a recunoscut si m-a salvat pe moment pentru ca m-a lasat sa intru si sa plec la fel de repede 😀 Deci, argumentul nr. 2 ca nu strica niciodata sa zici un buna ziua, chiar daca de multe ori nimeni nu raspunde tot asa. Trece ceva timp pana se obisnuiesc oamenii!
„Suna-ma”
Alta chestie pe care stimabilul n-a inteles-o (el fiind account) este de ce mai sun sa ii zic cuiva ‘mersi’ dupa ce un proiect s-a incheiat de mult timp. Adica de ce nu, daca la un moment dat cineva m-a ajutat si fara o succesiune logica a evenimentelor n-am fi ajuns la rezultatul pe care il vroiam, pot macar sa sun sa zic un mersi. Si mesaj in cazul in care sunatul e prea scump. Si nu e tocmai compliment, e doar un ‘mersi ca m-ai ajutat, fara tine nu m-as fi descurcat’ sau ‘a fost chiar ok din partea ta sa ma ajuti’ (suna mai putin formal) si nu strangi din dinti cand zici asta in cazul in care n-ai obiceiul sa o faci.
Altceva nu-mi mai aduc aminte acum da’ ma mai gandesc