Acum ca ritmul vietii a intrat mai mult sau mai putin in normal, incerc sa scap de obsesia powerpoint de a scrie cu puncte fiecare post. Nimic nu mai e puncte, nimic nu mai e prezentari.
Cand ne-am primit brieful vorbeam despre ‘ce campanie misto o sa ne iasa, o sa ne para rau ca n-o sa se faca’. Paradoxal, ieri in 300 in drup spre romana, pe undeva pe la pta victoriei, un tigan ii smulge unei femei geanta, aluneca pe scarile ude, cade, dar tot fuge cu ea si cu ceilalti 2-3 prieteni ai sai, timp in care femeia nu mai tipa decat ‘nenorocitule’.
Mi s-a ridicat parul pe ceafa cand am auzit, mai ales ca stateam cu spatele la toata scena. Fiecare scena din asta ma face sa-mi doresc sa-mi iau carnetul mai repede si sa nu imi tin geanta la vedere/pe scaunul de langa sofer cand voi avea masina. De fapt, incerc sa ma lipsesc pe cat posibil de geanta si lucrurile pe care le am sa le tin in 2 buzunare.
E greu sa te abtii sa nu cumperi lucruri – durerea oricarei femei : vezi haine / carti /parfumuri pe care ti-ai dori sa le ai dar stii ca nu le vei folosi / citi / imbraca decat o data sau de doua ori – si atunci ramai uitandu-te cu jind in oglinda din cabina de proba si survine riscul psihologic : what if I feel guilty after I buy this?
as avea chef sa mai scriu, dar ma gandesc ce bine ma distrez cu adina si cat radem 😀
…asta ca sa zic, sfarsitul noptilor chinuite de ‘ce ne facem cu campania?’