Sa vrei sa spui ceva si sa nu poti e mai rau decat un cosmar – in ceea ce priveste cosmarul, te poti trezi oricand. Azi mi s-a confirmat ca ma atasez de unii oameni atat de tare incat imi vine sa le explic in cateva ore bune cam ce cred eu despre ei si cu ce mi-au facut ei viata mai frumoasa.
Acum ca unii s-au intors din concediu, am stat si m-am uitat cum se bucura ca se vad, isi iau lucruri unul altuia, se fac gesturi dragute gen „ti-am adus ceva din Amsterdam”, ies impreuna seara, isi povestesc vacantele si week-end-urile, ies si week-end-uri impreuna in Vama, isi iau tigari unii altora si isi impart mancarea. Si ma bucur pentru ei de parca m-as bucura ca mi se intampla chiar mie, in mintea mea se deruleaza filmuletul cu posibilitatea sa fi fost eu in locul celui sau celei in cauza. Si nu stiu de ce ma bucur pentru niste persoane care ma cam ignora sau pentru care existenta mea nu reprezinta mare lucru, dar atunci cand cineva se aseaza langa mine nu mai e ca la scoala sa-i zic „Vreau sa fiu singura, pleaca te rog”, ci chiar l-as imbratisa si i-as multumi ca a ales locul ala si nu cel de la biroul lui. Mi-ar placea sa cred ca incercarile mele de creatura sociabila nu au dat gres sau n-au fost interpretate gresit, ca al unui copil care a facut ceva rau si acum vrea sa intre din nou in voia parintilor cu spalat vase si facut curat in casa.
E trist sa fii cel „din afara” si sa stii ca atunci cand vor ajunge sa te cunoasca si pe tine asa, va fi momentul sa pleci undeva unde nimeni n-o sa faca astfel de gesturi niciodata; pentru ca ei nu merg in Vama in week-end, pentru ca n-au trecut mai departe de Ungaria, pentru ca ei oricum n-au bani de tigari si iti cer tie. E si mai trist sa iti doresti sa faci asta in continuare in loc sa te duci sa fii facut analfabet si drogat, tu care iei olimpiade la romana si scrii atat de multe pentru cine are timp sa citeasca. E trist ca totul la tine este „proba de rezistenta” si nu proba de personalitate, cu cat rezisti mai mult pana sa uita cineva pe ideile tale, cu atat mai mult ai sanse de reusita. Cu cat stai mai mult si rezisti fara sa cedezi psihic, cu atat esti mai calit pentru viitorul ce te-asteapta.
Acestea fiind zise, nu vorbiti cu nimeni cat aveti castile pe urechi.