Deception Point

Inca nu scriu nimic in engleza pe-aici, shh, o sa urmeze o scurta prelegere despre una din cartile lui Dan Brown.

Nu stiu de ce am pus si hateful stuff, nu urasc toata cartea, nici autorul ca a facut niste vanzari care s-o faca geloasa pe J.K. Rowling care scoate cartile in decursul a 10 ani, cand fanii Harry Potter vor fi facut deja vreo 23 de ani si se duce tot farmecul.

Dar..trecand la subiect. Cica asta e cartea scrisa inainte de marile hituri, „Codul lui DaVinci” si „Ingeri si Demoni”. Luate in ordine cronologica, m-a mancat pe mine curiozitatea sa vad de ce il lauda toata lumea pe Dan Brown, de ce a devenit subiect de controversa, de ce Business Magazin a avut vreo 6 pagini dedicate lui si de ce a vandut de fapt 18 milioane de carti.

Cartea in sine este, pentru lectorul eficient si psiholog, mai mult o relaxare a mintii, pe care o citesti in autobuz sau pe unde apuci, decat o carte de capatai. Eu am folosit-o cateva zile pe post de somnifer si de paravan pentru restul clasei, care oricum a auzit doar de „Codul lui DaVinci”, marele succes.

Citind primele pagini, te simti ca intr-un film si daca ai ceva imaginatie vezi cum actiunea se deruleaza undeva in creieras, ca un film Hollywoodian de actiune. Subiectul pe scurt, e scris si pe spatele cartii de altfel, o anume fata de guvernator, viitor candidat de succes la presedintie, care isi uraste tatal trece in slujbaactualului presedinte si il va ajuta in a prezenta lumii o descoperire stiintifica extraordinara.

Ce am eu de criticat la adresa cartii

1. E foarte usor de citit, facand-o practic usor de terminat in maximum 2 zile, fara exagerare, cam cat mi-a trebuit si mie, de duminica de la 11 pana azi la 8, cu pauze de meditatii, mancat si ore de chimie si matematica.
2. Autorul nu e foarte sigur ce vrea sa aiba – narator obiectiv sau narator subiectiv. Uneori tinde sa fie obiectiv si omniscient, doar asa, ca sa ne faca in ciuda; „Eu stiu ce o sa se intample si ce o sa faca X, dar voi nu!” Ahahaha! 😈 Alteori este subiectiv, diferenta subtila fiind in acele pasaje in care il prindem ca are pareri si idei despre desfasurarea actiunii. Am urmarit asta ca un soim, asteptam sa-l prind facand ceva pas gresit.
3. Uneori, desi vrea sa aiba un roman obiectiv si fara implicatii afective, din moment ce face pe naratorul neparticipant la actiune, nu reuseste si totul cade intr-o digresiune stresanta, intr-o introspectie in viata personajelor care nu ne prea intereseaza si care are interesul de a lungi la nesfarsit perioada aia in care trebuie sa ajungi la „miez”, mai rau ca intr-o telenovela. Cand crezi ca o sa afli ce se intampla, pac! Baga publicitate sau ti se spune „Continuarea in numarul viitor”. Suspansul ala frumos ca al lui Arthur Conan Doyle sau Agatha Cristie e parfum fata de ce porcarii se intampla pe aici.
4. De-a lungul romanului, intentionat sau neintentionat (a doua varianta fiind cea mai probabila) se repeta tot felul de structuri si clisee precum „no shadow of a doubt” , „panacea”, „nausea”, „motion sickness”, si totul pare o mare culegere de termeni pe care ii iei din vocabularul fundamental si ii bagi acolo si ii explic pentru prosti. De asemenea, se fac descrieri ale avioanelor pe care americanii le au in dotare, de parca am fi intr-un roman al lui Tom Clancy. Plus, sa nu uitam tehnologiile, laserele si b?«zz b?«zz-urile pe care le folosesc.
5. Dan Brown probabil s-a uitat la prea mult CNN, BBC si Discovery, romanele fiind o mare colectie de cateva documentare pe care le-am vazut pe Discovery, tehnica narativa fiind ajutata pe alocuri de elementele de talk show. E ca si cum ti-ar povestie tie naratorul ala, „Care este” (sic!), ce se intampla intr-un discurs politic. Si e naspa, ba, naspa!
6. Singurele chestii pe care le face bine sunt fragmentele de umor. Si nu umor fin, rafinat, ci umor din ala, pentru tot americanul si omul de rand, nu umor de „heheee…subtil”, ci umor de „H?â h?â h?â!”, glume de parca ar fi ale unora de pe comedycentral.com. No offence, dar si la alea s-a uitat cam mult
7. E prea usoara si ca multe alte chestii, e o carte din categoria „nu prea mi-a placut, dar am citit-o de curiozitate” (asta daca te mananca aceasta curiozitate, daca nu, oricum tot aia e, nu esti mai bogat spiritual sau whatever). E o carte de duzina, care si-ar avea locul intr-un scenariu de film si nu literatura cu pretentii, care ar putea fi ecranizat cu niste autori obscuri, fara sa produca nimic special. Dar e Dan Brown! Dan si Brown, probabil unele din cele mai comune nume pe care le-ar putea avea un american, si uite ca with some great marketing, asta a ajuns mai celebru decat Hesse, dintr-o data.

…..pur subiectiv acum, eu as da 500.000 pe un CD cu Nirvana decat pe asta. Si as fi in castig. Noroc ca nu-i a mea, ci a lui brolly 😀