First side of the coin, o parte din „ce-a-fost-si-ce-se-va-intampla”
Teoretic in viata ar trebui sa lasi naibii deoparte lucrurile stresante si sa te concentrezi asupra celor care merita. In aceste conditii, m-am gandit si eu sa las deoparte niste lucruri care nu imi faceau nici un bine si mai mult imi aduceau aminte de cat de urata e viata uneori.
Speram ca teoretic, macar doua persoane pe lumea asta sa
1. inteleaga ce vreau sa fac si eventual
2. sa ma sustina in ceea ce vreau sa fac.
Parintii mei sunt 2 persoane total diferite (imi dau seama acum si de ce au divortat). Uneori ma intreb cine a facut bine, cine a facut rau si ce a facut rau ca sa imi dau seama unde lucrurile au scapat de sub control si au aparut the unforseen consequences in toata povestea.
Situatia
Eu nu suport scoala, asta este, nu mi-a placut niciodata, nu mi-a adus satisfactii decat pe anumite planuri si nu voi simti sentimentul acela de orgasmic pleasure decat atunci cand voi face ce-mi place mie si nu ce vrea ministerul educatiei. Astfel, cum si lenea din mine e mare si sistemul nostru educativ se cam duce de rapa daca cineva nu face ceva, am meditatii la vreo trei materii, anume matematica, fizica si chimia. Mintea mea refuza sa functioneze, dupa n+1 incercari de a intelege niste abstractizari ale unor teoreme si propozitii si demonstratiile s-au aglomerat atat de tare incat nu isi mai gasesc loc in memorie. Niciodata n-am avut abilitatea de a „vedea” cum, de exemplu, Legea lui Ohm pentru circuite se aplica ba pentru o sectiune, ba pentru intreg circuitul. Anyway, trecand peste asta, cu reprezentari grafice, planuri si scheme o duc foarte bine.
Cazul 1 – partea masculina familiei
Anume tata, a stiut oarecum sa-si elaboreze un plan de cand eu aveam cateva luni pana cand am facut in jur de 10 ani (sau cand am terminat clasa a 4-a) si a incercat sa vizualizeze produsul finit si apoi ce trebuie, ce lipseste, cand vom sti ca am ajuns unde trebuie (biluta alba pentru good goal setting, dad)
Atunci nici nu era greu, erau alte vremuri, clasele alea mici (si pana intr-a opta) au fost un mare proces de a ne invata sa fim mai putin handicapati ca altii care nici nu stiu cam pe unde vine Romania. .ro kids versus cei din afara (ca sa nu zic doar de unii) sunt destepti, dar sunt omorati cu atitudinea de „Esti asa de prost, n-o sa stii niciodata nimic” (anume de amagire a bietilor copii) versus atitudinea de „You’re going to make it in life, you’re going to be succesful” a americanilor. Psihic vorbind, la ei se simte diferenta. Nu sunt destepti, dar sunt pregatiti pentru viata. Sunt ambidextri din clasele mici, invata braille in generala si o gramada de alte chestii. You never know when life hits you.
Cam asa a considerat si tata, cand s-a lamurit cu ce e pe la noi. Sa auzi de la un copil in fiecare zi „Profesorul/profesoara m-a facut prost/proasta” te poate duce la disperare si pe el la lipsa increderii in sine. Asa ca a trecut la metoda de rewarding dupa fiecare chestie facuta bine. Nu rewarding de genul „iti iau ciocolata daca iei 10 la
De asemenea, [el] considera ca atunci cand e mic, un copil nu poate decide pentru el insusi. De acord, ca daca te intreaba cineva ce limba straina vrei sa faci la gradinita, raspunsul e invariabil „nu” si pentru Engleza, Germana, Franceza, Spaniola, whatever. Asa ca in acest caz, tot un parinte va trebui sa decida. Poate altii nu sunt de acord (cum a fost mama, dar e alta poveste).
Mai departe, in generala, profesorii prin scoala ne-au facut sa credem ca „goals” in termenii pe care ii stim noi sunt examenele (gen capacitate, treapta, bac and stuff) si nu modalitati de a ajunge la „goal” in sine. Asta a avut ca rezultat (am facut sondaj pe tema asta, nimic profesional ci doar de verificare), cam 80 din 100 nu stiu pe ce lume sunt si ce ar vrea sa faca ei mai departe, nu vad sub nici o forma calea pe care o va lua Romania, toti stiu ca vom intra in UE dar doar vreo 2-3 au o vaga idee asupra efectelor pe care le va avea acest lucru.
Revenind, nimeni nu s-a gandit la 2 chestii foarte simple: Unde sunt eu acum si unde vreau sa ajung? (Simplified PR plan) asa ca punerea examenelor ca scop in viata a dus la o confuzie generala si o neintelegere a ceea ce inseamna cu adevarat un SCOP in viata.
„Care este scopul tau in viata?” – „Sa am o familie” – „Si te-ai gandit cum vrei sa intemeiezi una?” – „Aaaa..pai..nu” – „Ai ce iti trebuie?” – „Nu” – „Ce iti lipseste?” – „Aaaa…nu stiu” (aici raspunsul e maturitatea, in majoritatea cazurilor)
Mai departe, dad a pornit de la o idee simpla ; ce mi-ar placea mie sa fac, in linii mari, lamurit fiind faptul ca ce imi doresc eu va avea o finalitate (Nu vreau sa intru la Litere sa invat limba farsi cu dialectele ei pe zona de nord) undeva, candva si va aduce bani cat sa fii multumit cu ei, nu neaparat miliardar.
Ei bine, asta e partea la care il contrazic eu. Ba eu vreau sa fiu „somebody”, dar nu „somebody” cum e Leonardo DiCaprio, ci „somebody” specific, „somebody” in domeniul meu, unde nu tin neaparat sa fiu cea mai buna, ci in stadiul de „exceeds expectations”. Anyway, ambitie personala.
Eu am fost „the succesful one” pana acum, cum zicea si auggie, intotdeauna am stiut ce am vrut (and still do, fara sa sune a lauda de sine) si pana la urma…imi pare bine ca nu sunt ca ceilalti astenici din clasa si liceu.
If all things go out as planned, there will be 3 future students @ Communications & PR
Comentarii
5 răspunsuri la „First side of the coin”
Deea, communications & PR equals advertising and to be somebody in advertising it’s extremely hard. It’s a good choice for you, given that you have a strong character and lots of self esteem. As much as I hate to bring you the bad new, I still have to. To be successful in any field and in advertising especially, you need some personal qualities that are not taught anywhere. You should develop your „people skills” as much as you can and your school mates are the best experimental material 😀
So, think of them as they were customers and sell stuff to them as much as you can. You need the experience. Advertising is all about selling products or services or people, good or bad.
Being an extrovert is also a plus, but you having a blog tells me that you’re on the right track. 🙂
Radu
Ei bine, asta e partea la care il contrazic eu. Ba eu vreau sa fiu ÔÇťsomebody”, dar nu ÔÇťsomebodyÔÇŁ cum e Leonardo DiCaprio, ci ÔÇťsomebodyÔÇŁ specific, ÔÇťsomebodyÔÇŁ in domeniul meu, unde nu tin neaparat sa fiu cea mai buna, ci in stadiul de ÔÇťexceeds expectations”. Anyway, ambitie personala.
Well yeah, sad e ca daca intrebi 99% din oameni „who’s your idol”, o sa raspunda cu ceva. Well, am fost si eu intrebat in ora de engleza, iar nu am putut concepe un raspuns so I sketched a profile of myself like I would live in the future. Profa a stat pe ganduri si a zis – „Well that man is certainly good as an ideal for any being on earth even if not so magnificient as Napoleon or smrt as Einstein… but I can’t concieve who he is?”. Am zis ca inca nu exista 🙂 Si ca astept sa-l depasesc 😀 Well, pana la urma asta e cheia, sa ajungem indivizi, sa vorbesc pe limbajul PR „sa nu ne conformam la orizontul de asteptare ci s-o modificam” 😛
Individualitatea ta, constiinta ta si perseverenta ta sunt ceva pe care dintotdeauna le-am admirat (chiar invidiat si chiar daca primesc info din jur ca sunt atribute pe care si eu le am 😐 ) si… inchei cu o parafraza din once filmul meu preferat, GATTACA: „I only lent you my time, but you lent me your dreams.” Yea. Thank you.
semnat – One happy future student at PR if all things go out as planned.
Pana la urma nu cred ca am inteles care e domeniul tau (in care vrei sa exceed expectations) – advertising/comunicare? Sper ca nu ai luat-o prin eliminare totusi – i.e. aia nu, aia nu, mai ramane asta. Eu cred ca e inca devreme sa zici exact care va fi domeniul – poate cel mai bine ar fi sa te decizi asupra unui set de lucruri pe care sa le masterezi (i.e. know your shit and know it damn well). Poate fi design, poate fi programare, poate fi corporate finance, de fapt poate fi orice, e (inca) alegerea ta. Insa trebuie sa fie un core – preferabil o combinatie de 2-3 a la long. Nu as pleca de la industria in care as vrea sa fiu, ci de la genul de om si felul de experienta pe care vreau sa o am dupa 5 ani sa zicem. Mai mult, nu neglija partea de leadership, daca vrei sa ai succes trebuie sa stii cum sa vorbesti cu oamenii, cum sa ii conduci, sa intelegi ce ii motiveaza samd.
Din experienta mea problema e ca in Romania nu prea sunt locuri de unde poti invata core-urile astea foarte bine, asa ca eu vad doua solutii: autodidacta sau mergi la sursa (in strainatate). Strainatatea e un subiect lung si banuiesc ca ai o idee despre avanataje si dezavanataje. Autodidact pare destul de greu, insa daca ai motivatia necesara s-ar putea sa pay off. Poate ar fi mai usor sa iti gasesti un mentor ÔÇô cineva care are valorile ce tie ti se par importante si, mai mult, isi stie la randul lui/ei ceea ce face. Insa aici ai nevoie de determinare foarte mare cred ÔÇô uite, eu de exemplu cunosc un tip care acuma are cam 18 ani si care a facut-o ÔÇô vroia sa aiba businessul lui si e deja in discutii avansate pentru o finantare de mai mult de $100k. E drept, a avut un pic de indrumare (sunt chiar mandru ca am fost unul din ei :)) si a avut nevoie de mai bine de un an si jumatate in care a cam navigat de la una la alta. Plus vreo 6 luni in care a avut bac-ul si facultatea, etc, dar era ca un desert in care cu cat puneai mai multa apa cu atat o absorbea mai repede si vroia mai multa ÔÇô practic eu doar l-am ajutat sa isi structureze gandurile si i-am dat sa citeasca ceea ce mi-a zis ca e interesat.
Inca un lucru, care mie mi se pare important si am senzatia ca rangeul 10-20 de ani din Romania nu il intelege foarte bine: incearca sa te implici in diverse lucruri pentru comunitate. Voluntariaza-te pentru diverse lucruri ÔÇô fie pentru ONG-uri sau lucruri similare. Nu numai experienta o sa te ajute, dar o sa cunosti o multime de oameni interesanti – cred ca e foarte important.
M-am cam lungit, sper ca are sens ce am scris totusi. 🙂
Hehe..stii ca nu sunt tocmai straina de subiectul ONG-urilor, doar ca majoritatea ONG-urilor in care am voluntariat erau legate de domeniul..well „stiinte politice” ca sa zic asa. Adica sa o zicem direct, integrarea Romaniei in UE and stuff like that. De leadership am avut parte (si inca am) cu ajutorul lui M. Stas de la CODECS, si in curand urmeaza sa incep un curs de vreo 12 saptamani, urmeaza multa multa agitatie. No pain, no gain 🙂
Mie sincer imi place publicitatea, deci advertising hardcore, numai ca la design oricat de frumos ar fi sa privesti munca altora, pe mine nu m-a inzestrat nimeni cu un talent nemaipomenit si ca sa iasa ceva intr-adevar bun, nu iese din mana mea. 🙂 Idei sunt destule, doar ca daca imi dai orice program de ilustratii si un deadline, sansele sa iasa ceva elaborat sunt minime, din pacate. Cei care nu stiu dau sfaturi, stii cum e, dar de exemplu daca as incepe o cariera de copywriter lucrurile ar sta diferit (mult mai bine, that is) si in esenta stiu ca pe la noi se intra pe pile/recomandari si rareori pe munca/experienta acumulata. Din moment ce dintr-a 7-a am simtit o atractie speciala pentru asta, am avut norocul ca si parintii sa lucreze intr-un domeniu legat, resp. foarte legat de publicitate (chiar si partea de accounting and stuff pana la directorii de creatie), iar eu eram intr-al 9-lea cer deja 😀
Singura chestie pe care mi-o doresc (de fapt astept) e sa gasesc pe cineva dispus sa faca aceasta ..indrumare de care zici, pentru ca e singura modalitate prin care ar iesi ceva. Eu pot sa invat de una singura si pana acum am citit shitloads of books about branding, public relations, marketing, management (tot parintii sunt de vina 🙂 ) si uite ca am dat de punctul in care nu stiu … de unde sa pornesc.
Anyway, iti multumesc pentru randurile pe care le-ai scris si are sens, chiar foarte mult 🙂
Hei, daca il stii pe Marian esti pe drumul cel bun. 🙂 Da-mi un email te rog, poate vorbim mai pe indelete zilele astea. (poate ar trebui sa pui un kiddo contact section :))