deea // supermagnet

Nu stiu cata lume aici stie ca undeva, de unde imi placeau o gramada de chestii graphic design & art direction related am mutat intr-o persoana careia ii plac literele, tiparele, tipografia si fonturile (desi ma doare inima sa le zic fonturi, cand ele sunt typefaces pentru noi snobii interesati de subiect).

Si printre altele ma amuz cand mai am prieteni din ro care zic “effing … (train running late again)”, care e de fapt “f*cking … (train running late again)”. Daca ii intrebi de ce zic effing, cu siguranta stiu de la ce vine dar nu si de ce ‘effing’ in profunzime. Pai ‘f’ se pronunta ‘f’ si ca sa nu zici un cuvant urat, zici doar finalul ‘-ing’. Si lumea brusc stie.

Cine se gandeste la Marea Britanie ca un loc in care ne purtam ciudat, bem numai ceai, conducem pe partea gresita a drumului si avem double deckere stie ca e o tara civilizata (intr-o oarecare masura si la radacini). Nu e frumos sa tipi, sa gesticulezi, sa faci scandal si daca un englez a facut scandal, ori are rude prin strainatate, ori e chiar nervos. Undeva la mijloc exista o oarecare ipocrizie, normal. Daca nu iti place, nu faci scandal, deci nu esti onest cu persoana de la magazin sau de oriunde.

Revenind la effing, cum am lamurit ca nu se face scandal, evident nu se injura si nu in public. Am observat ca fetele de provenienta indiana injura, uneori in gluma si alteori surprinzator de mult, si fara cenzura. Cele asiatice nu injura deloc, nu in engleza, nu in public. In limba lor e alta problema dar inca mi-e dat sa dau peste o alta asiatica sa scoata un cuvant urat. Unele englezoaice injura si ele si exista mult ‘effing’ in varianta necenzurata. Uneori si pe mine ma apuca dar niciodata fara motiv. Procesul de a injura atunci cand e neaparata nevoie se extinde si la sofat. Cine conduce aici dupa ce a condus in Italia sau alte tari haotice observa ca nu se claxoneaza. Cine se plimba pe strazi e socat ca nu aude claxoane. De ce? Doar in caz de extrema urgenta. Nu doar ca e acolo.

Effing e uneori inlocuit cu ’sodding’, iar ‘Sod’s law’ e legea lui Murphy in interpretare Britanica. E folosit ca un fel de alternativa la ‘tipic, nu-i asa?’ sau ‘culmea!’ . Se evita cuvantul urat – dar de unde si pana unde effing?

In ortografie, exista cratima. Dash. Exista cratima dubla. Care nu se traduce prin double dash. Ci ‘em dash’. Iar cratima simpla e ‘en dash’ (respectiv en-rule si em-rule).

Effing vine dintr-o perioada in care cenzura interzicea astfel de cuvinte in ziare, in special in citate si inca e folosit de jurnalisti respectabili. Effing este F—ing, deci cuvantul urat cenzurat. Lumea a inceput sa-i zica effing ca urmare a acestei cenzuri dar incepusera sa apara probleme cu “Damn it” care a fost cenzurat ca D— it asa ca lumea i-a zis ‘dash it’. Si stim deja ce inseamna ‘eff off’.

Dar de ce ii zice la cratima dash sau en dash sau em dash cand e dubla? Pentru ca en dash are aceeasi latime ca litera ‘n’ si em dash, guess what, aceeasi latime cu litera ‘m’ adica dublul lui n si intr-o carte ‘m’ ocupa de doua ori spatiul lui ‘n’. Asa ca si cratimele sunt scurte, respectiv lungi.

Yay.

Pentru ca a trecut mai mult de o saptamana lucratoare si n-am scris nimic util, s-au strans vreo 40 de taburi despre care vreau sa zic dar nu zic, nu am timp, nu apuc sau uit pur si simplu.

Avem sezon de X-Factor. Dupa aia sau inainte sau cine naiba mai stie e sezon de Britain’s Got Talent. Rodul acestor emisiuni sunt artisti precum Alexandra Burke, Paul Potts, mini-staruri gen Connie Talbot, Susan Boyle, mai nou JLS si Jedward in caz ca sunteti la curent.

In caz ca nu sunteti, felicitari si nu tocmai.

nu mai stiu de la cine am luat-o dar e dintr-un birou TBWA de undeva

Felicitari pentru ca ignorati cu succes ceva ce ma termina usor si omoara neuroni, copaci si alte lucruri cat toate ziarele si revistele scriu despre fenomen(e). Nu ofer felicitari pentru ca in caz ca nu stiti de vreuna din emisiuni, probabil locuiti in echivalentul modern al unei pesteri. Natura spectacolelor e un pic curioasa; e bine inradacinata in dorinta tuturor de a deveni faimosi, de a avea atentia tuturor, de a ne vedea numele peste tot, de a avea haine multe, case, bani, masini, femei, barbati, ce-o fi. In marea schema a lucrurilor putini oameni ar zice nu unui castig instant  substantial si sincer nici pe mine nu m-ar deranja sa am cateva milioane in cont si milioane pe drum din contracte dar pentru ca nu pot sa fac ceva care sa genereze bani instant, noi si restul lumii muncim in continuare ca sclavii pe plantatie.

Banii instant sunt problema. Se fac din chestii gen loterie,  (istoric vorbind si pe scurt) modalitati de a pacali oamenii usor si din lucruri care fac placere unui public larg. Nu e un secret ca datorita naturii umane, ne place ludicul, suntem mai inclinati sa alegem beneficii pe termen scurt decat pe  termen lung (ma uit 1 ora la televizor vs. ma duc la sala 1 ora), intelegem mai bine tot ce e asimilat intr-o poveste, ne bucuram cand cei care ne plac castiga, cei pe care ii uram pierd si ne revoltam cand cei la care tinem sunt infranti.Ne bucuram si mai tare cand cei fara talent sunt ridiculizati. Atata timp cat nu suntem noi. Daca am fi noi, nimic nu ar mai fi de ras.

Si asa toata lumea isi incearca succesul in emisiuni care au devenit karaoke pe scara nationala. In Manchester numai daca te plimbi pe Market Street in centru (think Magheru) sunt cel putin 5-6 muzicieni sau diversi care au un instrument, mai multe instrumente, un casetofon si voce (sau nu) asteptand bani si aplauze. Multi dintre ei sunt probabil ce numim noi ‘X-factor rejects’, oameni care n-au reusit la auditii dar sunt ferm convinsi ca vocea lor e lapte si miere si ne bucura in weekend, in timpul saptamanii, cand o fi.

Trist este ca exista foarte multi oameni talentati. Sa nu ne intelegem gresit – suntem 70 de milioane aproape. Exista zeci, sute de mii de cantareti, artisti, entertainers de multe feluri geniali. Problema e ca sunt prea multi deja si singurul lucru enervant e ce face diferentierea intre toti. O trasatura neconventionala (Susan Boyle), o poveste onesta si impresionanta (Paul Potts, Connie Talbot etc.), promovarea diversitatii etnice/religioase etc. (JLS), deja-vu muzical (Jedward) si tot felul de alte clisee in genul. Exista ceva de povestit care cu siguranta o sa intereseze.

Pentru mine cel putin e interesant din cateva puncte de vedere:

• Nu vreau sa stiu dar in acelasi timp vreau/trebuie sa stiu pentru ca intr-o zi de vineri, sambata, sau cand o fi, cate 7-10 milioane de oameni se uita la mizeria 1, alte 4-5 se uita la mizeria 2 si inca vreo 2 la alte mizerii sau filme, documentare, diverse alte lucruri.
• Nu vreau sa stiu dar in acelasi timp trebuie sa stiu pentru ca ce le place celor cu mizeria 1 poate le place, poate nu celor cu mizeria 2. Niciodata nu vei incurca vedeta de la ‘Dansez pentru tine’ cu cea de la talent show. Nu se face.
• Nu vreau sa stiu dar in acelasi timp exista aceasta idee cum ca toata lumea stie si in secret chiar citeste (I don’t) dar nu vrea sa recunoasca. Motiv pentru care a devenit un subiect la fel de comun ca vremea. Te uiti la X Factor? Ce parere ai despre X?
• Se extinde catre moda, mancare, casa, masina, vacante si orice altceva. Ce mananca X, unde locuieste, unde ar vrea sa locuiasca, unde a fost vazut in vacanta, ce masina conduce, ce masina ar vrea, cu cine a iesit in oras, la ce restaurant s-a dus, ce rochie a purtat Y, dar cei din juriu? Unde si-au albit dintii? Sa-mi albesc si eu dintii! Dar brandul nostru cum poate sa beneficieze de cascavalul asta imens?

Undeva in mintea mea as vrea sa nu vad nimic, sa nu aud nimic si sa ma bucur gandindu-ma ca lumea se mai uita si la altceva, respectiv X Factor nu e asa un mare subiect de discutie dar se pare ca speranta moare pe zi ce trece. Pentru ca e un fel de karaoke pentru mase, doar ca pana si karaoke la mama lui in Japonia e un lucru pe care il faci doar tu, doar cu prieteni, ca un fel de catharsis. Intri si iesi din cabina si totul ramane acolo. Nu in mintile, revistele si ziarele a milioane de oameni.

Ma gandesc din ce in ce mai serios ca e atat de important incat lumea a inceput sa targeteze pe baza atitudinilor fata de X Factor. De exemplu Saatchi & Saatchi pentru alegerile electorale si partidul laburist:

Inca 7 luni de asta si o sa ne pierdem de tot.

“In Marea Britanie se sarbatoresc sfinti?”

“Voi ati auzit de Martisor?”

“Exista Sf. Andrei? Trebuie sa existe! Nu ziceti la multi ani oamenilor cu numele Andrew?”

Nu se sarbatoresc sfinti in general, se sarbatoresc in felul lor St Patrick’s Day, St. George (Sf. Gheorghe), St. Andrew (Sf. Andrei, na) mai unpopular (pe strada nu prea isi aduce aminte lumea), se sarbatoresc bank holidays..si cum! ( ), exista Michaelmas pe 29 Septembrie care e de fapt Sf. Mihail & Gavril din 8 Noiembrie in Romania (parca) si nici vorba de dezlegare la peste (e cam tot anul sau depinde daca ai ceva chippy pe unde locuiesti pentru o portie sanatoasa de fish & chips). Si in rest nu se sarbatoreste mare lucru. Se sarbatoreste 5 Noiembrie (ieri) ca Bonfire Night cu focuri si artificii. Anul fiscal nu incepe in Ianuarie, e inca dupa calendarul Iulian. Duminica e zi de Sunday roast (mai multe despre asta pe scurt) si de Craciun nu se mananca porc, ci se mananca un curcan cu varza de Bruxelles (care desi e f buna oricand, e o mancare ‘de Craciun’). E un pic ciudat sa mananci varza de Bruxelles in timpul anului dar n-am vazut niciodata nimic rau in a manca cozonac in afara de sarbatori

In principiu poti sa sarbatoresti orice, oricand. Nu discriminam. Dar zilele de nume as vrea sa existe. Am manca mai mult tort si dulciuri

Cine e confuz are dreptul de a fi.

1. PC World – Argint
2. PG Tips – Bronz (OK, am gresit dar e bine!) – Best Presentation/Best Written Paper (la asta ma asteptam)
3. Royal Mail – Bronz + Understanding of Numbers & Business
4. RSPCA NSW – Aur + Best use of Research
5. Skcin – Argint + Freshest Thinking/Best Understanding of Consumers
6. Sony Net-share – Bronz
7. Stella 4% – Bronz
8. Economist – Bronz + Best Creative Brief
9. VW.co.uk – Argint
10. Halo – Aur + Grand Prix

Azi (acum) se anunta rezultatele de la APG awards 2009, si anume:

1. Air Action Vigorsol – Bronz
2. Axe Japan – Argint (pretty weak imo)
3. Barnardo’s – Bronz
4. British Heart Foundation – Bronz
5. BHF Yoobot – Argint
6. Compare the Market – Argint (ma asteptam sa ia aur)
7. DfT Think – Argint (din nou ma asteptam la aur desi nu speram neaparat)
8. Eurostar – Aur + alte premii
9. Forevermark Diamond Bride – Aur (o idee destul de buna dar surprinsa ca a luat aur)
10. Johnnie Walker – Argint (really?)
11. Kent County Council – Aur (ma bucura pentru ca problema mi-e foarte cunoscuta si bugetul era mic) + Best Understanding of Channels (reaaaaally)
12. Lynx Get in There – Argint + Best Understanding of Brands
13. Nike 5 – Argint
14. Nokia Supernova – Argint (as fi crezut ca ia aur) + Best International Paper
15. Orange Gold Spots – Bronz

Acum ca suntem la jumatate, pariez cuma ca PG Tips o sa ia marele premiu

Intrebarile mai de dinainte nu erau un produs al imaginatiei mele sau chestii care sa imi ofere o perspectiva asupra vietii. Prima si penultima intrebare sunt cele mai importante; o sa asum faptul ca aici scriu dupa cum gandesc; mult si fara sa ajung la vreo concluzie concreta

De ce ne-am (sau m-as intreba) daca oamenii cu venituri mici pun ceva deoparte? De fapt, mai important era cum isi gestioneaza bugetul – care este, cum s-ar zice – mai departe de datul cu presupusul ca traiesc de pe o zi pe alta. Nu ca nu ar fi adevarat in unele cazuri, dar ce fac concret toti oamenii cu venituri mici?

Adevarul este ca nu stim exact pe ce isi cheltuie banii dar stim ce lipsuri au copiii in familiile cu venituri mici. Ce e surprinzator este ca nu sunt chiar indemanatici cu banii, de fapt tind sa afirme ca isi permit sa intretina case in care fiecare copil are camera lui, au cate o pereche de pantofi pentru fiecare sezon, au bani pentru biciclete, mers la inot o data pe luna si tot felul de alte lucruri dar nu dau mare lucru pentru ei insisi; in alte cuvinte nu se ingrijesc mai mult decat e nevoie. Nu au bani sa repare obiecte stricate sau sa cumpere mobila noua si sa renoveze casa. Au bani sa isi incalzeasca locuinta in schimb aproape 30% nu au bani sa isi plateasca facturile si raman in urma cu platile.

Semn ca nu economisesc deci – nu neaparat pentru ca n-ar avea de unde, pentru ca si daca pui £5 deoparte in fiecare saptamana (cat te costa doua beri) poti sa strangi o farama de ceva care sa-ti fie utila la un moment dat. Cam jumatate din cei cu venituri mici nu economisesc deloc dar doua cincimi nu au studii care sa le permita o slujba. Surprinzator sau nu, peste 60% din ei au cel putin doua tipuri de alocatii pe care le primesc de la stat si nu sunt deloc mici. Convenient pentru ei, daca se apuca de munca pierd aceste alocatii iar daca potentialul salariu nu suna bine, mai bine stau degeaba.

Cati dintre ei inteleg de fapt problemele financiare sau cum functioneaza bancile?

Probabil ca destui, dar nu toti – cam in toate segmentele populatiei exista 10-15% care nu au nici macar conturi curente dsei au banii. Ciorapul proverbial inca mai exista si s-ar putea sa fie din cauza ca nu exista incredere in institutii sau o confuzie generala in privinta banilor. Cum unii din noi nu inteleg algebra liniara, altii nu pricep cat rest primesc la £3.51 daca dau o bancnota de £10. A+B nu e intotdeauna C. Cine stie ce o fi…

Daca ei ar intelege si ar economisi, ar crea o miscare pro-economii/bani pusi deoparte si in randul altora?

Se pare ca da – exista o convingere atat de puternica in randul tuturor ca nimeni nu poate sa economiseasca, multi uita de faptul ca 25% din locuintele in care stau doi adulti fara copii au economii de peste £20,000 – ceea ce e impresionant.  Se poate. Toata lumea crede ca doar pensionarii strang bani si sunt cei mai fericiti pentru ca nu mai au credite ipotecare de rambursat, au casele lor deja, copiii sunt toti extraordinar de bine dar adevarul este ca e fix invers. Nu toti pensionarii sunt la fel de fericiti si daca adunam toti pensionarii singuri, descoperim ca aproape 20% din ei nu au economii de nici un fel. Si foarte, foarte putini au economii peste £5,000. Medicamentele sunt scumpe peste tot. Si e greu sa fii batran, in caz ca cineva mai crede inca in robinetul la care curge lapte cu miere.

Pe ce cheltuie banii mai intai? Pai…depinde cum ii repartizeaza. Dar e trist.

* Prin ‘venituri mici’ intelegem aici oameni care castiga sub £200 pe saptamana – bottom & second quintile daca e sa le impartim in 5 categorii mari si late.

Intrebari existentiale din tara cea mai afectata de criza si in acelasi timp tara celor mai ‘adanc’ bagati in datorii:

• Oare oamenii cu venituri mici sau cu alocatii de la stat pun ceva deoparte?
• Cum arata sarbatorile pentru oamenii astia?
• Cum arata planul de cheltuieli? Au un plan de cheltuieli? Cat castiga de fapt relativ cu costurile de aici?
• Cati dintre ei inteleg de fapt problemele financiare sau cum functioneaza bancile?
• Daca ei ar intelege si ar economisi, ar crea o miscare pro-economii/bani pusi deoparte si in randul altora?
• Cand primesc bani, pe ce ii cheltuie mai intai? (Controversa)

Unele site-uri de ‘retete’ pentru bloguri de succes zic ca trebuie sa imbini pozele, textul, intrebarile si opiniile ca sa ai multi vizitatori – chestie pe care mi-as fi dorit-o dar n-am reusit-o probabil niciodata. Inconsecventa ma omoara dar asta e. Nu cred ca pot sa scriu despre planning in fiecare zi pentru ca si-asa am parte de suficient in timpul zilei si nici despre ce fac pentru ca nu e atat de interesant. Sau poate ca e dar nu-mi dau seama. Si altii curata bucatarii si spala vase, a mea nu e speciala, dar poate deveni!

In alta ordine de idei, sambata nu stiu cum s-au nimerit trei evenimente unul dupa altul dar in primul rand am ajuns pe undeva pe la tara, la casa care l-a adapostit pe monarhul vesel inainte sa plece in exil in Europa, respectiv copacul in care s-a suit majestatea sa ca sa se ascunda de soldati si bucataria in care a mancat branza cu paine si a baut bere.

Pauza de weekend a inclus si o nunta de care am aflat doar pe ultima suta de metri. Nu am nimic de comentat in afara faptului ca sunt fericita ca exista pernute cu gel pentru pantofi cu toc. They are awesome. Si nu, coafura nu rezista!

Atunci cand nu mai poti de bine (sau cald) pleci acolo unde ploua si e urat in orice zi, la orice ora.

Acolo pe unde oamenii se inghesuie la imbarcare

Acolo unde unele vitrine arata frumos

Acolo unde toate casele arata la fel dar…

E bine.

Ma uitam aseara la emisiunea de pe BBC si ma intrebam oarecum retoric daca in Romania ar avea loc niste bucatari-vedete cam asa cum avem noi Heston Blumenthal, Jamie Oliver, Gordon Ramsay, Tana Ramsay, Nigella Lawson si toti ceilalti. Din cate stiu (local wisdom adica bunica) nu exista inca nimeni la nivelul de aici, iar Dan Chisu nu prea se pune desi probabil aspira.

Intrebarea ar fi, am putea atunci sa construim o astfel de persoana? Si cu ce brand am putea sa o asociem daca e sa scoatem bani de pe urma ei? Aici fiecare supermarket are o vedeta sau un bucatar cunoscut care sa il reprezinte: Aldi il are pe Phil Vickery, Sainsbury’s pe Jamie Oliver iar restul au vedete (Iceland cu Kerry Katona, Tesco cu niste oameni din Fawlty Towers si tot asa).

Si daca ar exista, ce televiziune ar vrea sa puna mana pe aceasta persoana? Unde ar fi Sanda Marin daca ar mai activa in ziua de azi?

De ce m-am trezit cu intrebarile astea nu stiu dar probabil din cauza ca nu pot sa dorm la noapte

Ma gandesc sa scriu o insemnare despre asta dar am un mrkt rsrch proposal de terminat pana atunci (aka maine-poimaine)