Malcolm Gladwell și-o ia de la internet

Undeva pe internet (adică în bunul simț comun) ar trebui să existe o regulă care spune că atunci când îți acorzi prea multă importanță și te iei prea mult în serios, meriți să se râdă de tine. Și din păcate Malcolm Gladwell e unul din oamenii ăia care au meritat un pic ceea ce li se întâmplă. A apărut un generator automat de titluri de cărți sub numele lui, o glumiță care pe mine mă amuză imens pentru că recunosc că am citit cărțile lui așa cum alții citesc ziare în așa-zisa cameră „de studiu”. Azi le-am împrumutat, mâine le-am dat deja înapoi pentru că nu simțeam că au adăugat cine știe ce valoare vieții mele sau gândirii.

Ceea ce nu e compatibil cu motivul pentru care el scrie (și scrie și pentru New Yorker din câte țin minte), pentru că mie mi se pare că el scrie ca să convingă, nu scrie pe motiv de catharsis. A trecut demult de stadiul în care scria ca să se afirme și oricum a devenit un fel de instituție. Și el, și Alain de Botton sau Seth Godin – doar că de Botton are un stil de a scrie ușor diferit. Fiecare carte pare a fi despre o experiență (trăită sau cercetată) despre care nu știa nimic înainte și acum știe. Cărțile lui sună a excursia de la germene de gând până la o concluzie ușor vagă. Pentru unii e dezamăgitor pentru că probabil așteptau răspunsuri clare, dar cel puțin pentru mine e metoda lui de a-și rezerva dreptul de a nu ști totul și de a nu avea răspunsul la toate întrebările din lume. Dar încearcă să facă lumină. În fine, destul despre el. Înapoi la Gladwell. Din tonul articolelor din New Yorker nu cred că îl interesează prea tare ce crede internetul despre el. Așa cum zicea și Nae Ionescu (sau Eliade despre el), gândești pe problemele tale, pe experiențele tale și scrii. Cine înțelege, bine, cine nu – nu. Problema e că el se referea la scrisul care nu are intenția expresă să convingă pe altcineva și e scris pentru a depăși o etapă; ca în cazul lui Gladwell, dacă e certitudine pentru el, devine certitudine pentru o mare parte din cei care îi citesc cărțile ușoare și accesibile. Nu zic că nu își are locul în piața de cărți, dar deja nu mai e amuzant să citești bloguri care citează Gladwell fără vreun motiv anume.

Anyway, cam asta cred eu despre Gladwell, Godin și restul – sunt cărți bune ca să ne formăm păreri, dar dacă mai începe careva cu „Gladwell spune cu certitudine că…” o să mă iau de păr. Nu există certitudini. Doar păreri și bănuieli. Ca asta de față.