M-am înscris ca observator de vot în diasporă

M-am înscris să fiu observator de vot în Amsterdam pentru alegerile prezidențiale din Noiembrie 2019.

Cum a venit idea

Ideea a încolțit acum câteva luni în San Francisco la un hack dayCode for Romania. O mână de oameni a contribuit la câteva proiecte civice open source, printre care și aplicația Monitorizare Vot. Am descoperit că aplicația a fost utilizată de către miile de observatorii independenți acreditați prin FiecareVot, începând cu alegerile din 2016. Observatorii monitorizează desfășurarea corectă a alegerilor, iar aplicația le dă posibilitatea de a colecta date despre probleme sau bune practici, chiar în ziua votului. Datele astea pot duce la implicații foarte reale — dar despre motive mai târziu.

În aceeași perioadă am votat la alegerile europarlamentare, undeva departe de centrul orașului. Am scăpat în mai puțin de treizeci de minute de coadă, dar mii de români din alte țări n-au avut același noroc. La ora la care m-am trezit eu, oamenii încă erau furioși la coadă în Olanda, Italia,  Germania și alte țări. Am simțit aceeași indignare pe care am simțit-o la ultimele alegeri prezidențiale când am votat în Londra după patru ore de îngheț la coadă la Institutul Cultural Român. M-am gândit la ei și în același timp la toți oamenii cunoscuți sau necunoscuți care au ieșit în stradă de la Colectiv încoace, în speranța unei vieți mai bune.

De ce?

Am ajuns observator din curiozitate și dorința de a mă implica mai mult, pentru că am văzut că lucrurile se pot schimba dramatic prin prezența unora și absența sau nepăsarea altora. Locuind în afară, am văzut și oameni care s-au complăcut în statutul lor și au fost dezamăgiți că alegerile n-au ieșit cum credeau că o să iasă din inerție.

Pe larg, motivele mele au fost:

  • E bine pentru democrație.Poate e un proces imperfect, dar perfecțiunea nu există. Dacă avem posibilitatea de a interveni chiar și minimal ca să fie mai bine, de ce nu?
  • Poți să simți și să vezi că ai făcut o diferență. Departe de utilizatori și România, la hack day m-am întrebat sincer cine folosește aplicația. Abia după am descoperit că, printre altele, datorită datelor primite de la secțiile din străinătate s-a ajuns modificarea legii electorale pentru a introduce votul prin corespondență, votul în avans și prelungirea votării până la ora 23:59. Într-o lume în care am stat cu orele la coadă în trecut, e o diferență care se simte.

“La 21.00 fix s-a închis secția și s-a trecut cu minuțiozitate elevețiană la numărarea voturilor. Doar că membrii comisiei au refuzat să arate spre tableta care filma fiecare buletin și să-l citească cu voce tare. Au preferat să-și împartă voturile între ei și să-și numere fiecare buletinele pentru partidul său.„Eh,dacă ne apucăm acum să arătăm la cameră fiecare vot, stăm aici toată noaptea!”, mi-a răspuns vicepreședintele comisiei când le-am atras atenția că legea prevede asta. N-a fost neapărat rea voință, pentru că fiecare membru al comisiei putea număra voturile celuilalt, ci mai mult o lehamite amestecată cu oboseală și sictir pentru reguli. Pe aplicația FiecareVot am semnalat acest lucru.”

Am fost observator la alegeri în comuna lui Daddy și am înțeles de ce oamenii votează masiv PSD (Mircea Barbu, VICE, 2019)

  • E o experiență socială. Chiar dacă a fost neplăcută la vremea ei, cea mai interesantă parte a alegerilor din Londra a fost coada. Am văzut și vorbit cu oameni a căror experiență de viață nu seamănă deloc cu a mea și m-am bucurat. Într-o lume în care pe social media nu văd decât ce decid niște algoritmi sau observ cum ne izolăm unii de alții în spatele ecranelor și tastaturilor, să fii prezent și observator fără să știi afierea politică a cuiva poate să-ți deschidă ochii și să trezească empatie. E o oportunitate de a înțelege mai bine cum arată (cu adevărat) țara sau diaspora. Cum zicea Cristina Foarfă (VICE, 2016), “o zi într-o secție de la sat sau de la un oraș mic te învață mai multe despre viață decât șase luni de băut marți seara în Control.” Și poți să dai mai departe ce ai văzut, pentru că doar așa află și alții și se pot urni lucrurile.

Între timp, la coadă, o familie de surdo-muți din București. Comisia se dă peste cap să înțeleagă dacă vor să voteze și la referendum. Merge greu. Oamenii dau din mâni, comisia dă din cap. Până la urmă, președintele le dă toate trei buletinele și vorbind mai tare și rar începe să le explice care ce e. 

(Tot) Mircea Barbu, VICE, 2019

Ce se întâmplă mai departe

O să postez despre experiența mea peste câteva zile. De data asta am făcut echipă cu sora mea ca singurele observatoare din Amsterdam. Cred că oricine are timp și energie ar trebui să voluntarieze ca observator măcar o dată, unde poate, de la alegerile următoare.

Câteva lucruri de știut:

  • Poți participa doar dacă nu ești membru de partid, ca să fii imparțial;
  • Activitatea e pe bază de voluntariat, adică total neplătită — îți asumi toate cheltuielile;
  • Activitatea începe și se termină atunci când se deschid și închid secțiile de votare. Asta poate să însemne început la ora 6 dimineața, dar ai voie pauze;
  • Poți să alegi localitatea în care să observi și precizezi dacă vrei să fii mobil sau staționar;
  • Există pregătire online dar și în persoană (înRomânia);

Orice n-am menționat aici e în materialele aferente observatorului sau pe site-ul FiecareVot

Mai multe: Înscrie-te ca observator prin FiecareVot

Citește mai mult:

PS: Nu am vreo afiliere cu VICE, mi-au plăcut articolele și punctele de vedere.

San Francisco după jumătate de an

Suntem în San Francisco de 7 luni. Primesc multe întrebări despre asta de la cunoscuți, printre care cel mai des: “Îți place?” Și nu știu dacă întrebarea e cea mai bună, dar sunt recunoscătoare că suntem aici.

Sunt multe lucruri care nu îmi plac deloc și nu le plac multor alți oameni de aici. Din varii motive localnicii și aleșii lor nu le rezolvă sau nu vor să le rezolve, cam ca peste tot pe unde am locuit. Multe din dilemele și motivele pentru care lucrurile nu se schimbă sunt foarte similare, dacă nu aproape identice; case, unde le construim, cum rezolvăm problema transportului în comun, cum facem să fie școlile și programa mai bună, etc. Dar sunt și excepții, și nu știu dacă o să le înțeleg vreodată. Sau mai bine zis, chiar dacă o să le înțeleg aș vrea să nu mă complac atunci când o să ne luăm cetățenie.
Continue reading “San Francisco după jumătate de an”

De o lună în San Francisco

Azi dimineață am primit un mail neobișnuit de la Nextdoor, o aplicație care facilitează o comunitate online pentru locuitorii și vecinii din cartier. Poliția locală a postat un anunț cu un comunicat atașat în care spuneau că azi noapte un om a fost împușat și omorât la locul faptei. Spuneau că pe la ora 11 au răspuns la un apel pentru un caz de violență domestică, în zonă, și că au chemat un expert ca să să negocieze cu un individ care își ținea nevasta și copii minori în casă. Au tot vorbit ce-au vorbit până pe la ora două-trei noaptea, când respectivul n-a mai răspuns polițiștilor. Au intrat peste el în apartament și au tras. Omul murit mai încolo la spital, iar restul lumii OK (zic ei).

Sunt multe lucruri noi și greu de procesat în toată povestea asta, de la faptul că n-am mai întâlnit cazuri care să se termine așa, până la faptul că în San Francisco afli știrea de la poliție prin aplicația/forumul pe care îl folosesc o mare parte din vecinii din cartier.

Când locuiam în Manchester cazurile astea nu se terminau așa bine. La câteva case de unde stăteam prin 2009 un tip și-a omorât toată familia după care și-a luat viața și poliția nu s-a sinchisit să ne spună decât când am aflat din ziare, iar în cartierul mai „bun” în care m-am mutat prompt un om inocent a fost împușcat brutal în a doua zi de Crăciun. Cumva și în Londra în prima casă în care am stat niște oameni s-au înjunghiat fix sub geamul de la dormitorul meu în prima mea noapte acolo, și răspunsul poliției a fost că n-o să îl investigheze pentru că aveau deja prea multe cazuri. Știam că aici o să fie altfel, dar nu știam cât și cum.

San Francisco Market Street noaptea
Market Street ziua

M-am gândit că acum aproape o lună și jumătate am ajuns în San Francisco, dar n-am mai zis nimic de atunci. Am scris despre mutare când eram încă în România și nu-mi vine să cred ce repede a trecut timpul.  Încă n-am procesat complet faptul că sunt în altă țară, și probabil că o să mai dureze.

Am ajuns în SUA cu patru valize. Așa că din punct de vedere logistic mutarea a fost OK, dar ce-i drept ne pregăteam de aproape un an de zile, și am avut o lună să vând sau să scap de cât mai mult ca să călătorim doar cu valize. Mi-am promis să nu mai port așa de mult negru, să nu mai cumpăr haine până când ajung aici, și am aruncat sau donat cam tot ce aveam în casă și nu se potrivea cu clima din SF. Sau cum se zice aici, Marie Kondo’d that shit! Primele două săptămâni n-au fost grozave cât am trăit din valizele respective și mă trezeau cele mai ciudate zgomote sau sirene noaptea, dar după ce ne-am găsit un apartament într-un cartier liniștit (în ciuda poveștii de mai sus), lucrurile au început să se schimbe în bine.

Aici totul e mai mare, mai intens, mai ușor și mai convenient. E greu să explic fără să iau la puricat amănunte domestice, dar multe lucruri sunt mult mai bine gândite decât în Marea Britanie, cu mai multă grijă către detalii care fac viața mai ușoară, iar serviciile cu care interacționezi (inclusiv funcționarii publici) mai ușor de înțeles, sau oamenii mai comunicativi și nu răstiți. Cât de prietenoși sau nu sunt depinde de la stat la stat, dar faptul că e mai ușor de interacționat cam cu oricine e destul de universal. Orice lucru care îți elimină o sursă de stres e o îmbunătățire.

Bebelus feminist

Pe cât de simple sunt unele lucruri sau mai ușor de înțeles, sunt altele care necesită multă muncă și creează alt stres. Cam tot ce ține de lege sau contracte, finanțe și sănătate a ajuns la un nivel de complexitate care îi depășește pe cei mai mulți oameni. Să înțelegi cum îți funcționează asigurarea (pentru cei care au noroc și au) înseamnă să examinezi și să înțelegi tot sistemul. E cumva echivalentul mental al unei încercări de a dezasambla motorul și de a-l asambla la loc când nu ești mecanic sau poate doar amator, dar vrei să știi ce faci dacă rămâi în pană în mijlocul drumului.  Sunt multe lucruri sau servicii care în alte țări se întâmplă automat, sau cel puțin fără prea mult stres din partea individului. Sunt țări în care poți să stai relativ liniștit fără să te preocupi foarte tare de anumite aspecte ale vieții, dar nu neapărat și aici.

What Happened - Hillary Clinton
Sentimentul general in SF

Aici trebuie să fii o combinație de perspicace, dibace, inteligent, perserverent, comunicativ, încrezător în forțele proprii și să ai spirit antreprenorial sau inițiativă doar ca să exiști.  Ca să avansezi sau să devii cineva e cu totul altă poveste. La nivel micro și macro e o țară/cultură care pare să recompenseaze extroverții și oamenii cărora nu le e frică de (un pic de) risc. Diferența asta temperamentală e cea mai interesantă, și în același timp cea mai mare provocare venind din Marea Britanie: țara oamenilor care nu își exprimă sau încearcă să își suprime sentimentele și care au tendințe pasiv-agresive.

Știu (și simt) că o să mă schimb pentru că vreau și pentru că trebuie, dar nu știu cum încă. Sper să fie în bine, pentru că în SF ești mereu înconjurat de oameni mult mai inteligenți ca tine care te inspiră, dar sper să nu pierd valori și principii importante pentru mine pe drum.

Cum zicea Anthony Burrill, work hard and be nice to people. SF în mod deosebit e un loc în care toată lumea (care nu se laudă cu minciuna că muncește 80+ ore pe săptămână) mereu învață ceva lucru nou, ori învață cum să muncească mai inteligent în loc de mai mult, ca să devină un om mai bun și generos.

Mult mai multă lume trăiește sau încearcă să trăiască with intent, o frază care nu știu dacă se traduce bine cu intenție sau intenționat sau dacă se traduce at all. Sentimentul e de a avea un scop în viață care e doar al tău, și de a trăi în armonie și concordanță cu el (cât timp cât nu îi deranjezi pe cei din jur).

So, to living with (more) intent than until now.

Jurnal din România, August 2017

Am ajuns în România pentru două săptămâni, în pauza dintre Marea Britanie și Statele Unite. Am scris ceva în engleză despre faptul că de la mijlocul lui August mă mut în SUA și mă gândeam dacă să o traduc cu totul, dar nu cred că mai e cazul. Pe scurt, după zece ani de Marea Britanie o să mă mut în San Francisco cu soțul meu. Da, și asta e o altă chestie pentru altă dată.

Lumea mă întreabă ce s-a schimbat față de cum știam eu România.

Momentan nu pot să zic decât că mi-e bine.

Îmi place căldura. Pot să fie și 38 de grade, tot e mai bine decât cele 10 din Londra. Tot e mai bine decât „iarna” din San Francisco în August, când temperaturile sunt joase și nu corespund cu „vara” pe care și-o imaginează multă lume.

Orașul s-a schimbat, dar se schimbă mereu în bine, chiar dacă încet și nu uniform. Ultima oară când am venit nu am văzut așa de multă lume cu carduri contactless. Schimbările pe care oamenii nu le percep zi de zi le observ altfel.  Se repară multe lucruri, se construiesc, se strică altele, probabil se fură în timp ce se fac toate lucrurile astea dar progresul e vizibil. Nu știu unde să mai ies cu oameni, pentru că ce știam eu ori s-a închis, ori s-a mutat, ori s-a schimbat centrul de gravitație și ce e cool.

Îmi place Bucureștiul gol. Traficul nu-mi place, și știu că August e o excepție pentru că e sezon de concedii și escapade de weekend. Sunt mult mai multe mașini, și e clar că oamenii o duc bine – sau cel puțin suficient de bine ca să stea fiecare în câte o mașină. Când trec pe jos pe lângă coloane la orele de vârf nu văd decât câte o singură persoană în fiecare mașină.  Nu cred că îi place nimănui, dar e unul din aspectele care nu s-a schimbat foarte mult. Sunt mașini parcate peste tot, parcate peste alte mașini, și prea mulți oameni care opresc în mijlocul intersecțiilor sau unde nu trebuie, lăsând doar luminile de avarie; ca și cum mașina devine invizibilă dacă oprești în mijlocul drumului și pui avariile.

Oamenii din cafenele, supermarketuri și servicii sunt mult mai politicoși. Poate am avut eu prea puține interacțiuni ca să conteze, poate e vară, soare, și lumea mai optimistă, dar nu a fost loc în care să intru și să nu dea cineva bună ziua sau chiar să mulțumească. Acum câțiva ani nu era chiar așa, și sunt sigură de asta pentru că probabil am scris și pe aici.

Orașul e mai curat, și asta se vede de câțiva ani. Lumea pare surprinsă când zic asta, dar n-am văzut atâtea locuri cu steaming piles of garbage din care iese zeamă și pe care nu le culege nimeni, sau mizeriile lăsate de hoardele de oameni de la ora de vârf în Londra, care sunt cu greu culese de măturătorii de stradă. Norocul Bucureștiului că e proporțional mai mic și nu are atâția locuitori ca Londra, evident, dar cred că o mare parte se atribuie și serviciilor de salubrizare care își fac treaba.

Prea multă lume folosește Facebook pentru polemică, sau mai bine zis prea mulți oameni chiar iau Facebook și ce e pe Facebook în serios. Scriu postări kilometrice. Stau să își scrie comentarii, și se supără dacă nu răspunzi la comentarii. Spre deosebire de toți colegii mei care nu prea mai foloseau Facebook decât pentru dat „attend” la evenimente, pus o poză sau două din când în când și articole sau clipuri interesante. Oamenii de la Facebook se pot bucura de o audiență super engaged în România 🙂

Toată lumea rezolvă totul la telefon, tot timpul. N-am vorbit la telefon în ultimele trei luni cât am vorbit în România într-o zi. Am uitat că trebuie să zic „te pup” la lume, altfel unii se supără. Dacă nu pupi, nu e bine. E ceva în neregulă? S-a întâmplat ceva? Te-am supărat?

Toată lumea pe care am întâlnit-o vorbește de coduri galbene, portocalii și roșii. Pensionarii tot se plimbă pe strada în miezul zilei, pentru că…ăă…carpe diem?

Cafeaua e scumpă, raportat la salarii. Mă gândeam că în Londra nu e OK că un cold brew e £3.50, lumea se cam revoltă că un flat white e £3 dar am ajuns aici unde e 15 lei un cold brew, și nu foarte departe. Și totuși salariile…Dar aștept să ajungă în România nebunia cu nitro brew care e acum în plină desfășurare în SUA și UK. Atunci mai vedem.

Seara e cald, și am uitat ce bine e să poți să te lungești la vorbă la o terasă fără să trebuiască să coordonezi calendarul, locul și rezervarea la restaurant cu alte persoane.