deea // supermagnet

Mi se pare fascinant faptul ca atunci cand e soare si frumos si oamenii asteapta intr-o statie de autobuz, toti se aseaza intr-o linie aproape perfecta. Nimeni nu sta in fata altcuiva si daca stau s-ar putea invariabil sa trebuiasca sa se dea la o parte pentru a lasa pe cineva sa treaca prin fata pentru ca trotuarul e prea mic. Distanta e in schimb aceeasi, aproape un metru unii fata de altii daca suntem deja prea multi care asteapta, niciodata mai aproape.

Doar ca atunci cand ploua totul se schimba – desi avem umbrele, preferam sa stam la adapost in statie si atunci distantele dintre noi chiar nu mai conteaza. Ne inghiontim uneori pentru ca nu mai e loc si de oameni, si de umbrele. Ceea ce deranjeaza, dar nimeni nu zice nimic. Invadarea spatiului personal nu mai conteaza prea mult, pentru ca toti stim de ce – ploua!

Cand e frumos insa nu exista nicio scuza care sa explic de ce as vrea sa stau atat de aproape de altcineva. Diferenta fiind ca in Romania, din cate am observat, lumea se departeaza usor, spre deosebire de aici, unde nimeni nu clinteste decat in cazul in care vine autobuzul si se pot departa

De asemenea in autobuz exista persoane care se aseaza indiferent de cum sta persoana de langa, si persoane care totusi lasa putin spatiu intre, dar trebuie sa-si intinda picioarele pe culoar, unde deja nu mai e loc pentru altii sa treaca. Atunci cand incep sa se elibereze scaunele, oamenii prefera sa stea singuri pe o bancheta, de multe ori la fereastra ca sa-si poata intinde picioarele. Altii stau pe banchetele cele mai din spate, ca sa-si puna picioarele pe scaunele din fata lor si sa toceasca materialul de pe ele, desi evident sunt semne de ‘nu puneti picioarele pe scaun’. Atunci cand cineva chiar sta pe unul din scaunele de ‘picioare’ (cand autobuzele sunt aglomerate), nimeni n-o sa isi intinda piciorul pe scaunul de langa, sa nu para ca sunt ei aia necivilizati.

Oh boy, bus rides are eternally fun.

Initial vroiam sa intitulez insemnarea ca ’sufera baba la frumusete’ dar suna prea cliseistic. Azi mergand spre facultate meditam la faptul ca in Bucuresti ieri sau alaltaieri erau vreo -10 grade, la fel de frig ca atunci cand am plecat eu din Sofia dupa Craciun si nu reuseau prietenii nostri sa porneasca motorul la masina. A fost si aici frig dar vremea e atat de plictisitoare (nu degeaba ii zice British weather) incat niciodata nu e mai cald de 24 de grade sau mai frig de -8 grade. Statistic vorbind, stiu ce scrie in carti dar de doi ani de zile nu s-a schimbat foarte mult si invariabil ploua, e ceata, e senin dar bate vantul si e frig.

Ce e fascinant e ca sunt si unele magazine de tipul ‘trendsetter for the masses’ in care hainele sunt atat de ieftine incat oricine si le poate permite si as putea sa zic ca desi nu sufera de o colectie prea mica, sunt cu siguranta hainele si culorile pe care o sa le vezi la toata lumea in sezonul urmator. De exemplu acum cateva veri puteai sa te duci in Unirea (aripa Calarasi) pe toate cele doua sau trei etaje si vedeai numai haine portocalii la barbati si pasteluri si blugi in culori spalate la femei. Puteai sa fii sigur ca asta se gasea si in centre comerciale gen Crangasi, Obor etc. si ca asta urma sa vezi toata vara pe o vasta majoritate a oamenilor.

Aici se practica masochismul mai ceva ca in Romania unde daca ies in tricou cand sunt vreo 15 grade afara lumea zice ca am innebunit si ca ar trebui sa pun ceva pe mine, pe cand aici la 15 grade si soare ne tolanim pe iarba. In Bucuresti inca se umbla cu fular si manusi in schimb. N-am idee de ce dar in fine, aici si cand e frig (si prin frig intelegem sub 8 grade afara si vant) exista acea categorie de oameni care nu ar pune haine pe ei nici daca au picioarele degerate. Din dorinta de a fi originali, diferiti, tembeli poate, vad fete prin oras care se plimba cu sandale iarna, care nu renunta la balerini fara ciorapi pe ploaie, in fuste mult prea scurte pentru temperaturile de afara si tot asa.

Cel mai bun exemplu e o colega de-a mea care a venit numai in balerini, fusta de blugi si un hanorac (pe dedesubt un maiou) pana in Decembrie la ultimul curs cand stranuta si tusea de nu mai putea. E un fel de test de rezistenta ciudat pe care eu clar nu-l inteleg dar nu degeaba avem cel putin 20 de reviste care costa £3.50 fiecare sa ne spuna ca poti sa arati bine si cu haine pe tine iarna. Probabil ca multe le citesc si zic ‘manusi? caciula? ce loseri astia la redactii, au impresia ca noi chiar o sa le cumparam si folosim’.

O vreme puteai sa traiesti cu senzatia ca daca te imbraci gros nu incapi in peisaj cand nicio femeie pe strada nu renunta la tocuri si peep-toe pana cand da prima zapada si degeaba incercai sa arati bine (sau elegant at most) cand (prostii aia) sufereau de frig dar aratau foarte prezentabil. Ce chestie. Cred ca timp de o luna am reusit sa nu incalt adidasi si blugi+tricou dar ceva in mine urla ca nu se mai poate. Asa ca azi nu ma imbrac nici frumos, nici elegant, nici subtire, ma imbrac in blugi, tricou, hanorac si geaca (plus manusi) si ma uit la altii cum ingheata de frig. Ce bine e.