Povestea cizmelor

Long story short, am decis prin minune ca ar fi timpul sa investesc intr-o pereche de cizme. Zis si facut, apucat, cautari, am gasit trei perechi pe net care imi placeau si am ajuns si in magazine sa le probez. Testul internetului a fost bun pentru ca celelalte modele care pareau sa fie OK nu erau OK de fapt cand le probam si asa mai departe.

Criteriile esentiale (courtesy of plannerul din mine care scrie briefuri de creatie) au fost:

…ca imi trebuie cizme fara toc pentru ca nu ma vad alergand sau alunecand pe ploaie, in balti, pe gresii sau alte lucruri in viitorul apropiat.

…ca trebuie sa aiba o talpa decenta care sa intruneasca criteriul nr. 1: sa nu alunec pe undeva in ritmul in care merg. Pentru cei care nu stiu, nu sunt o persoana care sa umble in tocuri, oricat incerc sa ma conving eu ca arata frumos. Nu se poate si cu asta basta. Nici in Louboutin nu incap si nici in Jimmy Choo pentru ca am un picior mutant, mai mare ca celalalt. La orice ora a zilei in care as proba.38 nu imi vine mereu, sandalele de vara sunt 37, sandalele Miss Sixty pe care le-am avut la balul de la sfarsitul liceului erau 39, restul sunt mereu undeva intre. Prea putini oameni fac 4 1/2 sau 5 1/2 (adica 37.5 sau 38.5) si niciodata nu pot sa comand de pe net din cauza asta 😀

…ca trebuie sa fie cizme inalte pentru ca nu imi plac cizmele scurte din motive pur estetice. Am glezne subtiri dar am o fixatie asupra gambelor ca orice alta femeie in denial about her shoe size.Nu trebuie sa depaseasca insa genunchiul pentru ca nu sunt fana nici a cizmelor peste genunchi “cum se poarta acum”.

…ca estetica lor e mai putin importanta, odata ce am decis ca sunt cizme inalte, fara toc, cu o talpa decenta. Doar ca numarul de curele, nasturi, fermoare si alte minuni trebuie pastrat in limita decentei.

Brieful pe scurt a fost ca imi caut cizme plictisitoare, de utilitate. Boring but true.

Si am ajuns la doua perechi din Aldo (moment in care am observat ca nu are magazin online in Romania desi in Bucuresti are probabil mai multe magazine ca in toata Marea Britanie la un loc – cu exceptia Londrei) pe numele lor Prettner si Berliew pentru cine e pasionat de aceasta cautare si nu s-a plictisit pana aici.

Mai departe era moment de estetica pura proprie si personala: imi plac cele negre negre sau cele cu maro? Femeia indecisa din mine iese la iveala si zic ca alea din dreapta. Pentru ca nu stiu. Simti! Cum explici acest simt? Nu il explici!

Problema a venit cand mi s-a spus ca nu au cizmele negre masura mea dar ca le au in patru magazine din tara. In Londra, Nottingham, Bromley si inca undeva…habar nu am unde. Si ca daca nu le pot comanda de pe internet sa sun la ei si sa le trimita in Manchester. Sau daca nu trimit sa ma duc eu la ei.

Daca nu vin cizmele la tine, te duci tu la cizme! Aici deja aveam dubii daca sa sun pentru o pereche amarata cand pot sa o comand pe cealalta si sa fiu la fel de fericita cu ea. Dar daca exista aceasta posibilitate de a o trimite in magazin si eu sa platesc pentru ea aici, sa incercam.

Problema cu customer service aici este invers decat in Romania unde ti s-ar zice zice nu domne, esti in Manchester. Ce-am innebunit? Sa trimitem NOI? Vii tu incoace daca le vrei.

Am sunat frumos si am intrebat ‘Aveti?’ – ‘Avem!’. Cum procedam? Pai ca stiti ca nu putem sa trimitem in magazin dar putem sa trimitem la dumneavoastra acasa. Dar azi s-a nimerit ca managerul nostru sa vina in Manchester la sfarsitul zilei. Poate sa le aduca, sa ne intalnim in oras si sa mi le dea. Banuiala mea este ca ei acopera costul si imi emit o chitanta in Nottingham iar eu platesc contravaloarea si tot ma aleg cu un bon (bonul este esential in context ca dovada a tranzactiei pana la urma).

Acum n-au facut decat sa ma indoiesc si mai mult: mai bine le luam pe alea cu maro din stanga. Sau nu? Ma bate gandul sa ii sun sa le zic sa nu depuna atata efort pentru o pereche si sa raman la celelalte. As incheia in stilul Cristi Manafu: voi ce parere aveti? 😀

Mi-au trebuit cizme!

Later edit: I am now with boots, anume a 2-a pereche. Nu din Marea Britanie, din Romania. I have an awesome family!

Weekend harnic

De obicei nu scriu despre aventurile mele domestice in afara de subiectul care trateaza o anumita persoana dar facand abstractie de asta, cum ar zice optimistii (si tata), invatam din fiecare experienta!

 

  • Acum 3 zile mi-a venit factura la curent pentru 3 (aproape 4) luni, ultima fiind din 28 Octombrie. M-a costat fix £99.39 pe mine, cam £176 parca pentru mine si colega de apartament. Ignorand faptul ca am lipsit vreo luna, in timpul cat am fost acasa am folosit curentul in mod intens cred, cel putin cat am avut probleme cu boiler-ul si a stat aprins ore bune pe zi. Ce pot sa zic, daca la fiecare sfert de an imi vine factura in jur de £200 sunt fericita ca nu platesc £200 pe luna ca alte persoane pe care le stiu. In fine, bucuria este ca pot plati online fara sa ma deplasez la banca sau la cel mai apropiat chiosc cu ziare (cam toate utilitatile se platesc in magazine gen InMedio daca vreti. Manafu ar fi cel mai fericit cred 🙂 )
  • Am stat si am schimbat fetele de perna si asternuturile si inca blestem ziua in care am cumparat o cuvertura king size (undeva >160cm latime) si imi ia cam zece minute de una singura chinuindu-ma sa pun asternuturile si toate. Curses, curses, curses. Trebuia sa fac ca moldovencele alea din jurnalul de sauna si sa-mi iau barbat care sa-mi faca o bucurie si sa angajeze menajera. Dar altfel exista un fel de bucurie ciudata si in a te chinui de unul singur si apoi sa te intinzi pe pat gandindu-te ‘great success’.
  • Am descoperit de asemenea de ce e important sa pui inalbitor de rufe in masina de spalat, as zice Vanish dar lumea o sa dea cu parul ca fac reclama. Experienta imi zice ca e singurul pe care il gasesc tot timpul, plus ca own brands nu sunt la fel de bune, indiferent unde or fi produse. Descoperirea a fost facuta cand am pus cap la cap doua fete de perna spalate cu/fara timp de vreun an de zile. Diferenta nu e monumentala dar se vede la lumina.
Matusa din Italia n-a ajuns in UK
Matusa din Italia n-a ajuns in UK
  • Factura aia de £200 se datoreaza si faptului ca mai nou spalam la 30 de grade, conform lui John Grant in al sau Green Marketing Manifesto economisim 40% din energie! Ce diferenta substantiala. Avem becuri economice in toata casa si chiar daca stau aprinse toate in fiecare zi nu prea se simte. Laptop-ul consuma mai putin curent decat un desktop, ceea ce e minunat, si din cate stiu frigiderul si masina de spalat sunt in clasa A la consum de curent. Awesoeme, as putea zice. Nu pot decat sa recomand asta. Ah da, si spalatul rufelor la 12 cum vroia cineva evident ca nu se intampla si mediul n-o sa moara instant din cauza asta.
  • Am dus o tona de prostii la reciclat si am constatat cu tristete cata hartie era acolo, in special ziare. Plus cartoane si sticle de plastic, prin urmare am trecut la detergent de rufe concentrat. In plus am schimbat si pungile de gunoi cu pungi biodegradabile pentru ca uneori ma deprima gandul ‘cat gunoi pot produce cam 70 milioane de oameni?’. Si ca tot vorbim de pungi, niciun supermarket nu mai da pungi de plastic gratuite. Morala povestii: daca n-ai chef sa platesti 5p de fiecare data, adu-ti pungile de acasa. Si chiar daca platesti, vine un moment cand strangi prea multe si te intrebi cat te-au costat toate pungile alea. Merge si-asa, banuiesc.
Acum pot sa dorm linistita. Oarecum.

Carne sa ne ajunga

Vai, nu pot sa ma abtin sa nu impartasesc o intamplare si o reteta in aceeasi insemnare. Stiu ca nu e un blog despre bucatarie sau desperate hausfrau activities DAR.

In primul si in primul rand, atunci cand ma duc la cumparaturi de obicei ma uit si la ce cumpara altii – pe langa faptul ca e o curiozitate sau un defect de munca, nu ma uit ca sa judec oamenii in termeni de “ia uite-l si pe ala, n-are bani de brand-ul x”. Ma uit mai degraba ca o curiozitate si inainte sa zica cineva ceva, nu ma uit ca sa vin eu cu alte idei despre cum sa vindem brand-ul y mai bine oamenilor din segmentul z. Multi se supara si te reneaga daca au senzatia ca atunci cand mergi cu ei la cumparaturi le cercetezi cosul ca sa te gandesti la cum sa le vinzi ceva. Now creep out, de obicei ma uit daca imi pasa foarte tare, dar cred ca am vazut destule pana in ziua de azi 🙂

Pentru ceilalti, e usor sa iti imaginezi ca nu faci asta cu toata lumea si ca nu tot timpul ai chef sau timp sa te uiti la toata lumea, respectiv atunci cand mergi in acelasi supermarket saptamana de saptamana si stii ce vrei sa iei sau stii ce gen de oameni o sa intalnesti, nu te mai intereseaza prea mult. Uneori insa mai intalnesti si exceptii care te fac sa te opresti putin in loc si sa te gandesti “Duuuuude.” Sau cel putin eu. 

De exemplu cu familiile de Indo-Pakistanezi sau ce or mai fi, sincer sunt o rusine pentru ca de multe ori nu ii disting decat daca se imbraca intr-un anumit fel, si anume portul lor (sari pentru femei) si alte indicii gen tatuaje henna si tot asa. Stiu ca sunt natii care mananca o gramada de carne. Tone. Traiesc numai din asta, probabil, daca ar fi la ei acasa ar lua berbecul si l-ar face la protap imediat. Ce e ingrijorator e ca am vazut si vad in continuare o gramada de familii de genul care cumpara cantitati masive de carne. Stiu ca poate suna ciudat si ca eu nu mananc suficienta sau ceva in genul, ca se cumpara si mananca x oameni din aia sau se congeleaza si ii tine nu stiu cat, dar azi am vazut niste oameni care au cumparat, fara gluma, carne (doar) in valoare de £257.21 – si era carne la reducere, unele la jumatate de pret datorita faptului ca aici carnea se tine pe raft pana la o anumita data si e buna pentru consum pana la o alta data mai indepartata. Ei bine, data aia mai indepartata era aproape de expirare (10 Februarie) si deja se dadea totul la jumatate de pret. De exemplu trei medalioane sau ceva de miel erau 2 la £5 in loc de £6 fiecare. Ma gandesc ca in mod normal oricine altcineva ar fi platit dublu fata de £257 de lire si ma sperie. Nu neaparat ca e mancarea scumpa in Anglia, dar ca au cumparat atat de multa.

Tanti care le punea in cos era destul de rotofeie, femeie pe la vreo 30-40 de ani dupa cum arata. Si zic rotofeie ca sa fiu draguta intr-un fel. You know. Era exact genul de persoana pe care mi-o imaginam cu o masa enorma in fata, plina de platouri cu fripturi si garnituri in fata, muscand dintr-un copan de pui cu doctorul langa ea spunandu-i ca nu mai apuca sa-si vada copiii la facultate daca o tine tot asa, ochii bulbucati si scurt moment de panica, dupa care trebuie sa termine ce are in fata ca doar n-o sa arunce toata mancarea.

You know, places to go, people to eat.

Oamenii astia ma sperie.

 

Ah da, si reteta: carne pentru carnati invelita in doua straturi de bacon si dat prin sos bbq.