deea // supermagnet

Era o discutie interesanta pe la Manafu despre ce e relevanta, usor superficiala dar ma rog, da, relevanta printre altele e sa nu fii pe bloguri cand oamenii sunt in alta parte sau nu sunt interesati de blogurile alea…

Ceva lejer, de weekend!

Cat e destul?

Nu stiu ce mi-a dat prin cap cand m-am gandit sa imi iau o geanta verde dar considerand ca mi-au trebuit 5 ani sa recunosc ca imi trebuie o geanta ca sa nu imi mai pierd sau uit lucrurile, am zis ca nu vreau genti negre sau maro.

Cred ca exista doua categorii de femei; brown leather & black leather. I’m not a brown leather person. Dar cum nu imbrac haine in alte culori in afara de negru, alb, gri si bleumarin (sau navy blue daca va place), nu strica o geanta verde. Plus ca toata lumea ma intreaba de unde e si daca e Marc Jacobs. Oh, draga, dar sunt flatata. Mi-ar placea dar nu e, a fost doar £35 si mi-a cumparat-o prietenul si are si sigla aprobarii de la Raduleasca . Singura geanta de lux care mi-a placut vreodata nu se mai face. Si nu e Chanel, thank freaking god they’re fugly. Si nu-mi pasa ce crede lumea care plateste £4,000 pentru un Chanel Vintage

(PS: Uite de-aia nu-mi place limba romana; ca sa zic “brown leather” ar trebui sa zic “piele maro” dar dupa aia se intelege altceva. “Obiecte din piele maro” si uite asa am facut 4 cuvinte!)

However, nu am o problema in a recunoaste ca lucrez in parte pentru ca-mi place si in parte pentru ca ce-mi place face bani buni. Si daca n-ar plati la fel de bine, mai degraba as munci degeaba decat sa ma mint frumos si sa-i pacalesc pe altii. Si da, numai pe noi ne vede lumea pentru ca n-ar mai fi interesant sa zici “ia uite, un avocat si-a luat iaht in meditarana”. E mai interesant sa zici ca Naumovici si-a luat Harley. So what?! Imi iau ce-mi place si ce-mi place mie nu e mai obscen decat ce au altii dar nimanui nu-i pasa. ….Si in rest, ce mai e nou?

Nu stiu daca Lurpak Bake Club e valabil si in afara Marii Britanii dar daca cineva vrea sa mi se alature, e binevenit sau binevenita. Ideea e simpla; noi pornim un club si o data la o saptamana, doua sau ce interval ne alegem trebuie sa facem ceva la cuptor; pana acum fara nimeni in el am facut pandispan, chec si un tiramisu, desi ala nu se pune . Ma rog, de fiecare data cand le faci, bagi o poza si o pui pe website-ul respectiv dupa care ei iti pun poza in contul Lurpak de pe twitter (si nu conteaza daca n-ai avut unt in el, esenta e sa ai o prajitura sau o placinta sarata)

Zisul pandispan cu visine

Printre altele, am fost la un festival de bere si pentru vreo doua zile am lasat licenta deoparte pentru ca daca ma gandesc la ea prea mult, strica. Dupa doua zile am avut brusc un moment de limpezime si m-am apucat sa sterg ce nu-mi placea si acum cosmetizata si tot arata chiar bine..joi vine momentul adevarului, anume daca trebuie sa schimb, sa sterg, sa mai adaug sau daca e bine. In rest sunt usor dezamagita de niste cursuri si profesori, de altfel ca toti ceilalti, pentru ca ce e ‘creativ’ pentru unul e urat si impopotonat pentru altul si nimeni nu poate sa ajunga la un acord. Anyway.

Ce vreau sa spun (si mi-am dat seama abia dupa licenta) e ca sunt genul de persoana care (mai nou) daca lucreaza, trebuie sa lucreze, but don’t get me wrong; am o limita de atentie de maxim 35 de minute deodata daca sunt norocoasa, doar ca in alea 35 de minute trebuie sa concentrez toata atentia si grija de care pot fi capabila. Daca stau si ma gandesc, pot sta cu orele in sir in fata calculatorului, cam ca atunci cand bei si ai senzatia ca ideea ta e cea mai buna si o sa-ti ia un premiu (cum zicea Naumovici). Pe masura ce lucrezi iti dai seama ca nu e asa, ca de fapt aiurezi si ca mai bine te culci, iesi la aer, bagi o sesiune de bungee jumping, mai faci un tort sau o prajitura si te intorci dupa o zi sau doua la ce aveai de lucrat. Altlfe o sa innebunesti crezand ca lucrarea ta e sublima si ia o nota proasta

That is all.

Am si eu o parere legata de vorba asta preferata a multora, ca daca traim in Romania asta ne ocupa tot timpul. Manifestarile ei sunt periculoase dar de multe ori cand ma gandesc la Romania am in minte o closca care sta confortabil pe cuib si nu s-ar da jos pentru nimic in lume.

Aici stiu ca imi plac reportajele de stiri si ziarele pentru ca nu am niciodata senzatia ca sunt cu 2-3 zile in urma fata de restul lumii si pentru ca stirile nu se limiteaza la evenimente stupide din satul Cucuietii din Deal, de care nimeni n-a auzit si nimanui nu-i pasa ca e chestie ‘de umplutura’. Chestiile de umplutura aici sunt tot felul de fapte diverse si stiri din alte colturi ale lumii. Cand zic stiri, nu zic de filme de pe youtube cu pisici din alte colturi ale lumii.

Exponatul numarul unu aici la ‘nasoalelor, mai aveti o sansa‘

despre o femeie care ‘nu ajunsese diva dar nici nu arata ca o papusa gonflabila de la un sex shop de pe magheru (inca):

Cand ajung in tara si ma uit intamplator la televizor nu-mi dau seama ce e in neregula dar brusc imi dau seama ca pe langa cei 10-11 care s-au sinucis sau au fost ucisi in mod grotesc pe undeva prin tara, stirile se opresc de multe ori la ace se intampla in limitele granitei tarii.

Si e pacat; nu zic ca la noi nu exista prostii gen “ce a scris Stephen Fry pe twitter” care nu e stire, dar se pierde in marea de stiri reale. Aud despre Africa de Sud, Coasta de Fildes, despre Tailanda, despre politica externa a Chinei, despre administratia lui Obama, despre romani care imping femei pe sinele de tren in Kent, tot felul de chestii care in Romania s-ar reduce la nu-stiu-ce sat unde tiganii au iesit cu sabiile, alte locuri in care un copil a ars in casa cat parintii ieseau sa isi ia tigari sau tot felul de tampenii care te deprima si te streseaza in acelasi timp.

A ajuns sa fie foarte greu sa iei contact cu ce se intampla in afara tarii si normal ca tot ce e in tara pare sa iti ocupe tot timpul pentru ca ocupa tot timpul alora care se ocupa de redactarea stirilor.

Pe final, un interviu cu Mihai Ghyka care a facut o pauza si s-a intors in mediul local de munca:

In State e un cu totul alt regim de munca decat in Romania. Cum spunea conu’ Alecu Paleologu: nu suntem nici orientali, nici balcanici. Suntem bizantini.

E un mod latin de a privi lucrurile in ansamblul lor, de a te bucura de ele, ca nu pot spune ca erau [colegi care nu vroiau sa stie cum se calcula in mod complicat prima, vroiau doar sa stie suma- n.a.] detasati din punct de vedere material. Dar nu asta era motivatia. Nu pentru acea prima anuala isi dadusera ei toata energia si toata inteligenta.

Cred ca motivatia pur financiara nu e atat de prezenta in Romania. Exista in schimb, intr-un mod foarte interesant, dorinta de a epata, care a a fost prezenta dintotdeauna la romani. Radu Rosetti povesteste ca, la inceputul secolului 19, trasurile pe care le vedeai la Bucuresti rar le vedeai si la Viena. Boierii vroiau sa-si cumpere neaparat trasurile cele mai. Ceea ce se intampla si astazi, cu alte trasuri. Asta a tinut intotdeauna de spiritul romanesc.

So, nu va mai ocupati timpul cu tampenii.

De ce toata lumea are senzatia ca brusc daca investim in twitter o sa fie totul minunat si o sa renuntam si la centrale? Daca twitterul ar lua jumatate din numarul de plangeri pe care le iau centralele ar face poc in primul rand, dupa care ar enerva pe multi care oricum nu-si rezolva problemele prin conceptul de ‘call centre’ ..how ’bout we get rid of the concept in the first place? Daca ai ajuns atat de mare incat sa ai nevoie de centrala in India, e momentul sa-ti pui intrebarea ‘ce-ar fi daca centralele astea n-ar exista?’

Ce-ar fi…

“For newlywed Mukherjee, who earns around $3000 per year (a high salary for a young Indian urbanite, yet a mere one-sixth of the average call-center wage in the States), such tales are a bizarrely intimate insight into the downside of the American Dream. She admits that she always thought of the U.S. as a place with “a never-ending supply of money and material possessions,” where crises are solved by Bree Van de Kamp turning up on the doorstep with freshly baked muffins. So did most of her colleagues. Indeed, call centers are renowned for emulating and idolizing U.S. culture. At 24/7 Customer, agents learn to speak with fake American accents and adopt Anglicized names like Kate and Ben. They attend crash courses in American history and study staples of Americana like Friends and The Apprentice. 24/7’s lobby says it all: The walls feature murals of smiling call-center agents, dressed in the casual, geek-chic fashion of Silicon Valley hotshots, alongside giant corporate slogans. We are a highly motivated, performance-driven organization, says one.”

Cateva chestii care au in inceput promitator si ar putea continua in aceeasi nota dar pe alocuri scartaie:

MAE Romania care da informatii dar nu stiu/nu cred ca raspunde la intrebari; daca ar raspunde ar face cautarile de pe site-ul lor mult mai usoare;

2. Tarom care pare sa raspunda la intrebari si sa ofere informatii dar nu a facut vreun efort special in zona PR, de exemplu sa ne linisteasca cu ce-au facut sau n-au facut sotii Banica;

3. RATB care cred ca a amortit de la frig, altfel mai anunta intarzieri si aglomeratie pe diverse trasee si alte diversiuni;

4. Politia Capitalei care are si facebook si as zice unele poze chiar relevante in caz ca la TV cenzureaza continutul; la ei pe fb nu. Buletinul informativ devine usor plicticos dar cred ca daca isi filtreaza singuri continutul punand informatii doar despre lucrurile cu adevarat relevante sau producand stiri gen ‘tineti mainile pe buzunare in autobuzul x, y’ si eventual informatii de bun simt despre unde sa nu te plimbi pe strazi noaptea ar fi si mai urmariti considerand ca raspund la intrebari;

5. Tnuva Romania: nu stiu cine scrie, ce face dar e foarte prietenos sau prietenoasa. Sau mai bine zis a fost. Peste craciun pare ca a disparut de la post dar facea bine ce facea cu mici exceptii: nu stiu cati oameni ar vrea sa fie prieteni pe twitter cu iaurtul si laptele, dar mai degraba sub ideea de mic dejun sanatos sa-si creeze un sub-brand care chiar are relevanta. Mai bine zis, cu cine ai fi mai degraba prieten: cu zuzu sau cu Tnuva? I thought so;

Insemnari optimiste si incurajatoare, da? Nu doar nervi si ‘asa e prost’. Habar n-am cine lucreaza la ele, daca citeste, daca ii pasa dar ideea e ca se poate

Cand te plictisesti la curs uneori  te uiti pe geam si te fura peisajul gandindu-te la marea schema a lucrurilor, la tine ca produs finit al cursului, eventual al societatii daca te simti curajos, la ce poti face de fapt daca nu vrei sa faci ce te-ai angajat sa studiezi si cel mai important…..oare e nevoie de ce stiu eu sa fac? Pana si oamenii din vanzari si marketing isi pun intrebarea asta. Sau mai bine zis, cum ii convingem pe oameni ca de fapt au nevoie de noi?! Trebuie sa existe o scuza si pentru existenta noastra pe lumea asta!

Si ma gandesc la doua cazuri, cazuri care de multe ori imi scapa si ma simt mult mai bine:

Nathan s-a mutat recent de unde statea, in apropierea unui high street cu o gramada de magazine si magazinase de tot felul de marimi, un supermarket si cateva banci. In doi ani de zile, din 2007 pana in 2008 erau deja nu mai mult, nu mai putin de 4 saloane de coafura, unul deschis recent. Exista si un fel de aprozar, iar colac peste pupaza s-a mai deschis unul fix langa primul. Cand l-am vazut m-am gandit ca e o idee usor tembela dar cum din experienta stiu ca unele lucruri functioneaza si cand n-ar trebui, poate avea ceva ce ala de langa nu avea. Si intr-adevar, pe langa fructe si legume aduceau si seminte pentru pasari, mancare pentru pisici si tot felul de alte chestii.

Evident in vreo 8-9 luni de zile a disparut asa cum a aparut din cateva motive care mie mi se pareau evidente dar patronilor (o familie) nu le erau:

• nu deschizi aprozar langa alt aprozar care acolo de cativa ani buni de zile si un supermarket care vinde legume si fructe sau deschizi daca ala o duce prost si tu aduci ceva mai bun sau vinzi ieftin, vesnica poveste;
• nu vinzi seminte si mancare de pisici si altele in acelasi loc cu mancarea pe care o pui in farfurie. wtf?
• nu iti zici ‘aprozar’ si vinzi seminte si mancare pentru cei care au animale pentru ca sigur n-o sa caute mancarea pentru animal fix acolo
• e suficient sa te uiti la ACORN sa-ti spuna ca esti intr-o zona cu oameni care merg la serviciu toata ziua, toata saptamana si cel mai probabil nu gatesc, ci cumpara de-a gata.

Partea a doua, alt epic fail, un magazin cu haine undeva intre blocuri, departe de lumea dezlantuita. A deschis si un salon de unghii asa, de chestie, super oportunitate de business. Se numea ‘WOW’ si nu vindea mare lucru. A murit dupa vreo 6 luni pentru ca nu cred ca in lumea in care comandam de pe asos si cumparam din H&M cineva o sa se inghesuie la magazinul de la colt. In vanilla years poate, acum orice poate sa dispara si nimanui nu i-ar parea rau.

Fruntea sus si tot inainte se pare!

1. Real-time everything, ca nu degeaba twitter a fost integrat in Google search, nu degeaba facebook ne-a dezgolit pe toti si se baga pe console, nu degeaba LinkedIn are si el status updates si de-aia avem Seesmic Look.

25 Februarie: Ia te uita. Facebook status updates to feature in Google!

1. Dan sugera ca cineva o sa faca bani de pe urma celor care vor dori sa scape de Google si serviciile lor; banuiesc, pentru ca n-am intrebat, ca e vorba de:
   • Oameni care vor sa scape de serviciile Google si sa schimbe cu ceva mai mic si mai putin ‘evil’ sau corporatist; problema e ca ceea ce google ofera gratis acum, altii ar trebui sa ofere cu plata si lumea inca nu s-a saturat de google incat sa vrea sa schime
   • Cei care nu vor sa mai fie listati in cautari pe net sau nu mai vor profiluri online aka web suicide machines sau internet seppuku care momentan sunt blocate de facebook din motive evidente – oh no, you’re not friggin’ getting away from us!
2. Produsele si serviciile cu online customer voyage ca explicatii sau instructiuni si incurajarea utilizatorilor sa creeze propriile filme pentru ca e mai credibil si convingator sa vezi pe cineva facand ceva cu un obiect sau site decat sa citesti despre asta;
3. Integrated; viitorul nu e nici digital, nici traditional, e de ambele. Google face reclame la metrou, in ziare si in oras pe bannere si uraste asta probabil pentru ca si-a dat seama ca daca vrea cota de piata, n-o s-o obtina doar prin online, ci prin integrarea tuturor minunilor numite online & offline levers sau mecanisme online & offline..daca asta o fi traducerea.
4. Ma doare capul, ma gandesc maine daca mai am revelatii;

Mi s-a pus pata pe tot felul de produse care imita prin design de ambalaj, eticheta si mai mult alte lucruri originale care de regula costa de 3, 10 sau chiar o suta de ori mai mult decat copia ieftina. S-au facut nenumarate studii care arata ca produsele clone care copiaza un anumit brand vand mai bine, exista si cifre dar n-o sa le mentionez pentru ca nu asta e ideea. Ideea e ca exista cateva categorii de femei, cel putin asa cum imi imaginez eu:

• Cele care stiu care e brandul original si se enerveaza atunci cand produsul devine accesibil si celor care nu si-ar permite brandul original, ca in cazul cizmelor UGG care se recunosc de la o posta, discutat si in comentariile la un articol pe StyleDiary, anume ‘Razboiul designerilor‘

“m-am saturat sa vad pe strada zeci de fete cu genti “chanel” si “ugg bots” cumparate cu 100 ron de la magazine dubioase. Datorita faptului ca articolele copiate au preturi asa mici sunt cumparate de mase si isi pierd tot farmecul. Sunt de acord cu inspiratia dar nu si cu copierea. “

Miky @ Razboiul designerilor

• Cele care cumpara clonele si n-au nici cea mai vaga idee care e originalul, in esenta lipsa de stil sau cultura care nu se invata la scoala; atunci cand cumperi un quilted shopper sau chain bag si nu stii de unde a aparut;

Aici mi se pare fascinant. Am vazut urmatoarea chestie in ASDA (fostul Wal-Mart european) si mi-am vazut crema de fata clonata in mod nerusinat si nu stiam daca sa ma bucur sau sa ma supar. De fapt m-am enervat pentru ca e plagiat in termeni de design, in ceea ce priveste continutul stiu sigur ca nu e acelasi lucru:

Produsele sunt clone dupa cele philosophy, doar ca de la £5 la £30 e cale lunga. philosophy se vinde doar in magazine de lux sau online si se poate spune ca s-a format o comunitate secreta; e genul de produs despre care afli probabil doar din reviste upmarket sau de pe youtube sau ti-a fost recomandat la salon de cosmeticiana.

Am testat teoria pe o vanzatoare din Selfridges; am intrat, m-am uitat vreo cateva secunde la ele si a venit prompt sa ma intrebe daca ma poate ajuta. Ii zic ca am auzit de produsul asta (purity de mai sus, care e absolut genial) si ca mi l-a recomandat o prietena. La inceput mi-a zis ca e grozav, ca inlocuieste doua produse de demachiat, i-am spus ca am mai incercat Clinique, un produs similar, s-a luminat la fata si a zis ca nici nu se compara. Moment in care a zis ca foarte putina lume stie de el dar cei care stiu se intorc mereu si il cumpara.

In momentul in care ai cumparat mereu produsul ieftin si vezi originalul, creezi tot felul de scuze in apararea clonei. Ca arata la fel de bine, ca functioneaza la fel, ca ce-am eu nevoie sa dau atatia bani, ca nu merita, ca e jaf si tot asa. Sau te afli la rascruce si te intrebi ce naiba am tot cumparat pana acum? M-au pacalit! Ala de ce e asa scump? Daca al meu e ieftin, inseamna ca nu e de calitate?

• Cele care cumpara clonele pentru ca (asa cum se zicea mai sus) e singurul lucru pe care si-l pot permite in loc sa stranga bani pentru un original;

Fish where the fish is, banii sunt in ultimele trei categorii, preponderent in ultima pentru ca se poate face presupunerea ca informarea se face pe net si din reviste (Lookbook.nu, facebook, prietenele, asos.com, grazia, heat, more, tralala). Nu cred ca se cheltuie mai putin decat se cheltuia in anii trecuti, ci doar ca se cheltuie in alte magazine. Nu se mai cheltuie la fel de mult in Warehouse, ci in locuri mai ieftine. Dimpotriva, nu suntem mai economi sau econoame, ci ne luam mult mai mult, calitativ mult mai prost (Primark) dar cat sa ne satisfaca dorinta de nou. Nu ii cred pe cei care spun ca vanzarile nu au de suferit in segmentul produselor de lux din cauza ca ma plimb pe strada si vad Burberry, UGG si Louis V cu autocolantul de reduceri in vitrina. Daca o ducem bine, de ce reducem pretul?

Si daca nimeni n-o duce bine, de ce sa chinuim femeile care vor Louis V fara eticheta cu pret piperat? Sa le oferim alternative care sa para acceptabile, nu?

Are multe. De fapt nu berea in sine, ci mai degraba cidrul Strongbow care nu e tocmai un produs premium, sa zicem. Faptul ca vine la sticle de plastic de 2 litri probabil explica o parte din lucruri mai bine decat as putea eu.

Acum ceva vreme cand am urcat pe Snowdon, la cabana din varful muntelui era o cafenea unde surpriza surpriza, singura bautura alcoolica era Strongbow. Nu Stella, nu Guinness, nu nimic. Doar Strongbow. Era clar un monopol aranjat si aranjat cu scop: noua campanie care il plaseaza ca o bautura pe care o ‘castigi’ sau o bei pentru ca o meriti.

Exemplul #1:

“Behind here men earn their bowtime” – Strongbow. Hard Earned

Calitatea e proasta dar na, ideea conteaza. E o mare schela fix pe Oxford Road (care e cea mai aglomerata ruta de autobuze in Europa) si un drum de mare circulatie. E plasata bine de tot pe o cladire care va fi gata abia vara viitoare si care pana acum nu a avut nimic. Muncitorii nu sunt cu nimic mai speciali fata de alti muncitori, poate doar o poveste despre cum a cazut o macara schimba lucrurile dar numai pentru localnici. Oricine altcineva vede ce vezi si tu: aici se lucreaza din greu. Ce nu se vede e mana care tine paharul, cu negru sub unghii taiate cu cutitul probabil, nu cu unghiera. Munca grea. Coniac unirea dar nu munca lenesa, munca adevarata.

Exemplul #2 – Bancherii

Fiecare om are randuiala lui si meritul lui – roofers, gas fitters, dar bancherii? Bancherii nu sunt buni de nimic. Sod off deci! E ca si cum Strongbow a declansat un razboi nu doar impotriva altor bauturi, ci impotriva celor care nu sunt buni de nimic. Noi astia la munca de jos punem acoperisuri, instalam, bancherii nu fac nimic si iau bonusuri.

Increderea e un sentiment foarte puternic si cum nimeni nu mai are incredere in bancheri, politicieni, uite un brand care nu are nicio calitate aparenta  sau gust (decat daca esti in categoria roofer) care vine si face dreptate pentru toata lumea. A fost plasat strategic inainte de emisuni gen Question Time (stilul dezaterilor prezidentiale dar daca n-ati auzit de el e o emisiune in care participantii primesc 20 de intrebari serioase la care trebuie sa raspunda sub scrutinul unor experti din panou, gazdele emisiunii si evident audienta) sau filmelor precum ‘Law Abiding Citizen’ – vedeti ironia?

Si da de gandit bancilor care isi axeaza comunicarea pe tot felul de beneficii si alte beneficii cand toate au probleme serioase. Motiv pentru care orice motto de genul siguranta, incredere, raspundere sau mai stiu eu ce e mai mult decat inutil. Oamenii nu cred ca mai exista banci care sa ofere totul pentru nimic si in consecinta nu ii mai intereseaza ce beneficii si prostii gratis primesc pentru ca tot din buzunarele noastre primesc.

Pe sistemul..daca as fi o banca mi-as recunoaste vina si n-as promite customer service (inexistent sau varza) ci mai degraba as zice ‘we might not be good but at least we’re not a  complete crock of s***e. ‘ Suntem inca mai buni decat salteaua.

Si da, pana si urcatul pe munte are legatura. Cand crezi ca ai ajuns in varf si astepti rasplata, rasplata e de fapt ceva venit din mintea unui om de marketing de la Strongbow. Ai muncit, ia Strongbow si uite de ce!