deea // supermagnet

Poate am o viziune mai ciudata asupra lumii uneori dar momentan urasc din tot sufletul unii oameni care refuza mici investitii acum ca sa le fie mai bine mai tarziu. Sa explic de ce!

In cladirea in care locuiesc se discuta de ceva vreme despre insulatia peretilor ca sa ne fie mai cald la iarna. E o chestie pe care guvernul o subventioneaza si in concluzie pe noi ne costa cam £50 per apartament. In gandul meu, ce bine! Chiar daca nu platesc eu (stau cu chirie), plateste proprietara si macar ne e noua mai bine la iarna, nu mai sunt peretii reci gheata. Pana cand s-a propus asta si celorlalti proprietari care..bineinteles au zis nu!

Nu imi dau seama acum de ce toata lumea a refuzat. Din cate stiu mai nimeni n-a plecat in concediu, toti fac parte din clasa muncitoare pentru ca ma trezesc in fiecare dimineata si o aud pe vecina de sus cum tropaie prin camera nu cu picioare, stiu cand tranteste sertarele si usile in bucatarie si cand se intoarce. In zilele in care eu ma intorc mai tarziu e si mai bine chiar, am sansa de a avea liniste cateva ore. Dar in mod constant, de la ora 8 dimineata pana pe la 5 nu e mai nimeni acasa. Criza nu mi se pare o scuza buna, mai ales cand platim suficient caldura iarna si insulatia chiar ar ajuta dar sa zicem ca oamenii nu vor pentru ca beneficiul nu e instant.

De multe ori prin agentie se fac glumele alea de prost gust pe care lumea care nu lucreaza in publicitate nu le inghite: daca n-ar fi ei, n-am avea slujbe (de parca noi nu facem parte din aceeasi masa de consumatori) Si atunci nu pot sa nu ma gandesc la cum arata oare o zi din viata lor la cumparaturi: cand cauta ceva oare se duc in magazin si cumpara ce cumpara de obicei? Iau toate sortimentele si varietatile la incercare si decid ce le place? Sau doar se gandesc la o reclama pe care au vazut-o si a ramas undeva in spatele creierului lor intamplator?

Inertia ne omoara.

Am o mica (mare) frustrare in legatura cu lucrarea de licenta, mai exact partea de research proposal despre care trebuie sa vorbesc in vreo 3,000 si ceva de cuvinte. E frustrant pentru ca sunt multe lucruri de zis si multe studii cantitative despre what media people engage with dar nu si how people engage with it. Ceea ce vreau eu sa fac in esenta. Si in trei mii de cuvinte, fiecare sectiune are anumite limite. Literature review are cinci pagini. Introducerea si contextul maxim doua. Obiectivele o jumatate de pagina daca se poate.

Ma enerveaza ca a trebuit sa scriu doua versiuni pana la urma, una pe care o s-o trimit maine si una pe care chiar o s-o folosesc in lucrarea de licenta, unde nu am limita de pagini la fiecare sectiune.

Bunch of arse, in esenta, dar ma rog, sa vedem ce iese.

La un semafor cu o zona de oprire pentru biciclisti se aseaza frumos o masina. Fix in mijlocul ei, ca sa iasa el primul cand se da verde. In general oamenii respecta, sunt foarte relaxati si nu se streseaza pentru 1-2m in plus la plecare cand s-ar putea sa vina un biciclist din spate. Distinsul care s-a asezat pe banda respectiva se uita in spate si nu vede nimic dar ghinionul lui e ca stopul e lung, fir-ar el sa fie. Si bineinteles, din spate vine un biciclist dupa vreo zece secunde, vede ca n-are loc, asa ca se opreste fix langa geamul astuia si ii arata degetul de ‘up yours’. Nu tipa, nu urla, doar asa. Ala din masina, ce nu parea de-al locului (sau ca ar fi avut bun simt) incepe sa dea din maini de scuze. Din spate oamenii din masini deja dadeau din cap cu dispret fata de cel din fata si incep sa-l claxoneze cand se da verde.

Morala: chiar daca ai impresia ca e gol si nu vine nimeni, intotdeauna vine cineva. Ass.

Cum am prea mult timp liber stateam si imi faceam ordine in RSS reader si renuntam la o gramada de bloguri sau site-uri pe care nu le mai citesc, sau daca le citesc le citesc in sila.

Intr-o prima etapa, daca un site interesant n-avea feed RSS nu il mai bagam in seama. In a doua etapa, daca un feed devenea plictisitor, repetitiv, neinteresant, inferior altor feed-uri mai bune, deja nu mai conta foarte tare, renuntam la continut.

Asta in ceea ce priveste tot ce inseamna stire cel putin.

Cat despre oameni, am descoperit prin intermediul facebook, vorba lui Jon Lajoie, ca oamenii in general do not give a f*** sau give too much of a f*** despre cum se foloseste facebook aici in UK.

Sunt persoane cu care ma intalnesc zilnic la facultate si sunt numai cu ‘what they did on facebook’, cu cine au vorbit, ce poza a mai aparut, daca nu esti pe facebook pur si simplu nu existi in lumea lor si sunt vadit dezamagiti daca nu le-ai citit status updates sau nu le-ai verificat profilul.

Daca ar sti de twitter cred ca mi-ar iesi peri albi in cap cu ‘nu ma urmaresti?’, chiar daca si asa, cand nu stii ceva despre ei nu faci parte din audienta celor carora li se adreseaza. Daca ar sti si de friendfeed probabil ca as crapa direct. Ma bucur ca n-au bloguri. Ma bucur ca ei nu-l citesc pe al meu. Nu contest faptul ca gandesc pentru ei insisi dar ca orice masa mare de oameni (in cazul asta foarte diversi), abia un procent foarte mic va crea ceva continut original si interesant, cel putin. Redefinind interesant, imi dau seama ca de fapt s-ar putea sa fac un pleonasm. Pentru mine tot ce e original e interesant intr-o oarecare masura, si de obicei original inseamna ori autentic, ori nou. Doar ca pana si cuvantul ‘nou’ a ajuns sa insemne altceva pe internet. Nou in general sau nou pentru mine? Nou pe internet inseamna acum maxim o zi, vechi inseamna de acum doua zile sau de ieri dimineata chiar. Nu mai e nou ca in jurnalismul traditional, unde ‘nou’ isi pastra intelesul toata saptamana si o stire ‘veche’ era de acum doua saptamani. Pe internet, de acum doua saptamani e antic deja.

“Closing your eyes isn’t going to change anything. Nothing’s going to disappear just because you can’t see what’s going on. In fact, things will be even worse the next time you open your eyes. That’s the kind of world we live in, Mr Nakata. Keep your eyes wide open. Only a coward closes his eyes. Closing your eyes and plugging up your ears won’t make time stand still.”

Haruki Murakami

Fake following este probabil una din cele mai tari chestii gandite de cineva pana acum.

Nu stiu daca ati observat, dar oricum e in natura umana sa transforme orice intr-o competitie. Pe last.fm e vorba de cata muzica ai ascultat. Ai ascultat muzica mai buna? Mai multa? Indiferent de cat de subiectiva e perspectiva, tot o sa existe competitie. Ai 60 de prieteni pe facebook? A, pai eu am 122. Numeric superior, oricat ai incerca pe cineva sa convingi ca nu conteaza cantitatea, ci calitatea, ai gresit locul. Nu intr-un mediu superficial. E ca si cum te-ai duce in mijlocul unei prezentari de moda sa faci reclama la restaurantul cu delicioasele sarmale si apetisanta mamaliga. Poate tu ai dreptate si asa-ti place tie, dar n-ai cu cine.

Revenind la fake following, prima oara friendfeed mi s-a parut o inventie draguta. Avem profiluri online atat de multe, ce facem cu ele? Ne ia prea mult sa le verificam intai pe ale noastre, pe al prietenei, prietenului, familiei, toti prietenii nostri si prieteni ai prietenilor. De multe ori oameni putini pot genera atata continut incat mi-e greu si lene sa trec prin tot. Cine stie ce pierd, riscul meu. Mi-as dori sa existe nu numai fake following, ci o mai mare importanta acordata posibilitatii de rating a unor stiri, pe sistemul thumbs up si thumbs down anonim. Facebook face chestia asta, cu “more of this” si “less of this” cand iti dai seama ca cineva are logoree sau sufera de exhibitionism. De fapt, a intrat in sistemul de ‘leave me alone’ si a contribuit cu urmatoarele lucruri:

• Toate application boxes au fost mutate intr-un tab separat al profilului pe care il accesez doar daca vreau sa le vad, in toata gloria lor.
• “More news like this” si “Less news like this” cand ma satur sa aud de aceleasi persoane tot timpul.
• “Ignore all invitations from this person” cand aceleasi persoane trimit 100 de invitatii la bauturi, cadouri, animale si alte balarii pe facebook. Nu ma intereseaza una, e clar ca nu ma va interesa nici a suta invitatie pe care mi-o trimite respectivul sau respectiva.

Acum ce facem? Nu mai facem nimic pentru ca e prea tarziu.

Apreciez emailurile si mesajele pe care le-am primit si imi pare rau ca n-am avut timp sa raspund la ele. N-am avut cea mai grozava saptamana si totul s-a terminat in mod stupid azi dimineata. Nothing is making any sense now.