Viitorul vine, și e un algoritm plus A/B testing

O să pun chestia asta aici, în mare parte pentru că o vedem de ani de zile, în fiecare zi și totuși clienții nu o înțeleg. Darămite oamenii de rând care habar n-au unde sunt datele lor, ce fac, cum funcționează internetul și probabil nici nu se întreabă cum ajung paginile de internet la ei, nevermind anything else.

Ne luptăm nu numai cu posturi TV la care oamenii stau cu ochii toată ziua și înghit prostiile pe care le debitează ca apoi să le regurgiteze, ci și cu asta:

“My children will certainly never, ever understand this concept of mass communication.” Up to now, explains Nix, election campaigns have been organized based on demographic concepts. “A really ridiculous idea. The idea that all women should receive the same message because of their gender—or all African Americans because of their race.” What Nix meant is that while other campaigners so far have relied on demographics, Cambridge Analytica was using psychometrics.

“At Cambridge,” he said, “we were able to form a model to predict the personality of every single adult in the United States of America.” The hall is captivated. According to Nix, the success of Cambridge Analytica’s marketing is based on a combination of three elements: behavioral science using the OCEAN Model, Big Data analysis, and ad targeting. Ad targeting is personalized advertising, aligned as accurately as possible to the personality of an individual consumer.

“Pretty much every message was data-driven,” Alexander Nix remembers. On the day of the third presidential debate between Trump and Clinton, Trump’s team tested 175,000 different ad variations for his arguments, in order to find the right versions above all via Facebook. The messages differed for the most part only in microscopic details, in order to target the recipients in the optimal psychological way: different headings, colors, captions, with a photo or video. This fine-tuning reaches all the way down to the smallest groups, Nix explained in an interview with us. “We can address villages or apartment blocks in a targeted way. Even individuals.”

The Data that Turned the World Upside Down 

Email-ul nu e problema

Cam da, motiv pentru care nu Slack și notificările sunt problema pentru unii oameni, ci faptul că nu știu să comunice sau să filtreze și organizeze canalele de comunicare într-un mod util.

“So here’s the thing that you’re bad at, which is why none of the fifty different email apps you’ve bought for your phone have fixed the problem: when you get these messages, you aren’t making a conscious decision about:

– how important the message is to you
– whether you want to act on them at all
– when you want to act on them
– what exact action you want to take
– what the consequences of taking or not taking that action will be

This means that when someone asks you to do a thing, you probably aren’t going to do it. You’re going to pretend to commit to it, and then you’re going to flake out when push comes to shove. You’re going to keep context-switching until all the deadlines have passed.

In other words: The thing you are bad at is saying ‘no’ to people.”

Email isn’t the thing you’re bad at.

Cât durează până pui bani deoparte?

Mă uitam pe ce scria zoso acum câteva zile când întreba audiența cât timp le-ar lua pentru a putea pune deoparte €2,500 (10.000 lei). Am pierdut mult timp contemplând graficul ăsta făcut pe un eșantion de 671 de oameni: 25,98% consideră că nu ar putea niciodată să strângă 10.000, 10,36% ar avea nevoie de un an dar 25,38% ar avea nevoie de 2-3 ani. Plus, într-o întrebare conexă, un procent de 20,57% zic că smartphone-ul a fost cea mai scumpă achiziție din ultimul an iar alții și-ar renova casa dacă ar avea banii în mână.

provident

Am pierdut și mai mult timp în comentarii. Cineva care a fost ascuns din văzul lumii din cauza voturilor negative primite după ce s-a lăudat cu un salariu de vreo 8,000 euro pe lună ca software engineer în Elveția. Da, prietene, și mie și ție ne-ar lua puțin să strângem banii ăia. E oarecum irelevant  să ne întrebăm cât ne-ar lua nouă, unui grup minoritar de oameni plecați în afară pe domenii care plătesc bine ca să strângem 2,500 de euro. Cu un simplu comentariu confirmi ceea ce mulți poate că știu („se câștigă bine în afară”) și sperii niște oameni care poate nu știau („o, dar ce bine câștigă bine în afară”).

Toți avem alte motive pentru care punem deoparte sau plecăm în afară. Un salariu mare sună bine comparativ cu România, iar puterea de cumpărare pe care o ai dacă/atunci când te întorci e mare, dar discuțiile despre cine se întoarce și pe ce cheltuie sunt cu totul altă treabă. Interesant, s-au făcut multe studii pe tema asta. Acum doi ani o analiză de la University of Leicester asupra unui eșantion de 42,000 de est-europeni care au plecat în Vest sugerează că dacă pleci pentru bani nu devii mai fericit. Câștigi mai bine, dar nu pentru țara în care trăiești neapărat:

“Migrants from eastern Europe do not appear to have gained happiness via migration to western Europe.  Migrants are happier than stayers – but the analysis suggests that migrants were already happier than stayers, even prior to migration.  So, the happiness advantage of migrants doesn’t emerge as a consequence of migration; that advantage was already present before migration,” he said.

[…]

Migrants, however, might be able to increase their incomes quite a lot by moving to a wealthier country.  Even if they do, though, they might end up in a lower ‘relative’ position in the destination country – and relative position usually matters more for happiness than one’s ‘spending power’ or ‘absolute income’”.

Oricum ar fi, lumea de acasă va raporta salariul tău la propriile dorinte („de banii ăștia îți iei o casă la curte și îți faci un concediu”), la aștepările lor față de tine („băiatul unei vecine e și el în același oraș dar câștigă mai bine, lucrează la o bancă”) sau ca să poată face o comparație între alți oameni într-o situație similară („știu și eu pe cineva care a plecat și e într-un orășel din Austria/Italia/Germania etc. și zice că îi e greu”).

În mod ironic, ajungi într-o situație în care a putea pune banii ăia deoparte ca muncitor în afară nu e neapărat un motiv de laudă, decât dacă vrei mereu să simți că oamenii fac comparații pe care nu se pot abține să nu le facă. Cu puțină înțelepciune ajungi să îți dai seama că e mai bine dacă nu le spui cât ți-ar lua și nici ce ai face cu ei.