Jurnal din România, August 2017

Am ajuns în România pentru două săptămâni, în pauza dintre Marea Britanie și Statele Unite. Am scris ceva în engleză despre faptul că de la mijlocul lui August mă mut în SUA și mă gândeam dacă să o traduc cu totul, dar nu cred că mai e cazul. Pe scurt, după zece ani de Marea Britanie o să mă mut în San Francisco cu soțul meu. Da, și asta e o altă chestie pentru altă dată.

Lumea mă întreabă ce s-a schimbat față de cum știam eu România.

Momentan nu pot să zic decât că mi-e bine.

Îmi place căldura. Pot să fie și 38 de grade, tot e mai bine decât cele 10 din Londra. Tot e mai bine decât „iarna” din San Francisco în August, când temperaturile sunt joase și nu corespund cu „vara” pe care și-o imaginează multă lume.

Orașul s-a schimbat, dar se schimbă mereu în bine, chiar dacă încet și nu uniform. Ultima oară când am venit nu am văzut așa de multă lume cu carduri contactless. Schimbările pe care oamenii nu le percep zi de zi le observ altfel.  Se repară multe lucruri, se construiesc, se strică altele, probabil se fură în timp ce se fac toate lucrurile astea dar progresul e vizibil. Nu știu unde să mai ies cu oameni, pentru că ce știam eu ori s-a închis, ori s-a mutat, ori s-a schimbat centrul de gravitație și ce e cool.

Îmi place Bucureștiul gol. Traficul nu-mi place, și știu că August e o excepție pentru că e sezon de concedii și escapade de weekend. Sunt mult mai multe mașini, și e clar că oamenii o duc bine – sau cel puțin suficient de bine ca să stea fiecare în câte o mașină. Când trec pe jos pe lângă coloane la orele de vârf nu văd decât câte o singură persoană în fiecare mașină.  Nu cred că îi place nimănui, dar e unul din aspectele care nu s-a schimbat foarte mult. Sunt mașini parcate peste tot, parcate peste alte mașini, și prea mulți oameni care opresc în mijlocul intersecțiilor sau unde nu trebuie, lăsând doar luminile de avarie; ca și cum mașina devine invizibilă dacă oprești în mijlocul drumului și pui avariile.

Oamenii din cafenele, supermarketuri și servicii sunt mult mai politicoși. Poate am avut eu prea puține interacțiuni ca să conteze, poate e vară, soare, și lumea mai optimistă, dar nu a fost loc în care să intru și să nu dea cineva bună ziua sau chiar să mulțumească. Acum câțiva ani nu era chiar așa, și sunt sigură de asta pentru că probabil am scris și pe aici.

Orașul e mai curat, și asta se vede de câțiva ani. Lumea pare surprinsă când zic asta, dar n-am văzut atâtea locuri cu steaming piles of garbage din care iese zeamă și pe care nu le culege nimeni, sau mizeriile lăsate de hoardele de oameni de la ora de vârf în Londra, care sunt cu greu culese de măturătorii de stradă. Norocul Bucureștiului că e proporțional mai mic și nu are atâția locuitori ca Londra, evident, dar cred că o mare parte se atribuie și serviciilor de salubrizare care își fac treaba.

Prea multă lume folosește Facebook pentru polemică, sau mai bine zis prea mulți oameni chiar iau Facebook și ce e pe Facebook în serios. Scriu postări kilometrice. Stau să își scrie comentarii, și se supără dacă nu răspunzi la comentarii. Spre deosebire de toți colegii mei care nu prea mai foloseau Facebook decât pentru dat „attend” la evenimente, pus o poză sau două din când în când și articole sau clipuri interesante. Oamenii de la Facebook se pot bucura de o audiență super engaged în România 🙂

Toată lumea rezolvă totul la telefon, tot timpul. N-am vorbit la telefon în ultimele trei luni cât am vorbit în România într-o zi. Am uitat că trebuie să zic „te pup” la lume, altfel unii se supără. Dacă nu pupi, nu e bine. E ceva în neregulă? S-a întâmplat ceva? Te-am supărat?

Toată lumea pe care am întâlnit-o vorbește de coduri galbene, portocalii și roșii. Pensionarii tot se plimbă pe strada în miezul zilei, pentru că…ăă…carpe diem?

Cafeaua e scumpă, raportat la salarii. Mă gândeam că în Londra nu e OK că un cold brew e £3.50, lumea se cam revoltă că un flat white e £3 dar am ajuns aici unde e 15 lei un cold brew, și nu foarte departe. Și totuși salariile…Dar aștept să ajungă în România nebunia cu nitro brew care e acum în plină desfășurare în SUA și UK. Atunci mai vedem.

Seara e cald, și am uitat ce bine e să poți să te lungești la vorbă la o terasă fără să trebuiască să coordonezi calendarul, locul și rezervarea la restaurant cu alte persoane.

Rise of the machines

Mă bate de mult timp gândul să fac un fel de rubrică intitulată „la ce mă uit și mă gândesc” unde să pun link-uri către lucrurile care îmi atrag atenția. Acum chiar o să fac asta.

Că tot vorbeam despre „ambient computing” mai devreme, îmi place la nebunie canalul Kurzgesagt și cum fac animații despre știință și tehnologie pe înțelesul copiilor și adulților.

Filmul ăsta despre automatizare mi se pare o explicație foarte bună a zonelor în care roboții o să exceleze, și cum o să ajungă să cuprindă din ce în ce mai multe domenii chiar dacă azi nu par foarte inteligenți după standardele unora. Ce e mai înfricoșător e că exemplul „pur teoretic” din film despre o companie care face software de project management pentru freelanceri nu e teoretic; e o realitate.

“Ambient Computing”

M-am trezit târziu față de când a fost publicat, dar mi-a plăcut mult și m-a pus pe gânduri ultimul articol din cariera jurnalistului (legendar pe partea de tech / Silicon Valley) Walt Mossberg.

Mi-a plăcut în special din cauză că am asistat deja la câteva evenimente și lecturi recente în care oameni din domenii foarte diferite unele față de celealte au ajuns la concluzii similare. Pornind de la scriitori SF, la filozofi care ipotezează că conștiința e doar o stare a materiei (așa cum lichid, gazos sunt stări), acum din ce în ce mai mulți oameni au ajuns la noțiunea că computerul va dispărea încet, iar mediul înconjurător va fi “transformat cu inteligență și capabilități care nu par a fi acolo deloc”.

Ambient computing:

„But just because you’re not seeing amazing new consumer tech products on Amazon, in the app stores, or at the Apple Store or Best Buy, that doesn’t mean the tech revolution is stuck or stopped. In fact, it’s just pausing to conquer some major new territory. And, if it succeeds, the results could be as big or bigger than the first consumer PCs were in the 1970s, or even the web in the 1990s and smartphones in the first decade of this century.

All of the major tech players, companies from other industries and startups whose names we don’t know yet are working away on some or all of the new major building blocks of the future. They are: Artificial intelligence / machine learning, augmented reality, virtual reality, robotics and drones, smart homes, self-driving cars, and digital health / wearables.

All of these things have dependencies in common. They include greater and more distributed computing power, new sensors, better networks, smarter voice and visual recognition, and software that’s simultaneously more intelligent and more secure.

I expect that one end result of all this work will be that the technology, the computer inside all these things, will fade into the background. In some cases, it may entirely disappear, waiting to be activated by a voice command, a person entering the room, a change in blood chemistry, a shift in temperature, a motion. Maybe even just a thought.

Your whole home, office and car will be packed with these waiting computers and sensors. But they won’t be in your way, or perhaps even distinguishable as tech devices.

This is ambient computing, the transformation of the environment all around us with intelligence and capabilities that don’t seem to be there at all.