Scrisoare către soră-mea, partea a 2-a

Dear sister,

Acum câțiva ani când ai intrat la liceu  îți scriam o scrisoare imaginară despre cum o să fie la liceu. Azi ai plecat la facultate în afara României. Mă gândesc că mi-ar fi plăcut să stăm împreună în weekend-ul ăsta înainte să plec săptămâna viitoare, dar fără tine (și soț) am rămas singură și pe gânduri. Poate scrisorile astea o să devină un obicei.

Mă bucur că ți-ai ales o facultate care ți se potrivește, chiar dacă  nu e chiar PPE-ul pe care vroiai să îl faci. Știu că îți pasă de multe lucruri și crezi în ele cu tărie, și văd că ai aproape aceleași frustrări legate de semenii noștri pe care le aveam și eu la vârsta ta. Cum pot să fie așa de mulți așa de nepăsători sau apatici? Nu știu. Dar te admir pentru că nici în conversațiile și discuțiile pasionate pe care le avem în mașină, în familie, doar între noi, nu te lași bătută și ai mereu la îndemână niște argumente beton pe care le aduci de undeva din memorie.

Spre deosebire de scrisoarea aia scrisă când aveai 14 ani, înainte de liceu, acum e un pic mai clară distincția între ce te pasionează cu adevărat versus ce îți place sau doar sună atrăgător, dar nu are viitor. Acum ajung să cred că peste câțiva ani cu tine, cu mine cu un MBA și cu instictul (și norocul chior) al fratelui nostru poate o să putem să punem pe picioare un fel de afacere de familie. Să fim fiecare CEO, CFO și COO. N-ar fi un plan B rău în caz că lucrurile nu merg. Și dați fiind ultimi zece ani pe care i-am avut, nici nu cred că ne-am certa în privința deciziilor (dar nu știi niciodată).

Liceul n-a fost pomul lăudat. Ai văzut și tu. Dar cel puțin ați putut să faceți alegeri care nu existau pe vremea mea, și n-ai avut acel total brain freeze pe care l-am avut eu la matematică de era să pic BAC-ul. Gândește-te că poate o să îți faci prieteni mult mai mulți la facultate decât la liceu, și probabil vor fi. Păstrează legătura cu foștii colegi de liceu, fii un model pentru ei, și inspiră-i să-și dorească mai mult de la viață decât calea familiară soț-casă-mașină-copil-relație nefericită până fac 30 de ani.

Îmi place că te-ai apucat de make-up, și că (deși n-aș fi crezut) avem chestia asta în comun. Eu mai mult teoretic, pentru că cine are timp de make-up când mai degrabă ai dormi cele 20 de minute dimineața? O parte din mine se bucură secret că nu ești YouTube creator/influencer. Dar ar fi bine să fie mai mult decât un hobby, sau mai degrabă spus dacă te pricepi și îți place, caută o diplomă sau certificare în domeniu și du-l mai departe. Vezi cât de departe merge.

La facultate o să fie bine, și știu că abia aștepți să dai peste oameni din alte țări și culturi. O să ducă la un pic de tristețe atunci când devii mult mai internațional în gândire. Poate nu o să te simți acasă nici acolo dar nici în România. Poate o să simți că acasă e unde te simți cel mai fericită și unde valorile oamenilor cu care ești sunt apropiate de ale tale. Dar realitatea e că țările noastre încă sunt delimitate de granițe (uneori nedrepte), și că cei care conduc țările consideră că dacă te consideri un „cetățean al lumii” atunci nu eși un cetățean nicăieri. Sau, ‘if you believe you are a citizen of the world, you’re a citizen of nowhere’.

Mai călătorește prin România, în afara orașului nostru unde (n.b.: în mare) drumurile sunt asfaltate, apa e potabilă de la robinet, ai o toaletă în casă și supermarketul sau pizza delivery aproape. Călătorește în afara Europei, în afara țărilor noastre bogate din vest. Fii mai mult antropolog decât „turist”. Nu te duce în vacanțe unde tropăie aceleași hoarde de backpackers care distrug mediul sau se poartă urât cu localnicii, ca și cum le-ar fi servitori. Nu te duce în vacanțe care te țin prizonieră într-un hotel sau resort izolat de felul în care trăiesc oamenii cu adevărat. Și dacă vreodată pleci singură prin țări ca India ca să arăți că se poate, well, mai ia-ți măcar pe cineva cu tine.

Când o să dai de greu sau de singurătate în camera din campus, tot o să fim aproape: vreo zece ore de zbor departe și aproape tot atâtea de fus orar. Nu o să fie niciodată atât de rău încât să nu putem rezolva cu toții. Grupul nostru de Messenger o să prindă bine pentru crowdsourcing, și e OK să comunicăm doar prin poze sau emoji dacă nu găsim cuvintele.

Când o să se termine facultatea – pentru că știu că o să termini – atunci o să fie interesant. Ține minte că e ca în avion: trebuie să îți pui masca de oxigen ție întâi, indiferent câți prieteni îți faci la facultate. Nu știu cum o să arate Europa și lumea atunci, dar știu că trebuie să începi să te gândești la ce o să faci mai departe cu un an înainte să se termine. Și să te obișnuiești cu ideea că trebuie să înveți constant de-a lungul vieții. Nu primești diploma, pălăria, roba de absolvire și gata. Probabil că după vreo 5 ani (sau mai puțini) de practică în orice ai face, trebuie să înveți ceva nou sau să consolidezi ce știi deja. Cum se zice, „change is inevitable. Growth is optional.”

Dar știu că abia aștepți să crești intelectual, personal și spiritual.  O să fie fun.

Peste trei ani, probabil alt capitol – altă scrisoare.

Yours, sister.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *