Apple Pay / Apple Watch

De câteva săptămâni avem Apple Pay. Experiența e minunată ca utilizator, cu rezerva că oamenii din Londra cel puțin aveau antrenament de la cardurile contactless și Oyster (dat fiind că totul la metrou și autobuz e cashless de ceva vreme) plus cărți de îmbarcare pe telefon. Totul e un pic diferit până când te obișnuiești, după care te întrebi cum a fost înainte.

IMG_4284Nici la noi nu au fost toți comercianții pregătiți, dar la fel ca în SUA sunt suficienți comercianți cu niște mărci de renume cât să merite să treci prin experiența Apple Pay sau măcar să încerci. Acum ASOS și Topshop au Apple Pay iar ușurința cu care poți cheltui bani e aceeași ca atunci când Amazon a introdus One-click pay. Shut up and take my money!

Din punct de vedere comunicare toate băncile care sunt partenere Apple Pay s-au grăbit să scoată același mesaj PR-tastic: „the new way to pay”:

Ceea ce mă aduce la partea interesantă: din State apar niște statistici interesante legate de Apple Pay. Devreme dar important pentru că oricum ce se întâmplă pe la ei tinde să se adeverească și la noi mai devreme sau mai târziu:

  • 98% satisfaction rate among those that have used the mobile payments service to make an in-store payment
  • Average number of in-store Apple Pay purchases per week among all users now stands at 2.6.
  • More than two fifths of iPhone 6 and 6 Plus users (42%) used the mobile payments service in May and June, with 84% having made more than three in-store transactions.
  • Some 69% have added an average of 2.4 cards to Apple Pay
  • Users spending an average of $40 on their first purchase, increasing spending thereafter

Sincer acum abia aștept Watch OS2 – Apple Pay e fun cu telefonul, dar e și mai interesant cu ceasul, ceea ce Apple își doresc oricum și nu e un secret. Abia aștept pentru că deja am început să lucram la proiecte care folosesc capabilitățile bluetooth/NFC din telefoane ca sisteme de securitate (a la August lock sau Sherlock de la Onefinestay) și totul e „OK” când vrei să deschizi ușa cu telefonul dar în momentul în care o să putem să facem același lucru pentru încheieturile oamenilor…then I’ll be even more excited.

Bonus: How is the Apple Watch doing?

“The watch is a useful luxury (though one that starts at a lower price than any previous Apple product). Being able to see the next turn on your route as you walk along a crowed street on your wrist instead of pulling out (and dropping) your phone is not necessary and you don’t need it – it’s a luxury.

But luxuries are good. If we only bought things that we need, and that have clear use cases, then we’d all wear nothing but overalls and have a single bare lightbulb in each room of our homes.  

Reading the Watch’s launch reviews, I sometimes got the sense that the tech press was writing about it as though the luxury goods industry didn’t exist and that the luxury press was writing as though technology didn’t exist: no-one spends money on things because they’re just nice and no-one buys things that don’t last forever.”