femeile care nu sunt doamne

…în care nu pretind că eu aş fi, dar unele lucruri merită puţin efort…

  • Înjuratul – dacă nu poţi să te abţii, ar trebui să te limitezi la un cuvânt şi nu un întreg vocabular alternativ. F**k e universal acceptabil atâta timp cât nu e folosit o dată la două cuvinte. Se poate înlocui cu „fudge” sau „tits” pentru efect comic, în disperare de cauză. În română aud prea multe de f- și p- care nu prea au ce căuta în vocabularul public al nimănui. Cu excepția maidanului.
  • „Mulţumesc” şi „te rog” nu erau doar chestii pe care părinţii te forţau să le zici sau niște mituri pe care lumea insistă să le perpetueze. Chiar funcţionează! Inclusiv scrisori (nu mail-uri) de mulţumesc după interviuri, o practică ce sună învechită dar nu e.
  • Punctualitate – uneori se întâmplă, dar atunci când eşti pe drum şi ştii că n-o să ajungi, o estimare ajută foarte mult. Poate o fi acceptabil sfertul academic pentru unii, dar măcar să ştie şi alţii că o să faci uz de el (mai ales dacă e frig afară și măcar poți să intri să aștepți undeva la cald). Faptul că unii o să creadă că îţi ia mai mult timp să te îmbraci şi să te pregăteşti funcţionează doar de câteva ori…până când cineva se supără. Şi pleacă. Inevitabil.
  • Mi se pare groaznic să te auto-inviţi în casa cuiva, chiar dacă ţi-au lansat o invitaţie „acum ceva vreme” – până şi aia ar trebui confirmată pentru valabilitate întâi. În rest invitațiile sunt invitații pentru un motiv. RSVP te invită frumos să răspunzi și revenind la punctul de dinainte, dacă masa e de la 8, la ora 8 ești acolo. Nu la 7 când nimeni nu e gata și nici la 12 când s-a răcit mâncarea și lumea pleacă.
  • Mersul pe tocuri – am văzut un zombie în weekend care nu se descurca pe nişte tocuri ameninţătoare. Dacă nu iese şi nu iese după ce te-ai străduit acasă, pe stradă sigur nu păcăleşti pe nimeni. O să arăţi ca fetiţa de 10 ani care a descoperit tocuri la mami în dulap şi s-a decis să le încalţe. Eventual să şi cadă. Pe de altă parte dacă ai reuşit să mergi drept şi să te ţii pe tocuri, nu strica iluzia atunci când te dor picioarele – multe dintre noi nu reuşesc să stea în picioare mai mult de 2 ore (şi uneori 2 ore pot părea o eternitate). Cheamă un taxi, stai jos, ia pantofi de schimb. Nicio soluţie nu e foarte atractivă, dar cu siguranţă oricare din ele mai bună decât durerea.

http://2.bp.blogspot.com/_OAh4Xl94vrU/TH5loOIVvOI/AAAAAAAAXXg/OMReiu3ywuM/s1600/tamara+mellon+office+habitually+chic.jpg

  • A fi capabilă de a bea până când vomiţi n-ar trebui să fie motiv de mândrie pentru nimeni. A te lăuda că la sfârşitul serii încă mai ştiai cum te cheamă nu e „lăudat” în faţa nimănui, e motiv de milă. Stat în cluburi până dimineața. Nu am o traducere genială pentru următoarea frază, dar e bine de reținut:  „Leave early enough to be missed but stay long enough to be remembered.”
  • Visele sunt interesante – dar nu e cazul să afle toată lumea, tot biroul. În cel mai bun caz dacă e ceva cu adevărat curios, ar trebui exprimat într-o singură frază. Şi dacă altă persoană pe care o ştii e implicată, poate menţionat în trecere. Dacă nu te cunoaşte o să creadă că ai înnebunit. Psihoterapeutul nu.
  • După facultate, nu cred că mai e acceptabil să plângi în hohote la fiecare eveniment tragic (de ex. despărţiri) – nici măcăr prietenei cele mai bune. Nu că nu i-ar păsa, dar avem şi noi problemele noastre – oricine o să te compătimească o dată sau de două ori dar nu putem să fim colac de salvare până la sfârşitul vieţii. Înmormântările sunt excepţii şi poate e răceala britanică care vorbeşte dar dacă nu e vorba de familie, lacrimile n-au ce căuta pentru că lumea se aşteaptă la tărie de caracter din partea prietenilor şi cunoştinţelor. E suficient ca o persoană să aibă sufletul zdrobit de eveniment, nu toată lumea. Toţi  trecem prin chestii nasoale dar avem îngheţată, comedii romantice, sală, alcool şi alte lucruri care ne ajută. Să fie primite.
  • Ca femeie ar trebui să te aranjezi în toaletă sau acasă. Nu în autobuz, serios, nici în mașină, mereu am senzația că văd prostituate între două ședințe când văd femei care se machiază în autobuz. Dacă n-ai avut timp acasă cred că e preferabil fără decât cu o dungă pe față când șoferul a pus frână. Și…niciodată cu mostrele din magazin. Există un motiv pentru care le spune tester!

  • Țigările nu țin loc de regim. Apa plată nu ține loc de regim. Stricat cheful tuturor când la restaurant comanzi cea mai slabă salată nu e corect. Nimic nu ține loc de mișcare, aer liber și somn.

Poate am eu criterii mai bizare dar nu știu cum de unele lucruri au devenit acceptabile când mi se par mai mult decât urâte. Nu e ok. Nu putem continua așa. Ce o să creadă lumea despre noi? *mai rău decât crede deja*


de către

Comentarii

12 răspunsuri la „femeile care nu sunt doamne”
  1. […] This post was mentioned on Twitter by ruxandraPRedescu, Alexandra Pleşa and Andrei Luta. INfinit, Cristina Putan. Cristina Putan said: bun articol RT @bloooo: Femeile care nu sunt doamne http://bit.ly/gOGiCH […]

  2. […] Continuarea pe blogul Andreei […]

  3. You speak the truth 😉 Me likes the new design 😀

  4. ca bine zici! lista ta ar trebui sa se afle la loc de cinste pe frigiderul (sau laptopul, biroul, unde vor ele) multor persoane care au cam uitat cum e cu comportamentul asta frumos si lipsit de ridicol in societate. daca nu stii de blogul asta, da un ochi pe el, poate o sa-ti placa: http://suntolady.wordpress.com/

  5. arata foarte bine noua fata a blogului!
    pe mine m-au uimit intotdeauna fetele care injura mereu, care beau si se mandresc cu faptul ca nu isi mai aduc aminte foarte multe lucruri din noaptea cu pricina…
    Stricat cheful tuturor când la restaurant comanzi cea mai slabă salată nu e corect. – nu inteleg de ce ti-ar strica asta seara?! :))

  6. Era mai mult pentru situatii in care te duci undeva si comanzi salata si apa plata…si restul se destrabaleaza cu fel principal, desert si sticle de vin iar tu stai si rabzi 😀

    Mai bine mananci, treci peste, dai o fuga la sala…viata merge inainte 😀

  7. Ali_mic

    Eu cred ca doamnele in primul rand nu sunt superficiale. In al doilea rand ortografiaza corect.
    Limbajul este putin prea informal pentru un articol de „bune maniere”.
    De asemenea recomandarile cred ca sunt aproape la fel de superficiale. Mie una mi se pare anapoda sa sfatuiesti pe cienva sa nu injure, dar daca totusi o face sa foloseasca „fuck” sau „fudge”. De ce nu sfatuiesti lumea sa fie naturala? si daca totusi vrea sa isi exprime nemultumirea intr-un mod vulgar sa se exprime cat mai voalat cu putinta. O multime de cuvinte si expresii din limba materna suna mult mai bine si mai elegant (Daca se poate spune asa) decat celebrul, mult-folositul, si extrem de popularul „Fuck”.

    Daca o doamna, e atat de doamna incat da sfaturi despre acest subiect, ar trebui sa nu jigneasca pe nimeni altcineva, fie persoanele respective „doamne”,”femei”, struti, sau chiar „zombie”.

    Pe de alta parte initiativa este foarte buna, parerea mea. Ar trebui sa lansezi chiar o alta sectiune a blogului in care sa tratezi subiectul. Insa, sfatul meu este ca , pe viitor, sa nu incerci sa incurajezi falsitatea ci naturaletea si bunul simt in acelasi timp.

    Toate cele bune!

  8. Păi citeşte primul paragraf 🙂

  9. CID

    Se scrie machiaza nu macheaza,cunostinte nu cunostiinte etc.Mai lucreaza la ortografie.

  10. fair enough, am schimbat, dar blogul e singura instanţă în care mai scriu sau vorbesc română aşa că nu promit miracole 😀

  11. iHateYouSoMuch

    I hate you so much after reading this, that I took time out of my busy day just to let you know!